ICCJ. Decizia nr. 1862/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1862/2012
Dosar nr.2303/112/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 2303/112/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorii P.V.T., T.G.F. şi O.E., în contradictoriu cu intimatul P.O. Sângeorz Băi, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 85 din 08 februarie 2010, emisă de acesta din urmă şi obligarea la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se restituie în natură sau să se acorde despăgubiri băneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele terenuri şi construcţii situate în oraşul Sângeorz Băi şi înscrise în CF nr. 921 Sângeorz Băi nr. top 763, 764, 781, 6332/1, 6332/2, 6332/3 şi CF nr. 2764 Sângeorz Băi nr. top 6340, 6341, 783, în suprafaţă de 4,5381 ha.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele.
Imobilele în litigiu au fost abuziv preluate de către S.R. în anul 1959 de la proprietarul tabular V.G.O., iar faţă de această preluare abuzivă au formulat cereri de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pe de o parte, reclamanţii, în calitate de fii adoptivi ai defunctei V.G.O., iar pe de altă parte, d-na G.E., în calitate de succesor testamentar al defunctei.
Prin dispoziţia nr. 85 din 08 februarie 2010, P.O. Sângeorz Băi a respins cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii sub motivul că aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001.
Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, menţinută prin Decizia civilă nr. 2972/2001 a Curţii de Apel Timişoara, s-a respins în mod irevocabil acţiunea actualilor reclamanţi având ca obiect reducţiunea testamentului lăsat de către defuncta V.G.O., respingându-se totodată şi capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moştenitor ce atestă că legatara este unica succesoare a defunctei.
Prin urmare, aspectele privitoare la calitatea doamnei G.E. de unic succesor al defunctei nu mai pot fi rediscutate, ele fiind deja tranşate cu putere de lucru judecat şi producând efecte inclusiv în ceea ce priveşte determinarea persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
Celelalte hotărâri judecătoreşti depuse de către reclamanţi la dosarul cauzei nu pot schimba această concluzie, astfel că prezenta acţiune trebuie respinsă.
2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.V.T., T.G.F. şi O.E., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii, deoarece:
a) Reclamanţii au depus toate actele doveditoare ale calităţii lor de moştenitori legali ai proprietarei tabulare V.G.O., cele în temeiul căruia trebuie considerate persoane îndreptăţite la a obţine măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Cu toate acestea, prima instanţă a hotărât, în mod greşit, că G.E. este singura succesoare a fostei proprietare tabulare, neobservând că Decizia civilă nr. 3379/ A din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiş a confirmat o sentinţă pronunţată într-o cauză având un alt obiect, constituit din alte imobile. Or, efectele acestei hotărâri nu se pot extinde asupra tuturor imobilelor ce fac parte din masa succesorală a defunctei şi care pot fi supuse restituirii, în acest sens fiind Decizia civilă nr. 261/2007 a Curţii de Apel Alba-Iulia, prin care reclamanţii au rămas în posesia unor imobile aflate exact în aceeaşi situaţie juridică cu cele care fac obiectul prezentei contestaţii şi pe care moştenitoarea testamentară G.E. a încercat să şi le însuşească prin invocarea aceleiaşi decizii a Curţii de Apel Timişoara.
b) Este de avut în vedere şi că în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii apelanţi au fost repuşi de drept în termenul de acceptare a moştenirii după autoarea lor şi, în consecinţă, au calitatea de acceptanţi ai moştenirii. Faţă de caracterul special al Legii nr. 10/2001, reclamanţilor nu li se poate opune o hotărâre judecătorească anterioară acestei legi.
c) În anul 1968, când a fost întocmit testamentul autentic litigios, testatoarea nu putea dispune asupra bunurilor sale viitoare, căci s-ar fi încălcat prevederile art. 887 C. civ., privitoare la dreptul de a dispune asupra unor „obiecte determinate”, precum şi cele ale art. 888 C. civ., care conferă legatarei vocaţia la întreaga universalitate a patrimoniului succesoral de la data decesului testatoarei, iar nu şi pentru viitor.
d) Notificarea formulată de către reclamanţi, deşi depusă în anul 2002, a fost soluţionată de P.O. Sângeorz Băi doar în anul 2010, deci cu o întârziere nerezonabilă.
3. Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare, însă în şedinţa de judecată din data de 21 ianuarie 2011 reprezentantul său a solicitat respingerea apelului.
4. Reclamanţii apelanţi au formulat şi concluzii scrise, prin care au reiterat susţinerile făcute în motivarea cererii de apel.
Prin Decizia civilă nr. 78/ A din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii P.V.T., T.G.F. şi O.E. împotriva sentinţei civile nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 2303/112/2010.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9922 din 23 octombrie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă ca prescrisă cererea reclamanţilor de astăzi prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.E., reducţiunea testamentului universal lăsat de V.G.O. în favoarea numitei G.E., nepoata de soră a testatoarei, dispunându-se totodată respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de moştenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969 prin care G.E. a fost menţionată ca unică succesoare, ca legatară universală, a defunctei V.G.O., născută S.
