ICCJ. Decizia nr. 1880/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1880/2012
Dosar nr.8331/63/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2010 sub nr. 1342/63/2010, reclamantul J.B. a chemat în judecată S.R: prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurii luată faţă de acesta în perioada în care a fost încorporat şi în urma căreia a rămas cu invaliditate de gradul II, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 102.000 EURO daune morale pentru boala şi invaliditatea de gradul II, dobândite în timpul armatei.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este cetăţean german de origine română şi pentru că aparţinea unui cult creştin neacceptat de regimul comunist, a fost persecutat şi nevoit să părăsească ţara.
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 05 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul J.B., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul J.B. şi pârâtul M.F.P. pentru S.R., prin D.G.F.P. Dolj, iar prin Decizia civilă nr. 749 din 01 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise recursurile declarate de reclamantul J.B. şi pârâtul M.F.P. pentru S.R., prin D.G.F.P. Dolj, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantului nu este patrimonială, având în vedere că a solicitat să se constate şi caracterul politic al acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 452 din 19 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 8331/63/2010, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea.
Instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, că reclamantul aparţine cultului creştin Adventist de ziua a 7-a şi potrivit preceptelor acestui cult, sâmbăta este zi de odihnă şi nu este permis consumul cărnii de porc, iar reclamantul a fost obligat să efectueze stagiul militar, ceea ce a presupus instrucţie şi alte activităţi, inclusiv în ziua de sâmbătă.
A constatat instanţa că potrivit art. 40 din Constituţia României, intrată în vigoare la 21 octombrie 1965, serviciul militar în rândul forţelor armate române era obligatoriu şi că potrivit declaraţiilor de martori, reclamantul nu a fost obligat de superiori să efectueze instrucţie militară alături de ceilalţi soldaţi, dar i s-au impus alte munci în cadrul unităţii. Supunerea la munci administrative cu caracter umilitor, nu au fost determinată de convingerile sale politice, ci de refuzul acestuia de a efectua pregătirea militară, refuz bazat pe convingerile sale religioase.
A concluzionat prima instanţă că măsura obligării reclamantului la satisfacerea stagiului militar contrar convingerilor sale religioase, nu este o măsură cu caracter politic şi nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
Prin Decizia nr. 211 din 5 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea sa pe dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, şi nu a indicat unul dintre actele normative enumerate la art. 3 din aceeaşi lege, prin care s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic de drept, iar măsurile la care se referă nu se regăsesc în cele prevăzute de acest text.
S-a mai reţinut şi faptul că pentru a se reţine caracterul politic al altor condamnări ori măsuri administrative, trebuie îndeplinită condiţia ca prin săvârşirea faptelor să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin (1) din OUG nr. 214/1999 ceea ce nu se regăseşte în prezenta cauză.
În analizarea caracterului politic al măsurilor luate faţă de reclamant ca urmare a manifestării acestui refuz, s-a considerat că trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat [(în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin (1) lit. a) din Decretul - Lege nr. 118/1990)], că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
În considerentele deciziei s-a reţinut că instituirea obligaţiei de executare a serviciului militar a privit toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură şi că în aceste condiţii, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste, pentru că ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
S-a mai reţinut că asemenea condamnări nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale, deoarece în perioada de referinţă Constituţia garanta libertatea conştiinţei (art. 30), dar în acelaşi timp prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Instanţa supremă a avut în vedere şi recomandările adoptate de instituţiile Consiliului Europei, în problema compatibilităţii obiecţiei de conştiinţă cu obligaţia satisfacerii serviciului militar, respectiv, dispoziţiile art. 4 paragraf 3 lit. b) şi a art. 9 din Convenţie, invocând cauzele J. c/ Norvegiei - 14 octombrie 1985 şi G. c/R.F.G. - 12 decembrie 1966, N .c/Suediei -11 octombrie 1984; A. c/ Elveţiei - 9 mai 1984.
Concluzia desprinsă este aceea că restrângerea libertăţii de conştiinţă în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
Faţă de toate aceste considerente, nu se poate reţine că măsurile luate în privinţa reclamantului în perioada efectuării stagiului militar, de a efectua alte munci în zilele de sâmbătă ca urmare a refuzului acestuia de a efectua instrucţie militară din motive de conştiinţă, au caracter politic, astfel că în mod corect prima instanţă a respins primul petit al acţiunii.
În privinţa cererii pentru acordarea daunelor morale acestea erau prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) (declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010), pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, iar în privinţa reclamantului nu s-au reţinut asemenea ipoteze.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 s-a constatat că nu sunt incidente, pentru că acestea sunt aplicabile persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, ori, după cum s-a arătat, reclamantul nu se încadrează în aceste prevederi.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs, reclamantul, prin care a solicitat casarea deciziei şi pe fond admiterea cererii în sensul acordării daunelor morale solicitate şi a constatării caracterului politic al măsurii.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, recurentul reclamant, înainte de acordarea cuvântului în dezbateri a solicitat instanţei să se ia act de faptul că înţelege renunţe la judecata acestuia, arătând că insistă doar în constatarea caracterului politic al măsurii luate asupra sa.
În susţinerea motivului de recurs privind constatarea caracterului politic al măsurii a arătat că Decizia recurată este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, a arătat că în mod greşit s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la constatarea caracterului politic al măsurilor luate asupra sa, pentru că acestea nu se regăsesc în texul de lege, or, în lit. c) din OUG nr. 214/1999, act normativ invocat de instanţă, este prevăzută înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate, limbă sau religie şi apartenenţă politică.
