ICCJ. Decizia nr. 1771/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1771/2012
Dosar nr.1353/59/2010
Şedinţa publică din 09 martie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 485 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamantul O.R.G.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 282 şi urm. C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepţia de tardivitate, constatând că această excepţie este întemeiată, întrucât sentinţa Tribunalului Arad a fost comunicată succesiv reclamantului, la mai multe locuri de detenţie, respectiv la Penitenciarele Arad şi Jilava, prima dintre comunicări efectuându-se la data de 12 octombrie 2010, atât la Penitenciarul Arad, cât şi la Penitenciarul Jilava, pe cel puţin una dintre aceste comunicări aflându-se semnătura reclamantului, în calitate de destinatar (filele 38 şi 39 din dosarul tribunalului).
Acestor comunicări le-au urmat şi altele, din datele de 12 noiembrie 2010, respectiv 11 şi 15 noiembrie 2010 (filele 36-41 dosar tribunalul), determinate de faptul că reclamantul este autorul a zeci de acţiuni formulate împotriva diverselor instituţii ale statului, aceste cauze fiind de competenţa atât a instanţelor din raza Curţii de Apel Timişoara, dar şi ale Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pentru aceste „afaceri judiciare", reclamantul este frecvent transportat la înfăţişări în faţa acestor instanţe, ceea ce presupune şi transferul domniei sale de la Penitenciarul Arad la diverse alte penitenciare din ţară.
Mai apoi, reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, care a fost redactat în manuscris la data de 12 noiembrie 2010, care a fost expediat din Penitenciar la data de 15 noiembrie 2010 şi înregistrat la instanţa competentă la data de 18 noiembrie 2010.
Or, în raport cu data primei comunicări, din 12 octombrie 2010, coroborat cu data înregistrării apelului la administraţia penitenciarului (pentru a fi comunicată Tribunalului) - 15 noiembrie 2010, dar chiar şi raport cu data redactării memoriului de apel - 12 noiembrie 2010, potrivit disp. art. 284 C. proc. civ. raportat la art. 101 - 104 C. proc. civ., apelul reclamantului este tardiv.
Pe de altă parte, sub aspectul fondului litigiului, curtea a constatat că tribunalul a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, întrucât competenţa soluţionării contestaţiilor împotriva unor măsuri cu caracter administrativ luate de Administraţia Penitenciarului sunt de competenţa judecătorului - delegat, iar deîndată ce contestaţia reclamantului împotriva refuzului de a i se pune la dispoziţie un flexor şi a unui extensor, cu scopul de a face gimnastică medicală pe durata detenţiei a ajuns pe rolul judecătorului - delegat, aceasta a şi fost soluţionată favorabil, astfel că o acţiune în despăgubiri pentru un eventual prejudiciu moral este nejustificată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.R.G., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că hotărârea de fond i-a fost comunicată la data de 11 noiembrie 2010, dată la care se afla în Penitenciarul Timişoara, fiind condamnat la 17 ani închisoare prin sentinţa nr. 323/2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 1567/2002, mandat nr. 447/2002, conform art. 174 C. pen.
Totodată mai arată că la data de 12 noiembrie 2010 a predat hotărârea instanţei de fond grefierului de la penitenciar, astfel că, în opinia sa, cererea de apel a fost formulată în termen legal.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi judecarea în fond a apelului.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa civilă nr. 663 din 7 octombrie 2010 i-a fost comunicată apelantului-recurent la 11 noiembrie 2010, 15 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din procesele-verbale de comunicare de la filele 40-41 a dosarului de primă instanţă, procese-verbale care au fost semnate personal de către apelant.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că prin procesele-verbale din 12 octombrie 2010 (filele nr. 38-39 ale dosarului de fond) apelantului i s-au comunicat copii ale sentinţei civile nr. 663 din 7 octombrie 2010, deoarece aceste două procese-verbale au alt obiect, respectiv comunicarea citaţiei pentru termenul din 7 octombrie 2010, data la care s-a soluţionat apelul.
Termenul de formulare a apelului, de 15 zile de la comunicarea sentinţei, fiind calculat pe zile libere, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., curge de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, astfel cum prevede art. 102 C. proc. civ.
Instanţa a apreciat în mod greşit că termenul de apel a început să curgă de la data comunicării citaţiei, 12 octombrie 2010, în condiţiile în care prima comunicare a sentinţei supusă apelului s-a realizat la data de 11 noiembrie 2010, dată în raport de care termenul de apel urma a se împlini la 27 noiembrie 2010.
Cererea de apel a fost depusă la prima instanţă de fond la data de 18 noiembrie 2010, deci înlăuntrul termenului de apel, astfel încât este greşită soluţia instanţei de apel de a respinge apelul ca tardiv formulat.
Deşi a respins apelul ca tardiv formulat, în considerentele deciziei instanţa a făcut o motivare şi asupra fondului apelului, cu toate că nu a acordat cuvântul în susţinerea motivelor de apel.
Din cuprinsul practicalei deciziei pronunţate în apel rezultă că nu a fost acordat cuvântul şi asupra fondului, însă se menţionează solicitarea apelantului de a i se admite apelul.
În această situaţie echivocă, luând în considerare şi faptul că analizarea pe fond a apelului nu se impunea în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv asupra excepţiei tardivităţii formulării acestei căi de atac, Înalta Curte consideră că recursul nu putea viza decât modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii declarării căii de atac a apelului, deoarece numai cu privire la acest aspect rezultă fără dubiu discutarea în contradictoriu cu apelantul, cu respectarea dreptului acestuia la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod greşit instanţa de apel a soluţionat excepţia tardivităţii declarării apelului, iar cauza nu a fost analizată pe fond în condiţii de contradictorialitate, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul apelantului - reclamant, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 485 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1789/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 175/2012. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
