ICCJ. Decizia nr. 1834/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1834/2012
Dosar nr. 3237/99/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 871 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de B.O.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, s-a anulat dispoziţia nr. 654 din 24 aprilie 2009 emisă de pârât, care a fost obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului (teren) situat în municipiul Iaşi, str. B. nr. 6 (fost 5) conform planului de situaţie anexă la expertiza efectuată în cauză de către expert tehnic P.A., format la lot 1 CAT cu suprafaţa de 514,00 m.p. delimitat de punctele 2, 3, 5, 7, 9, 12, 13, 14, 19, 20, 21, 22, 23, 11, 10, 8, 6, 2 şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 2.646,64 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia contestată s-a propus reclamantei acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru imobilul: construcţii demolate - corp principal de clădire în suprafaţă construită de 192,40 m.p. (suprafaţă utilă de 204,70 m.p.), anexe în suprafaţă construită de 75,36 m.p. (suprafaţă utilă de 64,06 mp) şi şură în suprafaţă construită de 44,60 mp (suprafaţă utilă de 37,92 m.p.) şi teren în suprafaţă de 1.312 m.p., situat în laşi, str. B. nr. 6 (fost 5).
Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Judeţului laş din 01 iunie 1921, I.K. a dobândit în proprietate imobilul situat în laşi, str. B. nr. 6 (fost nr. 5) „cu anexele şi locul după întinderea, îngrădirea şi stăpânirea actuală. Imobilul se compune din: un corp principal de clădire cu mai multe odăi, două antreturi, bucătărie şi cămară şi un subsol cu două odăi. Anexele ce se întind alături de zidul Bisericii B. cuprind 5 încăperi, o şură pentru trăsuri, grajd, pivniţă şi un beci sub clădirea principală".
Conform Certificatului din 05 octombrie 1992 eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, la numărul matricol 42 aferent Matricolei de clădiri şi terenuri reg. 323/1958 figurează moştenitorii defunctului I.K. în Stradela B. nr. 6 (fost nr. 5), proprietari ai unui teren în suprafaţă de 1.312 m.p. întinderea suprafeţei de teren aparţinând imobilului notificat a fost confirmată şi prin adresa din 22 octombrie 2008 a Municipiului laşi, Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale.
În ceea ce priveşte preluarea imobilului, s-a apreciat că aplicabile în speţă sunt dispoziţiile pct. 1, lit. e), teza a 11-a din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora: „în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, Decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului, după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se face în funcţie şi de acest element" - faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
În prezent pe amplasamentul fostei proprietăţi notificate, este amenajat spaţiu verde, carosabil şi trotuar, fapt ce a determinat propunerea de acordare măsuri reparatorii în echivalent. Astfel, faţă de situaţia actuală a amplasamentului fostei proprietăţi notificate solicită să se aprecieze faptul că cererea reclamantei de restituire în natură a acestei suprafeţe de teren este nefondată.
În cauză s-a depus raportul de expertiză întocmit de expert P.A. care a avut ca obiective de lămurit următoarele:
Identificarea suprafeţei de 1.312 m.p. teren situat în Iaşi, stradela B. nr. 6 (fost 5) conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a ;
întocmirea schiţei terenului cu vecinătăţi.
Să precizeze ce suprafaţă este afectată de detalii de sistematizare şi ce suprafaţă este liberă de construcţii şi neafectată de detalii de sistematizare.
Să verifice, prin consultarea hărţilor cadastrale şi să precizeze ce categorie de folosinţă avea terenul revendicat la momentul formulării notificării, respectiv data de 11 iulie 2001.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi necontestat de pârâtă au rezultat următoarele:
Suprafaţa de 1.312 m.p. teren situată în Iaşi, str. B. nr. 6, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a, este delimitată de punctele 1, 2, 3, 5, 7, 9, 12, 13, 14, 19, 15, 16, 17, 1 - planşa 1 anexă la raport.
Lot. 2 cu suprafaţa de 798 m.p. delimitat de punctele 1,2,6,8,10 noiembrie 23, 22, 21, 19, 15, 16, 17, 1, reprezintă suprafaţa de teren din proprietatea menţionată în contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a, ocupată de str. B., bloc de locuinţe.
