ICCJ. Decizia nr. 1793/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1793/2012
Dosar nr. 952/109/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2009 pe rolul Tribunalului Argeş, petenţii P.A.I.D. şi P.Ş.N.R. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, anularea Dispoziţiei nr. 6202 din 31 decembrie 2008 şi obligarea în principal, a intimaţilor la acordarea în compensare a unui alt teren echivalent cu cel preluat abuziv de stat, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În motivarea contestaţiei, petenţii au arătat, în esenţă, că au formulat Notificarea nr. 2689/2001 prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul compus din teren în suprafaţă de 2.179 m.p., situat în Piteşti, judeţ Argeş, pe care autorul lor comun P.Ş.V.T. l-a dobândit prin actul de donaţie nr. 2935/1936, notificare ce a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 6202/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în sensul respingerii cererii.
Contestatorii au susţinut că dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică pentru că emitentul şi-a depăşit atribuţiile, pronunţând o soluţie neprevăzută de lege, încălcând dispoziţiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, în sensul că a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, deşi legea instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a terenului, unitatea deţinătoare trebuind să facă dovada contrară pentru a combate această prezumţie. Nu este permisă respingerea notificării pentru că nu s-a depus dovada trecerii nelegale în proprietatea statului, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 şi de faptul că la data solicitării conform Legii nr. 10/2001, terenul chiar se afla în proprietatea statului şi figura în planul anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1988.
Au mai susţinut petenţii că nu au culpă pentru nedepunerea actului de preluare abuzivă, întrucât au făcut demersuri la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Argeş în vederea eliberării acestuia, rămase fără rezultat ca urmare a atitudinii acestei instituţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 199 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. 6202 din 31 decembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în ceea ce priveşte imobilul-teren şi a constatat că petenţii au dreptul la despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001 pentru terenul de 2.179 m.p. situat în Piteşti, judeţul Argeş, identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. expert D.I. prin pct. 1-2-3-4-5-6-7-1.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 6802/2008, Primarul Municipiului Piteşti a respins notificarea depusă de P.Ş.V.T. prin care acesta a solicitat restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Piteşti, compus din teren în suprafaţă de 2179 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 156 m.p., arătând că notificatorul nu a depus acte cu privire la preluarea imobilului în proprietatea statului, iar construcţia a fost înstrăinată de N.P. anterior exproprierii.
Din actele de stare civilă depuse la dosar şi din conţinutul Certificatului de moştenitor nr. X/2004, rezultă că petenţii sunt copiii autorului P.Ş.V.T., decedat în 2003, fiul D.P. Aceasta a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 martie 1934 teren în suprafaţă de 810 m.p. în Piteşti, având ca vecini: D.P., rest proprietate cumpărătoare, D.S. şi N.G. Prin actul de donaţie din 16 decembrie 1936 autoarea donează fiului său P.Ş.T. suprafaţa de 1369 m.p. teren dobândit prin Actul autentificat sub nr. X/1933 de Tribunalul Argeş şi construcţiile aflate pe acesta, situate în Piteşti, precum şi suprafaţa de 810 m.p. ce a făcut obiectul contractului din 19 martie 1934. Din conţinutul actului de donaţie rezultă că terenurile ce fac obiectul acestuia se învecinează pe o latură cu proprietatea lui B.P.Ş.
Prin referatul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate s-a menţionat că o parte din terenul solicitat de notificator a făcut şi obiectul cererii depuse de sora acestuia, B.P., căreia i s-a emis Dispoziţia nr. 2206/2006. Prin acest act s-a propus acordarea de despăgubiri acesteia în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 1500 m.p. teren situat în Piteşti, pe care aceasta îl dobândise, aşa cum rezultă tot din cuprinsul Referatului nr. X/2006, prin Actul dotat autentificat sub nr. 18664/1936 la Tribunalul Ilfov. în consecinţă, terenurile solicitate de cei doi notificatori sunt diferite, confuzia datorându-se schimbării ulterioare a numerelor străzii B.