În cuprinsul acestei sentinţe s-a statuat, cu putere de lucru judecat, şi că respingerea, ca prescrisă, a acţiunii în reducţiunea testamentului are ca efect înlăturarea reclamanţilor de la moştenirea defunctei, ceea ce, implicit, confirmă calitatea legatarei G.E. de unică moştenitoare a defunctei.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 3379 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiş şi Decizia civilă nr. 2972 din 05 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, devenind irevocabilă.
Este de avut în vedere, totodată, că şi într-un alt proces purtat între părţi s-a statuat, prin raportare la cele deja hotărâte prin hotărârea menţionată, că urmare a respingerii acţiunii în reducţiunea testamentului întocmit de V.G. în favoarea numitei G.E. aceasta a devenit, ca legatară universală, unica moştenitoare a defunctei”.
Sentinţa civilă nr. 961/2002 a Judecătoriei Alba-Iulia a fost menţinută, la rândul ei, în apel prin Decizia civilă nr. 486/A/2002 a Tribunalului Alba şi în recurs prin Decizia civilă nr. 2389/2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, prin aceasta din urmă statuându-se, între altele, că „este nerelevantă juridic împrejurarea că reclamanţii au dobândit calitatea de fii adoptivi ai defunctei în baza Deciziei civile nr. 496/1998 a Curţii Supreme de Justiţie, aspect de netăgăduit, de altfel, însă insuficient ca în cauză aceştia să dobândească şi vocaţia succesorală, vocaţie pierdută prin instituirea legatului universal în favoarea revizuientei G.E.”.
Contrar celor afirmate de către apelanţi, confirmarea calităţii legatarei universale G.E. de unică moştenitoare a defunctei V.G.O. statuate prin sentinţa civilă nr. 9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi deciziile date în apel şi recurs prin care această sentinţă a fost menţinută, trebuie avută în vedere şi în ce priveşte cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, excluderea reclamanţilor de la moştenirea defunctei în contra căreia s-a făcut preluarea abuzivă impunând concluzia că aceştia nu pot avea calitatea de persoane îndreptăţite la a obţine măsuri reparatorii potrivit acestei legi.
Nicio dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu trimite la o altă concluzie, în condiţiile în care art. 4 alin. (2) al legii, se mărgineşte la a afirma, fără alte nuanţări ori derogări, că de prevederile acestei legi „beneficiază moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite”.
Or, reclamanţii pierzându-şi vocaţia la moştenirea defunctei V.G.O. în profitul legatarei universale G.E., nu pot fi socotiţi, în sensul legii, moştenitori ai defunctei.
Este fără însemnătate că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti evocate mai-sus, căci statuările făcute prin aceste hotărâri vizează în mod direct şi cu efect general, inclusiv pentru viitor, situaţia juridică a părţilor, în raport cu defuncta şi între reclamanţi şi G.E.
Dacă s-ar stabili în prezent altfel, s-ar ajunge la contrazicerea unor dispoziţii cuprinse în hotărârile judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, ceea ce, de pe temeiul art. 1201 C. civ., este inadmisibil.
Doar în măsura în care, prin prevederi exprese şi neechivoce, Legea nr. 10/2001 ar fi impus un alt regim juridic persoanelor aflate în situaţia juridică a reclamanţilor s-ar fi putut considera că, în ce priveşte imobilele ce intră sub incidenţa acestei legi, reclamanţii pot avea calitatea de persoane îndreptăţite, însă de lege lata o asemenea concluzie nu este îngăduită.
Nu sunt de natură a trimite la o altă rezolvare nici prevederile art. 887 C. civ., invocate în motivarea apelului, câtă vreme acestea se referă, generic, la măsura în care se poate dispune prin testament (de toată averea, precum în cazul lui G.E., numai de o parte a ei ori doar de unul sau mai multe „obiecte determinate”, această din urmă ipoteză vizând legatul cu titlu particular, ceea ce nu este cazul în prezentul proces).
Tot astfel, nu pot avea implicaţii asupra procesului nici prevederile art. 888 C. civ., căci deşi acestea vizează legatul universal, ele se mărginesc la a evoca posibilitatea transmiterii pe cale succesorală a tuturor bunurilor defunctului, fără însă a putea face să renască, în beneficiul reclamanţilor, dreptul la moştenire după V.G.O., în ce priveşte imobilele situate sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În ce priveşte motivul de apel privitor la perioada mare de timp scursă între data depunerii notificării de către reclamanţi şi data soluţionării notificării de către primar, aceasta nu are influenţă asupra situaţiei juridice de fond a reclamanţilor - apelanţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii P.V.T., T.G.F. şi O.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, respectiv a art. 1, din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Au arătat recurenţii că în mod greşit s-a reţinut că, prin hotărârile judecătoreşti, pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că moştenitoarea testamentară este unica moştenitoare a autoarei, fără a se avea în vedere dispoziţiile legii speciale, precum şi faptul că acel litigiu a avut un alt obiect, constituit din alte imobile, precum şi că într-un alt litigiu, privind alte imobile rămase de pe urma autoarei, li s-a recunoscut calitatea de succesori.
