ICCJ. Decizia nr. 1836/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1836/2012
Dosar nr.7945/107/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2010, reclamanţii B.F.D.M. şi B.D.L.C. au solicitat anularea parţială a dispoziţiei de restituire rectificativă din 3 august 2010 emisă de pârâta SC A.A. SA şi obligarea pârâtei să dispună restituirea în natură şi a corpului 2 de clădire, respectiv terasa de intrare, 4 camere în suprafaţă de 154 m.p. şi pivniţă de 46 m.p., imobil înscris în CF, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia) s-a stabilit că imobilul identificat mai sus este amplasat pe nr. cadastral care este proprietatea tabulară a reclamanţilor.
În drept invocă dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 2759/2010, Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia de restituire din 16 iunie 2004 emisă de SC A.A. SA Alba au fost restituite în natură reclamanţilor două imobile: o casă de locuit edificată pe terenul cu nr. cadastral X, înscris în CF şi o anexă situată pe acelaşi teren. Nu a fost restituit reclamanţilor imobilul - corp 2 de clădire, format din: terasă, patru camere şi pivniţă - înscris în CF Alba Iulia, deoarece acesta a fost edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia.
Această dispoziţie a fost atacată, iar prin Decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca urmarea a admiterii apelului reclamanţilor, s-a dispus modificarea art. 2 al Dispoziţiei de restituire din 16 iunie 2001, în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire - adăugare la casa de locuit, compusă din terasa de la intrare, patru camere şi pivniţă, în suprafaţă de 154 m.p., situat administrativ în Alba Iulia, în locul numit „P.", edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia, care nu se restituie reclamanţilor, este situat pe terenul proprietatea acestora, înscris în titlul de proprietate din 23 ianuarie 2001, nr. cadastral X, precum şi în CF Alba Iulia.
Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti a fost emisă Decizia de restituire rectificativă din 03 august 2010, care a modificat art. 2 al dispoziţiei de restituire din 16 iunie 2001 în sensul stabilit prin Decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Analizându-se dispoziţia rectificativă s-a reţinut că aceasta a fost modificată în sensul arătat în Decizia curţii de apel, în prezenta cauză instanţa nemaiavând posibilitatea de a analiza dacă se impunea restituirea în natură a imobilului - corp 2 de clădire - deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba, care a stabilit că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să li se restituie în natură imobilul, impunând doar ca societatea pârâtă să menţioneze în dispoziţie că această construcţie este edificată pe terenul proprietatea reclamanţilor.
Dat fiind faptul că societatea pârâtă s-a conformat întocmai hotărârii judecătoreşti, instanţa a respins acţiunea.
Prin Decizia nr. 70 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii tribunalului ca nefondat, reţinând următoarele.
Dispozitivul deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia este foarte clar, dispunându-se modificarea art. 2 al dispoziţiei de restituire nr. 1/2001 emisă de lichidatorul judiciar al SC A.A. SA numai în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire-adăugire la casa de locuit, compus din terasă de intrare şi 4 camere în suprafaţă de 154 m.p. şi pivniţă situat în Alba Iulia la locul numit „P.", edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia, care nu se restituie reclamanţilor, este situat pe terenul proprietatea acestora identificat cu nr. cadastral X cu titlul de proprietate din 2001 precum şi în CF Alba Iulia.
Niciunde în hotărârea judecătorească menţionată nu se dispune obligarea intimatei la restituirea în natură a construcţiei edificate anterior, dimpotrivă, în dispozitiv se face menţiunea că aceasta este edificată de fostul I.A.S. Alba şi nu se restituie în natură reclamanţilor.
De altfel, se impune a se observa că prin apelul soluţionat prin Decizia menţionată reclamanţii au solicitat admiterea contestaţiei împotriva dispoziţiei de restituire nr. 1/2001 doar în sensul modificării art. 2 din dispoziţie şi a precizării faptului că imobilul în discuţie este situat pe terenul acestora. Reclamanţii nu au solicitat restituirea în natură a acestui imobil ci menţinerea în rest a prevederilor dispoziţiei, deci implicit a celei vizând respingerea cererii de restituire în natură a acestui corp de clădire.
Având în vedere că în contestaţia întemeiată pe Legea 10/2001, soluţionată prin Decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanţii nu au solicitat modificarea dispoziţiei iniţiale emise de intimată şi sub aspectul restituirii în natură a corpului de clădire menţionat, cât şi faptul că dispoziţia de restituire rectificativă nr. 42/2010 emisă de intimată este legală, respectând întocmai dispozitivul hotărârii judecătoreşti de care se prevalează reclamanţii, curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs reclamanţii solicitând, în principal, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 5 şi 7 - 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului urmând ca, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea recursului, reclamanţii au susţinut următoarele:
- instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), sens în care au relevat că cele două instanţe „au dat o interpretare proprie, total greşită şi omisivă acţiunii principale" reţinând greşit că nu ar fi solicitat restituirea în natură a imobilului - corp 2 din clădire, respectiv terasa de intrare, 4 camere în suprafaţă de 154 m.p. şi pivniţă de 46 m.p., înscrise în CF Alba Iulia.
Dacă s-ar reţine cele arătate de instanţe, prezenta cauză nu ar avea nici o finalitate, reclamanţii nejustificând niciun interes în promovarea unei acţiuni care să confirme o dispoziţie deja existentă.
