ICCJ. Decizia nr. 1902/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1902/2012
Dosar nr.12491/2/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 2 decembrie 2008, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul P.A. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 10915 din 3 noiembrie 2008 emisă de P.G.M.B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale şi restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei de 224 m.p. teren, situat în Bucureşti, str. Floreasca, cu recunoaşterea calităţii sale de moştenitor şi proprietar după autorul său P.D.I.
Prin sentinţa civilă nr. 1288 din 9 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele.
Prin notificarea nr. 2148 din 28 martie 2001, P.A. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în str. Calea Floreasca, care a aparţinut autorului său P.D.I., de pe numele căruia imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziţia nr. 10915 din 3 noiembrie 2008, P.M.B. a respins notificarea, cu motivarea că notificatorul P.A. nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită după autorul său P.I., neprezentând certificat de moştenitor.
Tribunalul a apreciat că soluţia de respingere a notificării este corectă, deoarece din actele depuse la dosar nu rezultă dovada calităţii de moştenitor a reclamantului de pe urma fostului proprietar.
Instanţa a reţinut din adresa D.G.A.F.I. din cadrul P.M.B., că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziţia nr. 6421, de la numitul P.I., decedat la data de 28 ianuarie 1968, iar construcţia a fost demolată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 298/1988.
Potrivit procesului verbal din 18 iulie 1940 al Comisiei pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti, s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din Calea Floreasca în favoarea numitului P.D.I., cu titlu de moştenire de la unchiul său P.A. şi a testamentului olograf făcut de defunct la 17 martie 1937.
De asemenea, reclamantul a mai depus la dosar un înscris sub semnătură privată din 10 ianuarie 1963, prin care numitul P.D.I. a donat strănepotului său P.A. clădirile cu tot terenul situate în str. Floreasca, alături de alte imobile precum şi un alt înscris numit „Convenţie de vânzare – cumpărare”, în care se arată că numitul P.I. a vândut strănepotului P.A. o serie de imobile, printre care şi cel situat în str. Floreasca, fără ca acest înscris să fie datat.
Asupra afirmaţiei reclamantului, potrivit căreia calitatea sa de succesor după numitul P.D.I. este dovedită prin hotărâri judecătoreşti depuse la dosar, Tribunalul a constatat că, prin considerentele hotărârilor invocate de către reclamant în susţinerea calităţii sale de succesor, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat exclusiv asupra faptului că reclamantul, în calitate de persoană care a depus în baza Legii nr. 10/2001 o serie de notificări, este îndreptăţit să primească o dispoziţie motivată în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit copiei certificatului de deces depus la dosar, numitul P.I. este fiul lui P.D. şi al numitei P.T.
Reclamantul, P.A., este fiul lui P.G. şi P.O. (conform certificatului de naştere de la dosar de fond), autorul său este, la rândul său, fiul lui T. şi al E. La dosar s-au depus şi acte de stare civilă după numita P.O., fiica lui P.T. şi P.E. căsătorită C. şi care arată, prin declaraţia autentificată sub nr. 1645 din 2 martie 2002, că este strănepoată de frate a defunctului P.I.
A mai reţinut Tribunalul faptul că, deşi reclamantul a afirmat că este strănepot al lui P.D.I. (a se vedea înscrisul denumit „arbore genealogic”, în care indică faptul că tatăl său, P.G. este fiul lui P.T., care, la rândul său, este fiul lui P.G., frate cu numitul P.D.I.), la dosar nu s-a făcut dovada legăturii de rudenie dintre tatăl său P.G., respectiv dintre bunicul său P.T. (sau T.) şi P.I., prin depunerea unor acte de stare civilă care să ateste această rudenie.
Mai mult, la dosar nu s-a depus niciun certificat de moştenitor din care să rezulte lanţul succesoral de la numitul P.D.I. la fratele său, P.G., care la rândul său să fi fost moştenit de bunicul reclamantului, P.T./T., care să fi fost succedat de tatăl reclamantului numitul P.G., nefiind administrate nici alte mijloace de probă adecvate în faţa instanţei care să probeze acest raport de succesiune şi de acceptare a succesiunii după P.D.I.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul P.A., criticând sentinţa pentru următoarele motive.
Instanţa nu a luat în considerare sentinţa civilă nr. 5370 din 1 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sentinţă confirmată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, referitoare la restituirea proprietăţilor pe care apelantul le revendică, preluate de S.R. de la autorii săi, printre care se numără şi imobilul situat în Bucureşti, Calea Floreasca, preluat de la P.D.I.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că apelantul nu a făcut dovada legăturii de rudenie dintre P.D.I. şi bunicul său P.T. (T.), în condiţiile în care a prezentat actele de stare civilă ale străbunicului său P.G.G., care a fost fratele lui P.D.I. şi tatăl bunicului său P.T., deoarece acesta a decedat în timpul războiului şi autorităţile din localitatea unde a fost înmormântat nu au întocmit acte de deces.
Nu s-a avut în vedere faptul că pe certificatul de naştere al bunicului său P.T. se menţionează ca tată P.D.G., iniţiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D., aşa că legătura de rudenie este dovedită prin acte oficiale de stare civilă.