În ceea ce priveşte dovada trecerii terenului din litigiu în proprietatea statului, imobilul deţinut de B.P. a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950, iar construcţiile au fost demolate prin Decretul nr. 152/1989 pentru P.A. La dosar se află un plan extras al Anexei la Decretul nr. 152/1989 în care figurează expropriate proprietăţile nefiind evidenţiat în acesta. Nu se poate stabili astfel dacă imobilul din litigiu solicitat de P.Ş.V.T. a făcut obiectul acestui act, iar Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, la solicitarea instanţei a comunicat că Decretul nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de construcţii şi terenuri.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză şi din relaţiile comunicate de Primăria Piteşti a rezultat însă, că atât la momentul formulării notificării, cât şi în prezent terenul se află în proprietatea statului.
În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, imobilul făcând parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat şi ale art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.
Întrucât petenţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului litigios, aceştia sunt îndreptăţiţi la reparaţii pentru bunul preluat abuziv de către stat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat apel pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- Prima instanţă în mod greşit a admis contestaţia, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legii, întrucât nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 2.179 m.p. situat în Piteşti, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri.
- Din considerentele hotărârii apelate rezultă în mod clar că imobilul de la nr. X, solicitat de P.Ş.V.T., nu figurează în anexa la decretele de expropriere care au fost aplicate în zonă, ci numai imobilele de la nr. Y şi Z.
- În evidenţele fiscale din perioada 1942 - 1950, P.Ş.T. figurează cu suprafaţa de 500 m.p. teren şi o magazie din scândură, astfel că nu se face dovada continuităţii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. teren.
- Din înscrisurile depuse de solicitant rezultă că magazia existentă pe terenul notificat a fost înstrăinată de către P.N., tatăl notificatorului, prin convenţia încheiată cu M.G. la 15 septembrie 1958, ulterior aplicării Decretului nr. 92/1950 de naţionalizare.
Prin Decizia nr. 44/A din 16 martie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o apreciere corespunzătoare probatoriului administrat în cauză şi în mod corect a statuat pe baza acestuia faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul pentru care a fost emisă notificarea face parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat.
Contestatorii au dovedit cu actele depuse la dosar faptul că au calitatea de moştenitori ai notificatorului P.Ş.V.T., notificator care a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 2.179 m.p. conform Actului de donaţie din 16 decembrie 1936, suprafaţă de teren care a fost identificată de către expertiza efectuată în cauză de expert D.I., ca fiind în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, conform H.G. nr. 710 din 5 septembrie 1995.
Terenul în suprafaţă de 2.179 m.p. (1.369 m.p. + 810 m.p.) având vecinătăţile nominalizate în actul de donaţie din 16 decembrie 1936, corespunde cu planurile cadastrale din anii 1930 - 1932, teren care nu mai este liber, fiind ocupat de o construcţie nefinalizată a pieţei agroalimentare existentă în spatele Universităţii de Stat din Piteşti şi a zonei funcţionale a acesteia.
Din corespondenţa efectuată cu apelantul-intimat, rezultă că terenul în suprafaţă de 2.179 m.p. situat în str. C.B., ce a aparţinut autorului contestatorilor, P.Ş.V.T., la data formulării notificării era proprietate de stat, iar în prezent terenul are acelaşi regim juridic, fiind ocupat de construcţia Universităţii din Piteşti.
Susţinerea apelantului în sensul că nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv a terenului în proprietatea statului este nejustificată în raport de probatoriul administrat în cauză.
În sensul Legii nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat (art. 2 lit. i)).
Cele două înscrisuri depuse de către apelant în susţinerea apelului, un certificat de rol fiscal pe anul 2002 şi copie de pe convenţia intervenită la 15 octombrie 1958, nu poate înlătura situaţia de fapt şi de drept la care a ajuns instanţa de fond cu privire la imobilul din litigiu.
Curtea de apel a arătat că, în speţă, în raport de înscrisurile depuse de către solicitant nu are nicio relevanţă o evidenţă fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deţinut de autor, în suprafaţă de 2.179 m.p., de către Statul Român.
Situaţia invocată de către apelant în sensul că magazia existentă pe terenul notificat a fost înstrăinată de tatăl notificatorului prin convenţia din 15 septembrie 1958, de asemenea nu are nicio relevanţă din punct de vedere juridic cu privire la regimul juridic al terenului pentru care s-a emis notificarea de către autorul contestatorilor.
