ICCJ. Decizia nr. 1833/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1833/2012
Dosar nr.16371/3/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2008, reclamantele Ş.L. şi G.L. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând instanţei obligarea pârâtului la soluţionarea Dosarului nr. 26421/2001, depus de acestea în baza Legii nr. 10/2001 şi emiterea de acordare de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilul proprietatea lor situat în Bucureşti, sector 2, B-dul F. (fost G.D.), imobil expropriat în anul 1961 conform deciziei nr. 2264 din 25 august 1961 la Comitetul Executiv al Sfatului Popular „23 August" dat în baza Decretului Consiliului de Stat la R.P.R. nr. 181 din Iulie 1961 şi a deciziei SPC nr. 3706/1961.
În motivare, s-a arătat că în calitate de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001 respectiv moştenitoarele legale în calitate de fiice ale fostului proprietar al bunului imobil, au formulat în termen legal notificare în baza Legii nr. 10/2001 ce formează obiectul Dosarului nr. 26241/2001 - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Reclamantele au arătat că imobilul ce formează obiectul notificării a fost dobândit de autorul acestora (tatăl reclamantelor) E.Ş. de la tatăl său G.Ş. în baza testamentului olograf autentificat din 31 octombrie 1946 de Tribunalul Ilfov secţia notariat. Imobilul a fost situat în Bd. F. şi era compus din construcţie teren în suprafaţă de 425 m.p.
S-a arătat că imobilul a fost expropriat în anul 1960 şi ulterior demolat în baza deciziei nr. 2264 din 25 august 1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular „23 August" dată în baza Decretului de Stat al R.P.R. nr. 181 din Iulie 1961 şi al deciziei SPC nr. 3706/1961.
Reclamantele au arătat că odată cu notificarea au depus acte în dovedirea calităţii lor de persoane îndreptăţite şi ulterior au completat dosarul inclusiv cu expertiză evaluatoare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pe care le solicită.
Prin sentinţa civilă nr. 1310 din 13 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamante şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor dispoziţie motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în B-dul F., sector 2 Bucureşti şi respectiv 8.291,77 RON pentru construcţia demolată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantele au urmat procedura Legii nr. 10/2001 formulând notificarea din 06 iulie 2001 în vederea obţinerii de măsuri reparatorii formându-se la Primăria Municipiului Bucureşti, dosar administrativ care însă nu a fost soluţionat până în prezent, astfel că reclamantele au înţeles să uzeze de calea acţiunii judecătoreşti pentru atingerea scopului vizat.
Tribunalul a reţinut că reclamantele, potrivit certificatelor de moştenire depuse la dosar, sunt moştenitoarele autorilor Ş.E. şi Ş.V.
Imobilul ce face obiectul dosarului de faţă a fost dobândit de autorul reclamantelor pe cale testamentară de la tatăl său, conform testamentului aflat la fila 13.
Potrivit relaţiilor cuprinse în adresa Direcţiei Evidenţă Proprietăţi din cadrul P.M.B., imobilul compus din teren 340 m.p. şi construcţie a făcut obiectul exproprierii conform Decretului nr. 181/1961, iar din adresa de la fila 77, rezultă că terenul fostei proprietăţi este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, aspect ce rezultă şi din raportul de expertiză ataşat la dosarul administrativ, construcţia ce s-a aflat pe acesta, fiind demolată.
Conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantele, a căror calitate de persoane îndreptăţite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, a fost dovedită, au dreptul de a obţine măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ocupat şi construcţia demolată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantele G.L. şi Ş.L. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General s-a arătat că instanţa în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 16 Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâtul să emită dispoziţia motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în B-dul F., Sector 2 şi respectiv 8.291,77 RON pentru construcţia demolată.
Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a arătat că instanţa era obligată în raport de Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 să aibă în vedere şi dispoziţiile obligatorii cuprinse în Decizia nr. 52/2007 pronunţată în recursul în interesul legii, potrivit căreia prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele,. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces - verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.
Instanţa de judecată ar fi trebuit să analizeze calitatea procesuală pasivă a municipalităţii cu privire la acordarea efectivă a unor despăgubiri într-un cuantum stabilit în faza judiciară şi să oblige pârâta să emită o dispoziţie prin care să propună doar măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu şi ulterior să înainteze notificarea Secretariatului Comisiei Centrale.
În condiţiile legii speciale, unitatea deţinătoare a bunului are calitatea doar de a constata imposibilitatea de restituire a bunului şi de a emite o dispoziţie în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii.
Apelantul pârât a arătat că Decizia 20 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dă dreptul instanţei de a soluţiona fondul notificării, însă în condiţiile legii speciale. Or, legea nu permite stabilirea cuantumului despăgubirilor de către municipalitate, acesta fiind atributul exclusiv al A.N.R.P.
Apelantul pârât a menţionat că în speţă este vorba de o dispoziţie ce urmează a fi emisă după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 şi care este supusă întru-totul prevederilor acestei legi, astfel cum s-a stabilit şi prin recursul în interesul legii.
