ICCJ. Decizia nr. 1993/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1993/2012
Dosar nr. 9408/118/2009
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 9408/118/2009, nr. 9410/118/2009 şi nr. 9409/118/2009 reclamantele I.A., N.S. şi A.E. au chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a se dispune în temeiul Legii nr. 221/2009 obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale pentru măsurile politice cu caracter administrativ la care au fost supuse.
La termenul de judecată din 16 noiembrie 2009 s-a dispus conexarea celor trei acţiuni, în cadrul Dosarului civil nr. 9408/118/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1325 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Constanţa, a admis acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâtul Statul Român către reclamante la plata sumei de 30.000 euro în echivalent în RON la data plăţii cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 familia N. compusă din tată, trei fiice minore- reclamantele în speţă şi bunica – a fost dislocată din comuna S. judeţul Timiş în comuna F.N., judeţul Galaţi unde a fost stabilit domiciliu obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955. S-a mai reţinut că stabilirea domiciliului obligatoriu pentru autorul reclamantelor şi familia lor într-o localitate aflată la mare depărtare de localitatea de domiciliu, datorită unei profesii, origini etnice, sau situaţii materiale prospere, considerate drept o ameninţare la adresa sistemului politic totalitarist, reprezintă o măsură abuzivă, ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, iar o despăgubire în valoare de 30.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă şi proporţională cu prejudiciul suferit de reclamante.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul acordării daunelor morale în valoare de 30.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, apreciind că în condiţiile în care fiecare reclamantă a beneficiat începând cu anul 1990 de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990- indemnizaţii lunare stabilite în funcţie de fiecare an pentru care s-a dispus măsura abuzivă şi de o seria de alte drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990- transport urban gratuit, 12 călătorii pe Căile Ferate Române, scutire de plată a taxelor şi a impozitelor, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, prejudiciul suferit de reclamante ca urmare a dislocării şi strămutării lor în localitatea F.N., judeţul Galaţi, a fost acoperit, iar acordarea unor sume suplimentare ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză.
Pe parcursul soluţionării apelului s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 221/2009, iar instanţa a dispus suspendarea judecăţii apelului conform dispoz.Legii nr. 47/1992, republicată.
Urmare a soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi adoptării Deciziilor nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 din 20 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 20 octombrie 2010 de către Curtea Constituţională, dosarul a fost repus pe rol pentru continuarea judecării apelului la data de 20.04.2011, când instanţa a pus în discuţia părţilor şi consecinţele abrogării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 221/2009 conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Prin decizia nr. 278/C din 28 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul pârâtului împotriva sentinţei civile nr. 1325 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă în Dosarul nr. 9508/118/2009, în contradictoriu cu intimatele reclamante, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins acţiunea principală şi cererile conexe ca nefondate.
În motivarea hotărârii adoptate curtea de apel a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 221/2009 a reluat în cea mai mare parte prevederi deja statuate prin Decretul-Lege nr. 118/1999 şi Legea nr. 214/1999 cu privire la compensaţiile de ordin material acordate de statul român persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de victimă a sistemului totalitar prin condamnările cu caracter politic sau măsurile administrative asimilate acestora, luate asupra lor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, statuând însă adiţional şi asupra vocaţiei de a pretinde anumite „compensaţii morale”, pentru acele situaţii în care măsurile reparatorii deja acordate în temeiul normelor sus-citate nu configurau o suficientă satisfacţie pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin măsurile administrative cu caracter politic.
În speţă s-a reţinut că reclamantele au făcut obiectul unei măsuri administrative - strămutarea şi fixarea domiciliului obligatoriu în localitatea F.N., judeţul Galaţi şi în această calitate sunt beneficiarele măsurilor reparatorii prevăzute de Decretul –Lege nr. 118/1990, conform Hotărârii nr. 1941 din 4 iunie 1991, Hotărârii nr. 2110 din 25 iunie 1991 şi Hotărârii nr. 1709 din 14 mai 1991 (dosar nr. 9409/118/2009), la stabilirea indemnizaţiei lunare de 822 RON avându-se în vedere durate măsurii administrative dispuse în raport cu fiecare reclamant.
Recunoaşterea morală de către stat a implicaţiilor de ordin patrimonial şi nepatrimonial asupra cetăţenilor săi în această perioadă istorică a fost aşadar justificată de necesitatea înlăturării efectelor acestor abuzuri şi a fost materializată prin măsurile dispuse pentru acordarea compensaţiilor stabilite prin cadrul legislativ adoptat încă din anul 1990, iar în speţă, reclamanţii au putut beneficia de toate măsurile reparatorii instituite de lege, nefiind relevată necesitatea complinirii lor în modalitatea pretinsă prin prezenta acţiune.
Astfel, apreciază Curtea nu poate fi reţinută susţinerea reclamantelor I.A., A.E. şi N.S. în sensul că, în afara tuturor drepturilor recunoscute şi acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, au dobândit „o speranţă legitimă” în obţinerea unor compensaţii suplimentare pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 cu referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. (a) (care ulterior au fost declarate neconstituţionale) şi astfel această speranţă ar fi devenit iluzorie.
Curtea reţine că dispoziţia din lege referitoare la obţinerea compensaţiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, şi nici nu a fost abrogată de legiuitor – neputându-se invoca o procedură neechitabilă, prin schimbarea normelor legale în timpul desfăşurării procesului declanşat de reclamantă, ci aceste dispoziţii legale şi-au încetat efectul ca rezultat al unei operaţiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate al acesteia, situaţie în care nu se poate vorbi despre faptul că speranţa legitimă ar fi devenit iluzorie.
Împotriva aceastei ultime decizii au declarat, în termen legal, recurs reclamantele I.A., N.S. şi A.E., fără a proceda la indicarea vreunei teze de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 din aceeaşi lege, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
În memoriul de recurs, recurentele au prezentat un istoric al situaţie de fapt din perioada anilor 1951-1955 privind suferinţele fizice şi morale la care au fost supuse urmare a măsurilor abuzive de dislocare luate de regimul comunist, care au avut repercursiuni asupra întregii lor vieţi.
Au mai menţionat că valoarea drepturilor pecuniare primite conform Decretului-Lege nr. 118/1990 nu a fost constantă pe durata celor 20 de ani, iar prin respingerea acţiunii reclamantele se simt pentru a doua oară umilite de statul român.
În speţă, cererea de recurs cu care a fost învestită Înalta Curte cuprinde numai simple afirmaţii, fără nici o precizare de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine hotărârea recurată şi fără o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.
În consecinţă, la termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că cele anterior redate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., fiind simple considerente privind situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea hotărârilor în caz.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins nerespectate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.
Drept urmare, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 3021 C. proc. civ. şi 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantele I.A., N.S. şi A.E. împotriva deciziei nr. 278/C din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1990/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2001/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
