ICCJ. Decizia nr. 1790/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1790/2012
Dosar nr. 10231/101/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 decembrie 208 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamanţii M.C.D. şi M.M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Mehedinţi, Muzeul Regiunii Porţile de Fier Turnu Severin şi Primăria Simian, anularea Dispoziţiei nr. 179/B din 10 decembrie 2008 emisă de pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinţi şi restituirea în natură a imobilului denumit ";C.T.V.";, din satul Cerneţi-Simian, imobil constituit din clădirea şi curtea aferentă.
În motivare au susţinut că imobilul solicitat spre restituire a fost proprietatea domnului T.V. după cum atestă diata testament scrisă de acesta în anul 1812, când se hotărâse să plece în Rusia, cercetările istorice stabilind că acolo unde este azi cula a fost un foişor din lemn, refăcut radical de proprietarii ulteriori.
Au arătat şi că imobilul s-a vândut la licitaţie intrând în stăpânirea boierului S., apoi a fost proprietatea boierului G., iar ulterior a intrat în posesia familiei M., aşa cum rezultă din lucrarea ";Prin munţii Mehedinţului"; scrisă de C.I.
Au învederat că D.I.M. este bunica lor maternă, iar aceasta, la căsătoria cu D.I.P. a primit drept zestre acest imobil, foaia de zestre autentificată la 8 ianuarie 1918 sub nr. l 166, atestând acest fapt.
Au precizat că sunt persoane îndreptăţite la restituirea acestui imobil, deoarece mama lor, M.D.M.R., fostă P., a decedat la 13 iulie 1983.
Au susţinut că au formulat în termen notificare la 8 august 2001, iar dispoziţia emisă, în care se reţine că nu au făcut dovada cu acte a preluării abuzive este nelegală, tocmai faptul regăsirii imobilului în patrimoniul statului după data invocată de ei ca fiind data preluării imobilului, constituind o prezumţie de preluare abuzivă.
Tribunalul Mehedinţi, prin Sentinţa civilă nr. 93 din 27 martie 2009, a respins acţiunea.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamanţii M.C.D. şi M.M.E., decedat pe parcursul judecăţii, a cărui calitate procesuală a fost continuată de succesorii acestuia M.O.R. şi M.M.V., prin Decizia nr. 77 din 7 februarie 2011, a respins calea de atac pentru motivele de mai jos:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, fac obiect al legii de restituire imobilele preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar potrivit art. 3 din lege au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii foştii proprietari ai imobilelor preluate sau moştenitorii acestora.
Prin notificare, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut bunicii lor, D.P., decedată la 9 mai 1935. Ei au dovedit cu foaia de zestre din 1911 că autoarea a primit de la părinţii săi, J. şi I.M., la data căsătoriei cu D.P., o suprafaţă de teren cu vie ";numită T.V., din dealul Poiana H., plaiul G., situată în moşia Piatra Albă, proprietatea statului, precum şi clădirile aflate pe acest teren";. Suprafaţa viei nu a fost consemnată în foaia de zestre, însă s-a arătat că ea cuprinde toată suprafaţa, aşa cum a fost cumpărată de la stat. În acelaşi act s-a arătat că via a fost moştenită de mama autoarei de la tatăl său, N.G.
Autoarea D.P. a avut două descendente, şi anume S.P. şi D.M.R.P., căsătorită cu C.M., născută în 1913 şi decedată în 1983, mama reclamanţilor.
Prin actul de tranzacţie înregistrat sub nr. X din 20 martie 1939, intervenit între A.P. (tutore al minorei S.P.), D.P., D.M.M. şi C.M. (fiica şi ginerele autoarei D.P.) s-a convenit ca via G. din comuna Cerneţi, în suprafaţă de 15 ha, din care teren cu vie 5 ha şi imobilul numit C.T.V. să revină în proprietate soţilor D.M.M. şi C.M.
Dintre toate actele depuse la dosar acesta este ultimul, în ordine cronologică, prin care se face vorbire despre C.T.V.
Ulterior, în anul 1955, imobilul apare înscris în lista monumentelor istorice din domeniul public al judeţului Mehedinţi, fiind evident că din anul 1939 până în 1955 a fost preluat de stat. Data preluării efective nu a fost, însă, dovedită, iar sarcina probei revenea, în condiţiile legii, reclamanţilor.
