ICCJ. Decizia nr. 1904/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1904/2012
Dosar nr. 2242/1285/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 29 iunie 2010 reclamanta SC M.B.O.B. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA, sucursala Cluj, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea unui duplicat după antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 8 aprilie 2003 – 6 iunie 2005, cu cheltuieli de judecată, motivând că a derulat afaceri pe teritoriul României, încheind, în domeniul imobiliar, antecontracte de vânzare - cumpărare cu terţi, câte un exemplar al acestor contracte rămânând spre păstrare în arhiva pârâtei pentru a se justifica şi a permite eliberarea disponibilului bănesc necesar efectuării plaţilor către promitenţii vânzători şi, întrucât urmare a incendierii unei părţi din arhiva sa, s-a procedat la reconstituirea actelor dispărute, printre care şi cele reprezentând antecontractele de vânzare - cumpărare menţionate.
A mai arătat că în calitatea sa de client al pârâtei în sensul art. 111 alin. (2) din OUG nr. 9/2006, înscrisurile solicitate nu fac obiectul secretului bancar şi că art. 113 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 99/2006 prevede că informaţiile, datele şi înscrisurile se vor furniza la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, invocând şi OUG nr. 113/2009 şi OUG nr. 50/2010.
Prin sentinţa comercială nr. 6441/2010 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată, obligând-o pe pârâtă să elibereze xerocopii de pe antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă în perioada 25 martie 2004 – 6 iunie 2005 şi la 1.208,3 lei cheltuieli de judecată, instanţa constatând că părţile au recunoscut în cadrul interogatoriului, că reclamanta i-a prezentat toate înscrisurile, actele corespunzătoare operaţiunilor efectuate, de ridicare, numerar realizat de reclamantă, susţinând în acelaşi timp că nu a probat că ar fi predat reclamantei şi copia acestor înscrisuri depuse în justificarea operaţiunilor de ridicare numerar indicate de reclamantă la poziţiile 6, 7, 8 şi 9 din cererea adresată pârâtei, înregistrată nr. 10905 din 15 septembrie 2008.
Referitor la obligaţia de confidenţialitate a pârâtei ce îi revine acesteia conform art. 111 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, tribunalul a constatat că dispoziţiile art. 113 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, prevăd ca excepţie de la această obligaţie, posibilitatea pârâtei de a furniza informaţii de natura secretului bancar, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate la solicitarea titularului de cont sau moştenitorilor acestuia, aceste condiţii fiind întrunite în cauză.
În motivarea sa, instanţa de fond nu a primit apărarea pârâtei conform căreia nu arhivează documentele prezentate de clienţi, întrucât pârâta a depus pe o parte dintre acestea şi, nici pe cea privind expirarea termenului de păstrare a documentelor deoarece nu a fost depus un proces – verbal încheiat în acest sens sau pentru justificarea distrugerii acestora.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Banca Comercială Română SA a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia civilă nr. 106/2011 din 27 mai 2011, apelanta fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, faţă de probaţiunea administrată, nu se poate ajunge la concluzia certă că repararea în natură nu este posibilă, apreciind că operaţiunile dintre client şi bancă nu ar fi corect monitorizate şi nici transparente fără existenţa ordinului clientului care să însoţească documentele care fac posibilă eliberarea numerarului, ca documente justificative pe baza cărora banca se descarcă în mod valabil de obligaţia ce-i incumbă, obligaţia fiind asumată contractual, astfel că cererea reclamantei de eliberare a documentelor justificative eliberării numerarului în perioada 2004 – 2005 era legitimă şi îşi avea originea în contractul încheiat de părţi, iar apelanta nu a făcut dovada că executarea în natură nu mai este posibilă.
La 16 august 2011 pârâta Banca Comercială Română SA a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi modificării sentinţei instanţei de fond cu consecinţa respingerii acţiunii, susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, a încălcat şi aplicat greşit legea, invocând art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că banca nu are obligaţia de a arhiva documentele justificative şi nu are obligaţia de a restitui, de a elibera copii de pe înscrisurile depuse de client, obligaţia contractuală limitându-se la eliberarea unor documente şi copii de pe extrase de cont, iar instanţa a încălcat legea şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii când a reţinut în sarcina băncii o obligaţie contractuală neasumată, obligaţia solicitării documentelor judiciare fiind legală şi nu contractuală, banca fiind debitoarea numai faţă de Ministerul Finanţelor Publice şi BNR, nu faţă de client şi în condiţiile în care documentele solicitate a fi restituite nu se află în posesia băncii, aceasta a fost obligată „la imposibil”.
