ICCJ. Decizia nr. 2004/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.2004/2012
Dosar nr.3615/115/2010
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş Severin la 30 august 2010, reclamantul F.Ş. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că împotriva tatălui său, F.Ş., s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, respectiv deportarea în U.R.S.S., în perioada 14 februarie 1945 - 17 octombrie 1949 şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro pe an de deportare, cu titlu de despăgubiri morale.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamantul a arătat că tatăl său, etnic german, a fost ridicat de la domiciliul din Comuna Sasca Montană, judeţul Caraş Severin, la data de 16 februarie 1945 şi a fost deportat în bazinul carbonifer Dombas din Ucraina, la munca de reconstrucţie, drumul durând aproximativ o lună, iar în lagăr suportând condiţii de nedescris, de foame, frig, umilinţe şi boli, până la 17 octombrie 1949.
Prin sentinţa civilă nr. 1695 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Caraş Severin a admis în parte acţiunea reclamantului F.Ş. şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin la 4.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul poate beneficia de despăgubiri în baza art. 4 alin. (2) din Lege nr. 221/2009, întrucât interpretarea acestei norme trebuie făcută şi în coroborare cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a teza a II - a din lege, prevederi conform cărora au dreptul la despăgubiri şi persoanele care au fost deportate în străinătate ori s-au aflat în prizonierat.
Prima instanţă a constatat că, în situaţia în care deportarea a avut loc înainte de data de 6 martie 1945, întrucât starea de deportat a existat mult după această dată, sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 5 lit. a teza a II - a din Legea nr. 221/2009.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin, arătând că măsura aplicată tatălui reclamantului nu îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor morale, acesta nefiind nici condamnat politic şi nici supus unei măsuri administrative cu caracter politic dispuse de regimul comunist.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 530 din 9 martie 2011, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că măsura aplicată tatălui reclamantului, de dislocare în U.R.S.S., într-o unitate de muncă forţată, nu se încadrează în dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, cum greşit a reţinut prima instanţă, întrucât nu a fost luată de fosta miliţie ori securitate comunistă în timpul regimului instaurat în România după data de 6 martie 1945.
S-a considerat că măsura deportării şi punerea ei în aplicare s-au realizat de către trupele de ocupaţie sovietice, care se aflau pe teritoriul României, Statul Român fiind considerat la acel moment ostil U.R.S.S. şi aflat sub armistiţiu, guvernele provizorii ale României din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 având atribuţii limitate.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul F.Ş.
La prima zi de înfăţişare, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând cu prioritate, excepţia invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. a), lit. b), lit. c), lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, numele, domiciliul ori reşedinţa părţilor, indicarea hotărârii care se atacă, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, precum şi semnătura recurentului.
În speţă, declaraţia de recurs a recurentului nu cuprinde niciuna dintre aceste menţiuni, fiind redactată pe o filă A 5 şi cuprinzând doar solicitarea rejudecării.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., precum şi împrejurarea că motivele de recurs nu au fost depuse nici prin memoriu separat, deşi hotărârea atacată a fost leal comunicată conform dovezii din 22 aprilie 2011 (fila 18 dosar apel), Curtea va constata nulitatea recursului reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul F.Ş. împotriva deciziei nr. 530 din 09 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2006/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2000/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