Lot. l parcela CAT cu suprafaţa de 514 m.p. delimitat de punctele 2, 3, 5, 7, 9, 12, 13, 14, 19, 20, 21, 22, 23, 11, 10, 8, 6, 2, reprezintă suprafaţa de teren din proprietatea menţionată în contractul vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a, liberă de construcţii şi neafectată de detalii de sistematizare - planşa 1 anexă la raport.
Categoria de folosinţă a lotului 1 este conform planului cadastral ediţie 1990 - deci şi din momentul notificării la data de 11 iulie 2001 de construcţii alte terenuri CAT.
În consecinţă, având în vedere probatoriul administrat şi considerentele reţinute de instanţă s-a admiterea în parte a acţiunea reclamantei.
Instanţa a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie prin care să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Iaşi, (teren) stradela B. nr. 6 (fost 5), conform planului de situaţie anexă la expertiza efectuată în cauză de expert P.A. şi care face parte integrantă din hotărâre.
Împotriva sentinţei civile a formulat apel Primarul Municipiului Iaşi prin reprezentant legal, criticând-o ca netemeinică şi nelegală. Susţine apelantul că suprafaţa de teren pentru care instanţa de fond a dispus restituirea în natură, constituie potrivit planurilor şi documentaţiei de urbanism aprobate la nivelul unităţii administrativ teritoriale spaţiu verde amenajat.
Prin Decizia civilă nr. 34 din 18 martie 2011 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii reţinând că din raportul de expertiză efectuat în cauză de inginer Constantin Costache şi schiţa aferentă rezultă că suprafaţa de 514 m.p. teren delimitată de punctele 2, 3, 4, 5, 7, 9, 12, 13, 14, 19, 20, 21, 22, 23, 11, 10, 8, 6, fosta proprietate B.O.I. din stradela B. nr. 6 (fost nr. 5) este într-adevăr liberă de construcţii şi nu este străbătut subteran sau suprateran de reţele electrice de apă, gaz metan etc. Însă acelaşi expert precizează că terenul este în totalitate ocupat cu spaţiu verde, întreţinut şi amenajat de Primăria Municipiului Iaşi, teren ce reprezintă în opinia acestuia oaza de verdeaţă necesară locuitorilor din blocurile vecine, putând fi considerat şi zona de protecţie a monumentului istoric „Biserica X", aşa cum se precizează şi în adresa din 8 martie 2006 a Ministerului Culturii şi cultelor din România.
Cum în speţă terenul în litigiu este ocupat, aşa cum rezultă din expertiză, de spaţiu verde ce se încadrează în categoria amenajărilor de utilitate publică, în mod greşit instanţa de fond a dispus restituirea acestuia în natură.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că potrivit expertizei efectuate la fond suprafaţa de 514 m.p. teren are categoria de folosinţă alte terenuri şi nu spaţiu verde, cum greşit a reţinut instanţa, astfel că poate fi restituit în natură.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se găsesc la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Textul instituie regula principală a restituirii în natură a imobilelor ce intră în sfera de incidenţă a legii, modalitatea de restituire prin echivalent fiind doar o măsură cu caracter secundar din paleta amplă instituită de legiuitor, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită.
Astfel, din întreaga economie a legii rezultă că măsurile reparatorii în echivalent se propun doar dacă restituirea în natură nu este posibilă.
În speţă, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că terenul în litigiu, în suprafaţă de 514 m.p. este afectat de amenajări de utilitate publică. Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, existent la filele 93-94 ale dosarului de fond, au evidenţiat că terenul este liber de construcţii, neafectat de detalii de sistematizare şi conform planului cadastral ediţia 1990, de la data depunerii notificării, are categoria de folosinţă alte terenuri (CAT) şi nicidecum de spaţiu verde întreţinut şi amenajat de Primăria Iaşi.
Ca atare, nefiind un spaţiu verde destinat nevoilor comunităţii, terenul se poate restitui în natură în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente recursul se va admite, se va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimatul Primarul Municipiului Iaşi va fi obligat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.O.I. împotriva deciziei nr. 34 din 18 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva sentinţei nr. 871 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă pe care o menţine.
Obligă pârâtul Primarul Municipiului Iaşi la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către recurenta reclamantă B.O.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1836/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1833/2012. Civil → |
---|