ICCJ. Decizia nr. 2006/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.2006/2012
Dosar nr.17916/3/2010
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 12 aprilie 2010, precizată la data de 27 septembrie 2010, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva sa.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că tatăl său, P.N., a fost strămutat, împreună cu familia, din zona Frontierei de Vest, din Bezenova Nouă, judeţul Timiş, în localitatea Urleasca, judeţul Galaţi şi i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în această localitate în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955. Această măsură a fost luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi a fost ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 iulie 1955. A mai arătat că averea acestora a fost confiscată, distrusă sau însuşită de diverse persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 1384 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.D. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru luarea împotriva reclamantului şi a familiei sale a unei măsuri cu caracter politic în anul 1951.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Având în vedere că, pe parcursul procesului, dispoziţiile legale pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, acesta şi-a precizat cererea solicitând ca instanţa de apel să aplice dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, Rezoluţia nr. 1096 din 1996 a Consiliului Europei, Rezoluţia nr. 1481 din 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rezoluţia nr. 40/1985 şi art. 5 şi 6 din C.E.D.O.
Prin Decizia nr. 269/ A din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant şi admis apelul pârâtului şi, în consecinţă, a fost schimbată sentinţa primei instanţe şi respinsă cererea reclamantului.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
Art. 20 alin. (2) din Constituţia României stabileşte că, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte. În caz de neconcordanţă cu legile interne, au prioritate reglementările naţionale.
În contextul menţionat, este de observat că, textul de lege pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea nu mai există, pentru a putea fi interpretat în sensul celor menţionate în art. 20 din Constituţia României, iar judecătorul nu poate aplica o lege neconstituţională şi nici nu o poate interpreta în vreun fel, deoarece ea nu mai există în ordinea juridică internă.
Rezoluţiile la care face referire apelantul nu au caracter obligatoriu şi aplicabilitate directă în statele membre ale U.E., deoarece sunt declaraţii de intenţii cu caracter politic.
Reclamantul nu a dovedit că i s-a încălcat dreptul la libertate siguranţă (art. 5 din C.E.D.O.) şi că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6 din C.E.D.O.) şi nu cercetarea acestor aspecte a reprezentat obiect al cererii, ci acordarea unor daune morale pentru luarea unor măsuri cu caracter politic, în contextul Legii nr. 221/2009, art. 5 alin. (1) - declarat neconstituţional.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că soluţia pronunţată în apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, având în vedere Legea nr. 221/2009 care prevede posibilitatea acordării de daune morale atât pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât şi pentru cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, drept pentru care se impune modificarea hotărârii recurate şi reţinând cauza spre rejudecare, să se analizeze toate actele depuse şi să se pronunţe o soluţie temeinică şi legală, ţinând cont de faptul că recurentului i-au fost încălcate drepturile conferite de lege.
Susţine, în esenţă, că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care legea aplicabilă este cea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Tot astfel, se arată, făcându-se trimiteri ample la practica C.E.D.O., că reglementările internaţionale au întâietate faţă de cele interne.
Instanţa trebuia să aplice, mai susţine recurentul, principiul neretroactivităţii legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 11 martie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantului, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva deciziei nr. 269/ A din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2004/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