Susţine că în mod greşit s-a apreciat că a refuzat prezentarea la încorporare, din contră a şi efectuat stagiul militar, însă respectându-şi convingerile religioase, a refuzat să se supună superiorilor, s-a îmbolnăvit şi drept urmare a fost lăsat la vatră cu gradul II de invaliditate la numai 21 de ani.
Greşit s-a susţinut că nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 118/1990 întrucât au fost depuse dovezi în sensul recunoaşterii caracterului de persecutat politic.
Mai arată că în mod dureros nu se aplică D.U.D.O., deşi sunt incidente prevederile art. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 13,19, 23, 24, 25 C.E.D.O., Rezoluţia A.P.C.E. nr. 1096/1996 şi 1481/2008, art. 20 şi 147 din Constituţie.
Cu privire la încetarea efectelor dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 arată că nu este vina petenţilor că legiuitorul nu a intervenit până la 31 decembrie 2010, să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, astfel că, acţiunile nu trebuie respinse ci judecate, în raport cu prevederile internaţionale şi constituţionale şi în special cu prevederile art. 5 alin. (5) din C.E.D.O., potrivit căruia orice persoană care este victima unei arestări sau deţineri în condiţii contrare acestui articol, are dreptul la reparaţii.
Recursul declarat de reclamant va fi admis, în limita următoarelor considerente:
În primul rând, se observă că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., sunt invocate pur formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează, nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greşită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta urmează a fi analizat prin prisma criticilor formulate.
În principal, recurentul-reclamant critică Decizia recurată pentru nelegalitate, respectiv, ca fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 214/1999, susţinând că greşit instanţa de apel nu au constatat caracterul politic al măsurii luate fată de acesta.
Această critică este nefondată, întrucât, în mod legal instanţa de apel a apreciat că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic.
Pretenţiile recurentului reclamant întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privesc constatarea caracterului politic al măsurilor luate faţă de acesta, în perioada în care a făcut armata şi în urma căreia a rămas cu invaliditate gradul II.
Prin urmare, în cauză nu există o condamnare a reclamantului, în raport de care ar putea fi invocată incidenţa sau nu a art. 2 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 214/1999, referitoare la propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta.
Potrivit art. 1 din acelaşi act normativ, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
Or, reclamantul nu a fost victima unei condamnări din motive politice şi nici a unei măsuri administrative abuzive, în sensul textului menţionat, acesta efectuând stagiul militar.
În ceea ce priveşte, măsurile luate asupra sa, ca urmare a refuzul său de a se supune superiorilor săi, din cauza convingerilor sale religioase, în timpul satisfacerii stagiului militar, această împrejurare nu poate fi asimilată unei măsuri cu caracter politic, pentru că această faptă nu ţine strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, de apărare a ţării, iar prin instituirea acestei obligaţii pentru toţi cetăţenii, nu se poate considera că a existat o persecuţie politică, deoarece îndatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetăţenilor apţi să-l efectueze tară vreo discriminare pe motive religioase.
De altfel, prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, în contextul în care s-a analizat aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, s-a statuat că nu au caracter politic nici măcar condamnările penale pronunţate pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă.
Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum se susţine, întrucât nu a dovedit că măsurile luate asupra sa, în timpul efectuării stagiului militar, ar fi fost luate ca urmare a apartenenţei la un cult religios, ci pentru refuzul său de a participa la instrucţie alături de ceilalţi soldaţi.
Nici criticile reclamantului ce vizează aplicarea C.E.D.O. şi a normelor de drept comunitar, nu au suport şi urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului, ratificate de România, deşi parte integrantă a dreptului intern, potrivit art. ll alin. (2) din Constituţie, nu pot reprezenta, prin ele însele, un temei juridic suficient al pretenţiilor de acordare a unor daune materiale ori morale pentru prejudicii cauzate prin încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale în perioada anterioară ratificării Convenţiei de către România, în anul 1994.
Pentru recunoaşterea unor asemenea drepturi patrimoniale, este necesar un act de voinţă al autorităţilor române, în sensul reparării prejudiciilor cauzate prin acte ori fapte abuzive ale statului român, dispoziţiile legale naţionale urmând a fi cenzurate, în planul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prin prisma reglementărilor internaţionale, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Mecanismul de aplicare a Convenţiei europene are drept premisă, aşadar, existenţa unei prevederi legale care, supusă examenului de conformitate cu reglementarea internaţională, este susceptibilă de a fi înlăturată în cazul contrarietăţii cu dispoziţiile Convenţiei.
Critica cu privire la greşita neaplicare a art. 5 din Legea nr. 221/2009 declarat neconstituţional, nu va fi analizată, întrucât recurentul reclamant a renunţat în mod expres la judecata capătului de cerere privind solicitarea daunelor morale.
Faţă de aceste considerente, se va admite recursul, se va modifica Decizia recurată, în sensul că se va admite apelul reclamantului, se va schimba în parte sentinţa apelată şi se va lua act de renunţarea reclamantului, potrivit art. 246 C. proc. civ., la capătul de cerere privind plata daunelor morale, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul J.B. împotriva deciziei nr. 211 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia recurată în sensul că, admite apelul reclamantului, schimbă în parte sentinţa nr. 452 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, în sensul că ia act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor morale.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1900/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1867/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