De asemenea, apelantul pârât a arătat că dreptul statelor de a interveni cu reglementări proprii pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general, cum este şi cea cuprinsă în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este recunoscut chiar în art. 1 alin. (2) din Protocolul I adiţional la Convenţie şi că reclamanţii nu deţin un bun sau o speranţă legitimă care să se bucure de protecţia art. 1 alin. 1 din acest protocol, invocat prin acţiune.
În final apelantul a invocat jurisprudenţa Curţii Europene care este obligatorie pentru instanţele naţionale şi unde s-a reţinut constant că nu există un bun actual, atâta timp cât o instanţă internă sau o autoritate administrativă nu a recunoscut fostului proprietar în mod definitiv dreptul la restituirea bunului, iar o creanţă a acestuia nu poate fi considerată speranţă legitimă decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern (atunci când este confirmată printr-o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor) ceea ce nu este cazul raportului conflictual dedus judecăţii în prezenta cauză.
În motivarea apelului declarat de apelantele reclamante G.L. şi Ş.L. s-a arătat că instanţa de fond a admis cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 obligând pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie motivată pentru acordarea de despăgubiri băneşti prin echivalent corespunzător valorii de 194.683,8 RON pentru terenul situat în Bucureşti, B-dul F., sector 2 şi respectiv de 8.291,77 RON pentru construcţia demolată.
Apelantele - reclamante au arătat că instanţa de fond a analizat notificarea depusă de acestea prin care solicitau în calitate de persoane îndreptăţite, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren de 425 m.p. şi a construcţiei aflate pe acesta, ce a fost demolată în anul 1982, construcţie ce a aparţinut tatălui lor Ş.E.
Apelantele reclamante au menţionat faptul că dosarul administrativ conţine şi o expertiză extrajudiciară întocmită în anul 2004 ce a avut ca obiectiv evaluarea terenului şi a construcţiei demolate şi că în raport de procesul verbal de constatare întocmit în anul 2003, expertul a stabilit o valoare de 177 dolari SUA/ m.p. teren, rezultând o valoare totală pentru teren de 194.683,8 RON, şi de 8.291,77 RON pentru construcţia demolată.
Apelantele reclamante, au arătat că valoarea din expertiză este corectă, ulterior aflând că valoarea/mp de teren în zonă este de circa 800 euro, deci cu mult mai mare decât cea stabilită în anul 2004 şi că suma ce urma să o primească în baza sentinţei civile nr. 1310/2010 este cu mult sub preţul pieţei.
Prin Decizia civilă nr. 352/ A din 30 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantele reclamante G.L. şi Ş.L. şi apelantul - pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 1310 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârât să trimită dispoziţia motivată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivarea deciziei s-a reţinut că la momentul susţinerii concluziilor orale, cu privire la dezbaterea fondului, apelantele reclamante au solicitat trimiterea dosarului la Comisia de Stabilire a Despăgubirilor pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent, modificând astfel, criticile formulate prin motivele de apel depuse în scris.
Curtea a constatat că prin cererea formulată la data de 17 aprilie 2009, apelantele reclamante au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi au solicitat obligarea acestuia la soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi emiterea dispoziţiei de acordare de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilul proprietatea lor din Bucureşti, B-dul F., Sector 2 ce a fost expropriat în anul 1961 conform Deciziei nr. 2264 din 25 august 1961.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie motivată pentru acordarea de despăgubiri în echivalent, şi a stabilit şi valoarea acestor despăgubiri, atât pentru teren cât şi pentru construcţie.
În prezenta cauză, nu a fost emisă o decizie sau o dispoziţie motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a se răspunde la notificarea apelantelor reclamante, fiind încălcate prevederile deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 prin care instanţa era obligată să aplice prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 referitor la procedura administrativă de acordare a despăgubirilor potrivit Titlului VII din această lege.
În situaţia în care Decizia sau dispoziţia motivată a unităţii deţinătoare ar fi fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirii ce se cuvine apelantelor reclamante, dar în prezenta cauză nu a fost emisă decizie sau dispoziţie prin care să se răspundă la notificare, şi în această situaţie se aplică prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit legii speciale, despăgubirile sunt stabilite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, situaţie în care prima instanţă putea să oblige pe pârâtă să emită o dispoziţie sau decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul format din teren şi construcţie în litigiu, şi să fie înaintat dosarul Secretariatului Comisiei Centrale al A.N.R.P. pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Curtea a constatat că prin motivele de apel orale, susţinute de către apelantele reclamante, se susţine acest punct de vedere al apelantului pârât, raportat şi la criticile cuantumului despăgubirii stabilit de către prima instanţă şi consemnate prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei de către apelantele reclamante.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul general, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-au redat dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea s-a invocat că instanţa nu a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Simpla indicare a unor dispoziţii legale şi redarea conţinutului acestora, fără a arăta în ce a constat raţionamentul greşit al instanţei în aplicarea acestora, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului şi nu permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei.
Critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 este o critică nouă, invocată direct în recurs, ce urmează a nu fi analizată fiind invocată omisso medio.
În consecinţă, întrucât cererea de recurs nu cuprinde o dezvoltare a motivului de recurs, urmează a se constata nul recursul - art. 312 raportat la art. 3021 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 352/ A din 30 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1832/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