Cu cererile înregistrate sub nr. X şi Y din 28 februarie 2000, cei doi reclamanţi au solicitat Primăriei Simian reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moştenitori ai mătuşii lor S.P., fiica autoarei D.P., pentru suprafaţa de câte 7,5 ha teren, din care 0,5 ha vie şi pentru clădirea denumită ";V.T.V.";, care a aparţinut exploatării agricole. Suprafaţa totală solicitată conform legii fondului funciar era de 15 ha.
Reclamanţii au arătat că nu cunosc modul de soluţionare a acestor cereri.
Din actul depus la dosar a rezultat că în anul 1945, de la S.P. a fost expropriată suprafaţa de 15 ha teren, pentru aplicarea reformei agrare. Actul respectiv reprezintă decizia luată de Comisia de Exproprieri a Plăşii Turnu Severin, la data de 23 iulie 1945, faţă de contestaţia din 17 aprilie 1945, susţinută în numele proprietarei chiar de părinţii reclamanţilor. Contestatoarea a susţinut că are în proprietate doar suprafaţa de 15 ha teren în comuna Cerneţi, la locul numit "; V.T.V.";, şi a arătat că acest teren a revenit prin foaie de zestre nr. X surorii sale, D.P., apoi a fost încheiat un act de donaţie între S.P. şi D.P., concluzia fiind că în anul 1945 via în litigiu era proprietatea S.P., de la aceasta fiind preluată de stat pentru aplicarea reformei agrare. Contestaţia a fost soluţionată în sensul admiterii, stabilindu-se ca de la S.P. să nu fie preluat terenul cu vie în suprafaţă de 15 ha.
S-a observat că în această decizie nu se face referire la cula existentă pe terenul cu vie, ci doar la suprafaţa de teren cu vie, ce poate fi diferită de cea pe care era amplasată cula. Instanţa a avut în vedere valoarea probatorie a fişei de zestre din anul 1911 şi a actului de tranzacţie din anul 1939, concluzionând că părinţii reclamantului erau în anul 1939 proprietarii culei în litigiu.
Situaţia juridică a terenurilor aflate în patrimoniul acestor autori după anul 1945 rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, reţinându-se că în registrul agricol al primăriei Simian din perioada 1948 - 1950 figurează înscrişi moştenitorii autoarei D.P. (decedată în 1935), cu suprafaţa totală de 4 ha, din care 2,50 ha arabil, 1 ha fâneţe şi 0,50 ha livezi.
S-a constatat că din menţiunile din registrul agricol a rezultat că nu era înregistrată nicio suprafaţă de teren cu vie, aşa încât concluzia expertului în sensul că se poate susţine că suprafaţa de 4 ha se regăseşte în totalitate pe amplasamentul culei T.V. nu este argumentată. Practic, expertul a identificat terenul pe care este situat monumentul istoric şi a considerat că este terenul de 4 ha, cu destinaţiile prevăzute în registrul agricol din 1950. Cum concluzia expertului nu este logic argumentată şi, dimpotrivă, în evidenţele agricole nu mai apare terenul cu vie existent în patrimoniul autorilor în anul 1939, instanţa a apreciat că reclamanţii nu mai fac dovada continuităţii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi nici dovada datei aproximative a preluării de către stat.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul M.C.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care solicită, în esenţă, anularea Dispoziţiei nr. 179B din 10 decembrie 2008 a Consiliului judeţean Mehedinţi şi restituirea în natură a imobilului ";C.T.V.";, compus din clădire şi teren aferent.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că a făcut dovada preluării abuzive faţă de dispoziţiile Cap. I pct. l lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin care se instituie o prezumţie relativă simplă de preluare abuzivă în situaţia în care imobilul se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului.
Prezumţia este coroborată cu dovezile administrate în cauză, respectiv adresa nr. 1549/C emisă la 22 noiembrie 2007 a Arhivelor Naţionale - Direcţia judeţeană Mehedinţi, actele de cumpărare la licitaţie în 1938 de I.G., copiile actelor de stare civilă precum şi declararea C. ca monument de cultură.
Recurentul invocă aplicarea greşită a legii şi sub aspectul reţinerii absenţei probelor în dovedirea continuităţii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu întrucât raportul de expertiză efectuat şi schiţa ataşată acestuia atestă că terenul de 15 ha situat la ";V.T.V."; aparţinând S.D.P. este acelaşi cu terenul D.D.P., teren aflat în proprietatea Consiliului judeţean Mehedinţi.
Se arată că fiind moştenitor conform Declaraţiei autentificate sub nr. 780 din 19 mai 2005 la B.N.P. N. şi G. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea bunului notificat.