Recursul este fondat urmând a se admite pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate când instanţa, interpretând actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi reglementează situaţia în care judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecăţii, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare şi precise.
În speţă, nu s-a pus în discuţie interpretarea unei clauze îndoielnice, care să atragă nesocotirea regulilor de interpretare a clauzelor unei convenţii ci, recurenta a contestat aplicarea greşită şi încălcarea legii, motiv care se circumscrie unui alt text de lege şi anume art. 304 pct. 9 C. proc. civ., împrejurare faţă invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este justificată.
În ceea ce priveşte motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cea de-a doua ipoteză care vizează aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primită faţă de susţinerea recurentei cu privire la încălcarea şi aplicarea greşită a art. 5 şi art. 7 din OG nr. 15/1996.
În schimb, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în aplicarea principiului aflării adevărului, neintervenind în stabilirea corectă a cadrului procesual sub aspectul obiectului litigiului şi a demonstrării probatoriilor prin care să verifice corespondenţa documentelor pentru care s-au solicitat copii în procesele – verbale de distrugere a acestora.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat instanţei să o oblige pe pârâtă la eliberarea „unui duplicat după antecontractele de vânzare - cumpărare încheiate” de reclamantă în perioada 8 aprilie 2003 – 6 iunie 2005 indicând prin adresa din 15 septembrie 2008 un număr de 9 dosare pentru care a solicitat duplicatele (fila 8 dosar fond).
Pârâta a susţinut, pe de-o parte, că a pregătit documente pentru 35 de contracte, pe de altă parte, că nu mai deţine documentele solicitate, acestea având un termen de păstrare de cinci ani şi a depus la dosarul cauzei copii ale proceselor-verbale încheiate pentru documente selecţionate a fi predate la retopit, cu privire la care instanţa de apel a reţinut că pentru documente create în 2005 nu există un proces – verbal astfel încheiat, iar pentru cele create în 2004 nu s-a putut face corespondenţă între actele predate ce au făcut obiectul inventarului şi documentele justificative pe baza cărora au fost create documentele de plată efectuate de bancă, în acelaşi interval.
Având în vedere că recurenta motivează că este obligată a elibera nişte documente pe care nu le mai are, astfel că obligaţia este imposibilă, faţă de susţinerea instanţei cum a verificat procesele – verbale de inventariere, fără a preciza concret în ce a constat verificarea şi faţă de împrejurarea că antecontractele solicitate au fost menţionate în adresa de la fila 8 fond şi că în procesele – verbale respective se face referire doar la un indicativ al dosarului, cuprinsul pe scurt al condiţiilor de păstrare, datele extreme ale documentelor şi numărul de file, din care nu rezultă dacă indicativele respective cuprind dosarele identificate în adresa nr. 10905 din 15 septembrie 2008, instanţa de control nu poate aprecia asupra motivului de recurs privind „obligaţia imposibilă” la care face referiri de recurentă.
Din modul de redactare a considerentelor nu rezultă ce dosare au fost verificate în conţinutul proceselor-verbale de distrugere anexate de pârâtă, astfel că aprecierea instanţei de apel referitoare la inexistenţa corespondenţei între actele predate ce au făcut obiectul inventarului şi documentele justificative pe baza cărora au fost create documentele de plată efectuate de bancă, în acelaşi interval, este eronată.
Fiind în imposibilitatea de a verifica corespondenţa înscrisurilor solicitate a fi restituite cu cele aflate în procesele verbale de distrugere şi implicit, existenţa unei obligaţii imposibil de executat, ca motiv de recurs, urmează a se trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru ca aceasta, în respectarea principiului rolului activ consfinţit în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să procedeze la completarea probatoriului în vederea stabilirii cu exactitate a documentelor pentru care s-a solicitat eliberarea de duplicate, corespondenţa acestora în procesele-verbale de distrugere, asigurând un echilibru cu cele două principii fundamentale: disponibilitatea şi contradictorialitatea.
Pentru considerentele de mai sus, conform art. 304 alin. (3) C. proc. civ. recursul se va admite, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 106/2011 din 27 mai 2011, pronunţată de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 191/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1849/2012. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
---|