Nu există dovezi în dosar în sensul că acest teren ar fi fost înstrăinat de către autorul contestatorilor.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauza de faţă nu s-a făcut dovada preluării în proprietatea statului a terenului pentru care au fost solicitate despăgubiri.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 definesc în mod clar care sunt situaţiile în care imobilele sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv.
Astfel, recurentul-pârât a arătat că în extrasul anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1989, în care figurează expropriate proprietăţile de la nr. 37 şi 37B, proprietatea de la nr. 35 nu figurează.
Pe de altă parte, în evidenţele fiscale din anii 1942 - 1950, P.Ş.T. figurează cu suprafaţa de 500 m.p. şi o magazie de scândură. În aceste condiţii nu se face dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. şi nici a continuităţii acestei proprietăţi.
Recursul pârâtului Primarul Municipiului Piteşti este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Or, din acest punct de vedere, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată ca instanţa de apel a soluţionat cauza fără să procedeze la stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
Astfel, reclamanţii, atât prin notificare (dosar fond), cât şi prin acţiunea introductivă solicită restituirea suprafeţei de 2.179 m.p., în baza Legii nr. 10/2001, invocând în susţinere numai actele de proprietate din anii 1932 şi 1934, la care se raportează în mod exclusiv.
În motivarea acţiunii, reclamanţii susţin că ";imobilul teren revendicat a fost preluat abuziv de Statul Român, după anul 1966, când autorul nostru a plătit ultimul impozit pe teren"; (dosar fond). De asemenea, reclamanţii arată că ";terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform menţiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret. Vom depune în instanţă acest plan"; (dosar fond).
Însă, reclamanţii nu au depus în dovedirea acestor afirmaţii, nici dovada plăţii ultimului impozit de către autorul lor la nivelul anului 1966 şi nici Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988.
Ca urmare, reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situaţiei imobilului la nivelul anilor 1932 - 1934 şi nu la momentul preluării abuzive a acestuia de către Statul Român, moment faţă de care nu au produs nicio dovadă privind întinderea dreptului de proprietate al autorului lor.
În acelaşi sens, raportul de expertiză tehnică judiciară administrat de instanţa de fond a avut în vedere ";planurile cadastrale din 1930 - 1932"; (dosar fond) şi a stabilit amplasamentul şi suprafaţa terenului în conformitate cu actele de proprietate ale reclamanţilor din anii 1932 şi 1934.
Or, expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei situaţii a terenului cu cea de la nivelul momentului exproprierii bunului pentru a oferi instanţei de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamanţilor.
Pe de altă parte, pârâtul a reţinut în dispoziţia contestată şi a susţinut în mod constant în faţa instanţelor fondului, cât şi prin motivele de recurs că petenţii nu au făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului a terenului în suprafaţă de 2.179 m.p., situat în Piteşti, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri. Nu se face dovada continuităţii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2.179 m.p. teren, întrucât până la aplicarea decretului de naţionalizare, autorul reclamanţilor figura numai cu suprafaţa de 500 m.p.
În dovedirea acestor susţineri, pârâtul a depus la dosarul cauzei certificatul fiscal emis de Serviciul constatare impunere persoane fizice din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti din care rezultă că, la matricole pe anii 1942 - 1950, S.V.P. figura în str. B. cu 500 m.p. teren viran pentru construcţie şi o magazie din scândură (dosar apel). Această construcţie a fost vândută de autorul reclamanţilor conform convenţiei aflată la dosarul de apel.
Reclamanţii arată că ";legea instituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a terenului, iar unitatea deţinătoare nu a făcut dovada contrară pentru a combate această prezumţie"; (dosar fond).
Sub acest aspect, certificatul fiscal mai sus-menţionat, invocat de pârât în apărare, reprezintă o dovadă contrară a prezumţiei de proprietate şi de preluare abuzivă a suprafeţei de teren revendicată de reclamanţii, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu are nicio relevanţă o evidenţă fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deţinut de autor, în suprafaţă de 2.179 m.p., de către Statul Român şi nu a motivat înlăturarea acestei apărări a pârâtului.