Instanţa de fond nu a luat în considerare actele de donaţie şi de vânzare prin care autorul său P.D.I. i-a transmis proprietăţile apelantului, acte care solicită a fi luate în considerare de către instanţa de apel.
Prin Decizia nr. 39 din 08 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, a respins apelul, ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi a dispoziţiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, modificate, ce statuează în sensul că pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptăţită la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesară depunerea actelor doveditoare ale calităţii de moştenitor, potrivit legii civile române.
Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 36/1995, dovada calităţii de moştenitor se poate face cu certificat de moştenitor, certificat de calitate succesorală, testament, acte de stare civilă şi alte mijloace de probă.
Chiar dacă apelantul a făcut dovada calităţii de succesor pentru tatăl său P.G. şi bunicul său P.T./T., nu a fost în măsură a face dovada calităţii de succesor a bunicului său P.T. pentru fratele acestuia P.G., decedat în anul 1916, şi pentru care nu există certificat de naştere şi de deces, după cum nu a făcut dovada calităţii de succesor al acestuia după fostul proprietar al imobilului.
Instanţa de apel a considerat nefondate criticile apelantului, potrivit cărora instanţa nu ar fi avut în vedere sentinţa nr. 5370/2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 1579/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, deoarece prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a reţinut doar neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a răspunde la notificare prin emiterea unei Dispoziţii potrivit Legii nr. 10/2001, iar calitatea apelantului de persoană îndreptăţită sau a temeiniciei pretenţiilor sale.
Curtea a mai reţinut că, chiar dacă străbunicul său P.G. a decedat în timpul războiului, respectiv în anul 1916, apelantul, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi (3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, avea posibilitatea de a obţine pe calea unei cereri administrative sau a unei acţiuni în justiţie reconstituirea actelor de stare civilă ale autorilor săi, respectiv ale străbunicul său P.G. şi a numitului P.D.I.
În ceea ce priveşte actele de donaţie şi de vânzare invocate de către apelant în dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită, acestea nu fac dovada calităţii de moştenitor, calitatea ce poate fi făcută în condiţiile art. 77 din Legea nr. 36/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul P.A.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că în mod greşit ambele instanţe nu au luat în considerare sentinţa civilă nr. 5370 din 01 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 1579 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, hotărâri care, în opinia recurentului, i-au recunoscut dreptul la restituirea imobilului.
Recurentul mai susţine că nu a putut obţine acte de stare civilă ale străbunicului decedat în timpul primului război mondial şi că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că pe certificatul de naştere al bunicului său P.T. se menţionează ca tată P.D.G., iniţiala „D.” prevenind de la tatăl acestuia, D.
Recurentul reiterează critica din apel, referitoare la actele de donaţie şi vânzare în favoarea sa, întocmite de P.D.I., privind imobilul în litigiu.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, care se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prima critică, referitoare la efectele celor două hotărâri judecătoreşti invocate de recurent, este nefondată, deoarece, aşa cum în mod corect au reţinut ambele instanţe, în fazele procesuale anterioare, prin hotărârile menţionate nu s-a stabilit un drept la restituire şi nu s-a analizat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, sub aspectul calităţii de moştenitor al fostului proprietar, ci s-a dispus obligarea unităţii notificate să răspundă la notificare.
Procedând la analiza actelor doveditoare aflate la dosar, instanţele de fond şi de apel au ajuns la concluzia că reclamantul nu face dovada calităţii de moştenitor al fostului proprietar, deoarece nu a dovedit că P.D.I., fostul proprietar al imobilului, a fost fratele străbunicului reclamantului, P.G. Susţinerea reclamantului, în sensul că nu a putut face această dovadă, deoarece străbunicul său a decedat în timpul războiului şi nu s-a întocmit act de deces, a fost înlăturată de instanţa de apel, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) şi (3) raportate la art. 16 din Legea nr. 119/1996 republicată, exista posibilitatea de a se obţine pe calea unei cereri administrative sau a unei acţiuni în justiţie reconstituirea actelor de stare civilă, considerent al instanţei de apel care nu este criticat în recurs.
În ceea ce priveşte actele sub semnătură privată, invocate de recurent, prin care P.D.I. a donat şi, respectiv a vândut reclamantului imobilul în litigiu, Înalta Curte constată că aceste înscrisuri nu au valoare de acte doveditoare ale calităţii de moştenitor a reclamantului, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Cele două înscrisuri nu poartă dată certă, în condiţiile art. 1182 C. civ. şi nu îndeplinesc cerinţa formei autentice, aşa încât reclamantul nu poate justifica o eventuală solicitare de restituire în nume propriu. Pe de altă parte, din conţinutul unuia dintre înscrisuri, intitulat „Plan” (în care se menţionează că P.D.I. a donat reclamantului imobilul), rezultă că, la momentul întocmirii lui, imobilul era deja preluat de stat, neputând forma obiectul pretinsului act de donaţie.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant P.A. împotriva deciziei nr. 39 din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurările sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1906/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1900/2012. Civil → |
|---|
