ICCJ. Decizia nr. 201/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 201/2012
Dosar nr. 1456/2/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 23 din 26 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N.A.C. prin mandatar I.M., în contradictoriu cu pârâtele S.R., L.C. şi T.M., prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de daune morale şi materiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta N.A.C. prin mandatar I.M., fără a-l motiva în drept.
La termenul din data de 19 octombrie 2010 a fost dispusă suspendarea judecării recursului, în raport de dispoziţiile art. 242 alin 1 pct. 2 C. proc. civ.
La data de 13 noiembrie 2011, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, în vederea discutării perimării.
Recursul se va constata perimat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 octombrie 2010, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării cererii de recurs.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceasta se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată perimat recursul formulat de reclamanta N.A.C. prin mandatar I.M. împotriva sentinţei nr. 23 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