Intimatul M.M.V., prin multiple cereri depuse la instanţa de recurs, susţine existenţa dreptului său de proprietate asupra construcţiei şi terenului, arătând că decizia încalcă dispoziţiilor art. 6 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei. Pretinde, totodată, că instanţa trebuia să facă o compensare a titlurilor de proprietate existente şi să reţină că titlul său de proprietate este preferabil celui deţinut de pârât.
Intimatul Consiliul judeţean Mehedinţi, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei în litigiu.
În etapa procesuală a recursului au fost încuviinţate şi administrată în temeiul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate.
De precizat că nemulţumirile exprimate de M.M.V. nu reprezintă motive de recurs întrucât acesta nu a exercitat calea de atac a recursului în conformitate cu dispoziţiilor cap. 1 din titlul V al C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată caracterul nefondat al recursului declarat de reclamantul M.C.D.
Prioritar, Înalta Curte, învederează că îşi însuşeşte în totalitate considerentele instanţei superioare de fond.
Curtea de Apel Craiova, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada continuităţii dreptului de proprietate asupra terenului şi culei în litigiu şi nici dovada datei aproximative a preluării de către Statul român, a aplicat corect dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din cap. 1 al H.G. nr. 250/2007.
Astfel, aceste dispoziţii prevăd că sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege.
Legiuitorul a instituit o prezumţie relativă de preluare abuzivă în situaţia în care nu se face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul se află în patrimoniul statului.
Prezumţia poate fi invocată ca mijloc de probă doar în situaţia în care se stabileşte data de la care imobilul se regăseşte în patrimoniul statului.
Aşadar, simplul fapt că imobilul notificat se găseşte în patrimoniul statului nu reprezintă o probă de preluate abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ci trebuie să se stabilească dacă preluarea a intervenit în perioada de referinţă prevăzută de art. 1 din lege.
Instanţa de apel, ca de altfel şi unitatea deţinătoare, nu contestă calitatea reclamanţilor de moştenitori şi nici faptul că în anul 1939 părinţii reclamanţilor erau proprietarii culei în litigiu.
Ceea ce trebuia probat de reclamanţi, acestora revenindu-le sarcina probei în condiţiile art. 1 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 şi art. 1169 C. civ., era faptul preluării imobilului după 6 martie 1945, fiind fără relevanţă probatorie faptul, aşa cum susţine recurentul, că în anul 1955 imobilul a fost înscris în lista monumentelor istorice din domeniul public al judeţului Mehedinţi.
Niciunul dintre înscrisurile depuse în recurs, precum şi în etapele procesuale anterioare, nu atestă o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi anume că din registrul agricol privind situaţia juridică a terenurilor autorilor recurentului după anul 1945, rezultă că moştenitorii autoarei D.P., decedată în 1935, figurau cu o suprafaţă totală de 4 ha, din care 2,5 ha arabil, 1 ha fâneţe şi 0,50 ha livezi.
Însă, în niciuna dintre menţiunile registrului agricol nu este înregistrată vreo suprafaţă de teren cu vie pe care s-a aflat cula.
Concluziile expertului, în sensul că suprafaţa de 4 ha se regăseşte în totalitate pe amplasamentul C.T.V., nu sunt coroborate cu niciun alt mijloc de probă.
De asemenea, în decizia de preluare a suprafeţei de 15 ha, teren cu vie, proprietatea S.P., nu se face vreo referire la cula existentă pe terenul cu vie, ci doar la suprafaţa de teren cu vie ce poate fi, aşa cum s-a reţinut şi prin decizie, diferită de cea pe care s-a amplasat cula.
Cum în evidenţele agricole nu mai apare terenul după anul 1939, în mod corect instanţa de apel a apreciat că reclamanţii nu au făcut dovada continuităţii dreptului lor de proprietate în perioada 1939 - 1945 şi nici dovada faptului că bunul a fost preluat în perioada de referinţă a legii speciale de reparaţie.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, expertul nu a făcut altceva decât să identifice terenul pe care este situată cula şi să aprecieze că este terenul de 4 ha cu destinaţiile agricole din 1950: arabil, fâneţe şi livezi.
Soluţia adoptată este în acord cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme reclamanţii nu au dovedit că au un bun actual şi că speranţa de a se recunoaşte supravieţuirea unui drept de proprietate de multă vreme imposibil de exercitat nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Malhaus contra Republicii Cehe).
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.C.D. împotriva Deciziei nr. 77 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1793/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