O altă critică a vizat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 887 – art. 883 C. civ., cu referire la testamentul lăsat de autoare, susţinându-se că masa succesorală trebuie raportată la data decesului iar aceasta nu poate să cuprindă şi bunurile care au aparţinut autoarei şi care sunt supuse restituirii în natură sau echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, acestea fiind bunuri viitoare, astfel că nu pot face obiectul legatului universal, având un alt regim juridic.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, bunurile succesorale se transmit moştenitorilor fie, în temeiul legii, fie în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea exprimată prin testament.
În caz de moştenire, când testatorul a înţeles prin testament întocmit să cuprindă un legat universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (legat universal) vocaţia la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică dreptul la a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului.
În această situaţie, legiuitorul a indisponibilizat în favoarea anumitor moştenitori legali care, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii supuse analizei sunt descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor, doar o anumită parte a moştenirii denumită rezervă succesorală, împărţeala moştenirii urmând a se face atât după regulile moştenirii legale, cât şi în raport de ultima voinţă de autorului.
În cauză, autoarea V.G.O., decedată ulterior preluării bunurilor de către stat, a dispus prin testament în legătură cu soarta bunurilor sale, în sensul că a desemnat-o pe G.E. ca legatară universală. În împrejurări care nu a fost pe deplin lămurite de către instanţe, succesiunea de pe urma autoarei a fost dezbătută de două ori eliberându-se două certificate de moştenitor;
În primul certificat de moştenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969, s-a constatat calitatea de unic moştenitor a numitei C.E. (G.) în calitate de legatară universală iar prin al doilea certificat de moştenitor nr. 1784 din 9 octombrie 1986 s-a constatat calitatea de moştenitori legali a descendenţilor T.E. şi P.V.T., masa succesorală reţinută în cele două certificate fiind diferită şi necuprinzând bunurile care fuseseră preluate în mod abuziv de S.R. de la autoarea comună, anterior decesului.
Ambele certificate de moştenitor îşi produc efecte în ce priveşte calitatea de moştenitor, şi cota sau bunurile care revin fiecărui moştenitor, atât timp cât nu s-a obţinut anularea sau constatarea nulităţii acestora pe cale judecătorească.
În aplicarea dispoziţiilor art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, pot avea calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii moştenitorii legali sau testamentari ai defunctei, pentru bunurile care fac obiect de reglementare a acestei legi.
În analiza calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, pretinsă în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, în mod greşit au reţinut instanţele că s-a stabilit cu putere de lucru judecat „calitatea de unic moştenitor a numitei „G.” justificat de faptul că prin sentinţa civilă nr. 9922/1998 a fost respinsă acţiunea în reducţiunea certificatului de moştenitor, şi fără a se observa că şi aceştia au făcut dovada calităţii de succesor în baza certificatului de moştenitor, dovada făcută în condiţiile pct. 23 din normele metodologice.
În caz de concurs dintre mai multe persoane îndreptăţite în considerarea calităţii de moştenitor legal şi respectiv de moştenitor testamentar, Decizia de restituire se emite pe numele tuturor, stabilirea cotelor urmând să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moştenirii.
Determinarea masei succesorale, a cotelor eventuale ce se cuvin fiecărui moştenitor, atribuirea bunurilor, sunt chestiuni de fapt şi de drept ce urmează a fi stabilite şi soluţionate de către instanţa de drept comun, potrivit regulilor devoluţiunii legale şi /sau testamentare şi nu pot face obiect de analiză în cadrul unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În procedura Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării sau instanţa de judecată competentă potrivit art. 26 din aceeaşi lege, pot statua numai asupra calităţii de persoană îndreptăţită din perspectiva legii speciale, respectiv stabilirea calităţii de moştenitor legal/testamentar de pe urma autorului; dovada proprietăţii asupra bunului notificat; întinderea dreptului de proprietate pe care l-a exercitat fostul proprietar şi dovada preluării abuzive.
Având în vedere că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori legali de pe urma autoarei, cu certificatul de moştenitor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3, 4 şi 23 din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că aceştia nu au calitatea de persoane îndreptăţite.
În raport de această constatare a calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi de faptul că instanţa de fond nu a analizat cauza pe fondul temeiului juridic invocat, se impune cu necesitate trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru stabilirea deplină a situaţiei de fapt cu privire la bunurile notificate şi stabilirea corectă a cadrului procesual al judecăţii în raport de persoanele care au formulat notificări cu privire la aceste bunuri, identificarea bunurilor, stabilirea dreptului şi întinderea dreptului exercitat de către autoare şi modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege în raport de regimul juridic al bunurilor.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul a se casa ambele hotărâri şi a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.V.T., T.G.F. şi O.E. împotriva deciziei nr. 78/ A din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1867/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1838/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