În cauză, nu s-a stabilit situaţia de fapt nici sub aspectul temeiului preluării imobilului de la autorul reclamantului, întrucât la dosar există înscrisuri care conţin date contradictorii care creează confuzie şi nu clarifică acest aspect relevant, determinant pentru soluţionarea pricinii.
Astfel, prin Adeverinţa nr. 1007 din 22 iulie 1996 emisă de R. R.A. Piteşti - Serviciul tehnic proiectare rezultă că imobilul situat în Piteşti, a fost naţionalizat cu Decretul nr. 92/1950, la poz. 51, pe numele S.V.P. şi a fost demolat în anul 1988 cu Decretul derogatoriu nr. 152/1989 pentru P.A. (dosar fond)
Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale a comunicat Tribunalului Argeş prin adresa înregistrată la data de 17 februarie 2010, faptul că deţine Decretul Consiliului de Stat nr. 152/1988, însă acesta nu are anexe, precum şi că în anexa la Decretul nr. 92/1950 nu figurează imobilele din Piteşti, proprietar P.Ş.V.T. (dosar fond).
Pe de altă parte, la data de 1 iulie 2010, Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale a comunicat Tribunalului Argeş că, din Adeverinţa din 22 iulie 1996 emisă de R. R.A. Piteşti reiese că imobilul în cauză a fost demolat cu Decretul nr. 152/1989, nu nr. 152/1988. (dosar fond)
Arhivele naţionale - Serviciul central a transmis Tribunalului Argeş prin adresa înregistrată la data de 5 august 2010 că Decretul nr. 152/1989 al Consiliului de Stat al R.S.R. şi Decretul Prezidenţial nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de terenuri şi construcţii (dosar fond).
Sub acest aspect, reclamanţii arată, pe de o parte, că legea specială prevede că imobilele preluate abuziv sunt şi cele preluate în baza unor acte normative sau decizii administrative nepublicate, la data preluării, în M. Of. sau în Buletinul Oficial.
Pe de altă parte, reclamanţii susţin că terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform menţiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret.
Totodată, există inadvertenţe şi cu privire la nr. poştal al imobilului, ce rezultă din actele de proprietate şi din celelalte înscrisuri de la dosarul cauzei, această chestiune fiind esenţial de lămurit pentru identificarea terenului în litigiu.
Ca urmare, în baza probatoriului administrat, în cauză nu a fost identificată cu certitudine suprafaţa de teren preluată abuziv de stat de la autorii contestatorilor şi, implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu privire la imobilul în discuţie la momentul preluării.
Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 se restituie persoanelor îndreptăţite, în natură sau în echivalent, imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 1945 - 1989.
Prin urmare, în speţă are deplină relevanţă care era întinderea suprafeţei de teren aflată în proprietatea autorului reclamanţilor la momentul preluării imobilului de către Statul Român prin expropriere (sau naţionalizare).
În acest context, este evident că se impune, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Având în vedere considerentele ce preced, cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va verifica, prin orice probe pe care le va considera pertinente şi utile soluţionării cauzei:
- Întinderea suprafeţei de teren deţinute de autorul reclamanţilor în calitate de proprietar, la momentul preluării acesteia de către stat;
- Identificarea terenului a cărui restituire se cere şi stabilirea modului în care acesta a intrat în proprietatea statului, respectiv în baza cărui titlu a fost preluat de la autorul reclamanţilor.
Faţă de particularităţile speţei, aceste aspecte trebuie lămurite, având în vedere că terenul se află în posesia statului, fiind afectat de construcţii, iar recurentul-pârât Primarul Municipiului Piteşti susţine că din probatoriul administrat rezultă că autorul petenţilor deţinea la nivelul anilor 1942 - 1950, o suprafaţă de teren mai mică (500 m.p.) decât cea solicitată a fi restituită.
După administrarea, coroborarea şi analizarea întregului probatoriu de la dosar, curtea de apel va stabili pe deplin situaţia de fapt şi va face aplicarea prevederilor legale incidente, pentru o corectă soluţionare a pricinii.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti urmează a fi admis în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 313 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă instanţei de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva Deciziei nr. 44/A din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1794/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