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care au relevat că reţinând că dispoziţia de restituire rectificativă, emisă de către intimată este legală, respectând întocmai dispozitivul hotărârii judecătoreşti de care se prevalează reclamanţii, instanţa de apel nu s-a pronunţat, în realitate, asupra cererii deduse judecăţii, care viza obţinerea unui titlu executoriu, în scopul punerii în executare a dispoziţiilor deciziei nr. 91/A/2006 pronunţată de Tribunalul Alba.
- instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), sens în care, au relevat că nepronunţându-se pe cererea dedusă judecăţii astfel cum a fost formulată, au fost încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa nulităţii hotărârilor astfel pronunţate.
- hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susţinut că instanţele au încălcat dispoziţiile legale ce reglementează „accesiunea imobiliară", cu trimitere la prevederile art. 488, 482, 492 - 493 C. civ., respectiv art. 494 C. civ., în temeiul cărora au pretins predarea edificatelor efectuate de pârâtă fără acordul lor (pârâta aflându-se în situaţia constructorului de rea-credinţă).
Au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recursul nu este fondat.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează, după cum însăşi recurenţii au arătat în cererea de recurs, „interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia", normă ce determină câmpul de aplicaţiune al acestui motiv de casare.
Textul legal enunţat priveşte deci interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie (înţeles ca negotium), iar nu a conţinutului, ori limitelor de învestire a cererii de chemare în judecată - act procesual, de sesizare a instanţei de judecată cu soluţionarea pretenţiei deduse judecăţii.
De asemenea, constituie, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs ipoteza în care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Textul legal citat vizează, astfel cum rezultă din simpla sa lectură, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului nemotivarea constituie motiv de casare atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, în niciun caz, nepronunţarea în limitele cererii de chemare în judecată (calificarea juridică a cererii) ori omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere.
Nici critica încadrată în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ce priveşte acelaşi aspect, cu referire la nesocotirea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (ce are în vedere, în realitate lipsa unui element esenţial al hotărârii judecătoreşti - motivele de fapt şi de drept ale unei hotărâri judecătoreşti) nu poate fi subsumată motivului de recurs în care a fost încadrată.
Aceasta întrucât motivul de casare invocat constă în nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (neregularităţi de ordin procedural ce ar putea viza - nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a unei părţi, nesocotirea principiului publicităţii, oralităţii, etc.).
Analizând critica evocată şi greşit încadrată, potrivit celor sus-expuse, în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., norma legală în care poate fi încadrată această critică, ca şi cele dezvoltate în susţinerea acestui motiv de recurs, se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea parţială a dispoziţiei de restituire rectificativă din 3 august 2010 emisă de pârâtă şi restituirea în natură şi a corpului 2 din clădire cu componenţa descrisă în cerere, înscris în CF, pe considerentul că prin Decizia nr. 91/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a reţinut că pe terenul proprietatea lor s-ar afla corpul de clădire menţionat, astfel încât, în mod greşit prin dispoziţia contestată nu s-a dispus restituirea în natură şi a acestui edificat.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Soluţionând acţiunea reclamanţilor, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au respins pretenţia reclamanţilor reţinând că acesteia i se opun, cu autoritate de lucru judecat dispoziţiile deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curţii de Apel Cluj, care a stabilit că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea acestui imobil în natură, ci doar ca societatea pârâtă să menţioneze în dispoziţie că această construcţie este edificată pe terenul proprietatea reclamanţilor.
Într-adevăr, din dispoziţiile acestei hotărâri judecătoreşti rezultă că, admiţând apelul reclamanţilor, instanţa de apel a modificat art. 2 al dispoziţiei de restituire din 6 iunie 2001 emisă de pârâtă „în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire […], edificat pe fostul I.A.S. Alba Iulia care nu se restituie reclamanţilor, este situat pe terenul proprietatea reclamanţilor …".
Societatea pârâtă, conformându-se întocmai dispoziţiilor acestei hotărâri judecătoreşti, irevocabilă, a emis dispoziţia de restituire rectificativă din 3 august 2010 (supusă prezentei proceduri judiciare), prin care, la art. 2, a menţionat nerestituirea corpului 2 de clădire (în compunerea indicată în cuprinsul acestei secţiuni) situat pe terenul proprietatea reclamanţilor.
În acest context, solicitarea reclamanţilor de a se dispune anularea acestei părţi a dispoziţiei vine în conflict cu principiul autorităţii de lucru judecat de care se bucură dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti şi care împiedică repunerea în discuţie a chestiunilor deja lămurite/tranşate prin acest act de procedură.
Niciunde în cursul judecăţii în faţa primei instanţe, atât în cererea de chemare în judecată, ori la prima zi de înfăţişare, reclamanţii nu au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 494 C. civ., context în care, constatând că instanţele s-au pronunţat, asupra cererii de chemare în judecată care, legal, a fost calificată drept o contestaţie în baza Legii nr. 10/2001 (ale cărei dispoziţii au şi fost invocate în cuprinsul acţiunii), iar reclamanţii nu au dezvoltat motive ori indicat drept temei al pretenţiilor şi accesiunea imobiliară, se constată ca legale dispoziţiunile instanţei de apel.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.F.D.M. şi B.D.L.C. împotriva deciziei nr. 70 din 25 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1839/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1834/2012. Civil → |
|---|
