ICCJ. Decizia nr. 208/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 208/2012
Dosar nr. 6720/62/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul S.N.C.F. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al membrilor săi, în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Harghita A.N.C.P.I. şi M.A.I. a solicitat obligarea la plata următoarelor drepturi salariale: sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12 august 2009 - 31 decembrie 2009, în cuantumul menţionat în contractele individuale de muncă şi în carnetul de muncă al fiecărui salariat, membru de sindicat; prima de vacanţă aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, pentru fiecare salariat, membru de sindicat; suma de 250 lei/copil, reprezentând cadou de Paşti; recalcularea şi plata indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anul 2008, corespunzătoare tuturor veniturilor obţinute în ultimele 3 luni anterioare celei în care salariatul a efectuat concediul, pentru fiecare salariat, membru de sindicat; orele suplimentare aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2008, conform dispoziţiilor art. 120 C. muncii şi art. 67 şi 68 din Contractul colectiv de muncă nr. 2151 din 10 aprilie 2008 pentru fiecare salariat, membru de sindicat, toate sumele solicitate urmând a fi indexate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Tribunalul Braşov a dispus disjungerea cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu au domiciliul în Braşov, formându-se dosarul cu nr. 6720/62/2011, în care s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 819/ M din 20 mai 2011, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, motivat de faptul că membrii de sindicat au domiciliul în judeţul Harghita.
La rândul său, Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 3202 din 24 noiembrie 2011, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând că instanţa de la sediul sindicatului reclamant este competentă să soluţioneze cauza.
Astfel, s-a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 269 (fost 284) alin. (2) C. muncii, art. 28 pct. 1 şi 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi de jurisprudenţa Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în materia judecării conflictelor de muncă, determinant fiind domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul reclamantului.
Chiar dacă acţiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, doar sindicatul dobândeşte calitatea de reclamant, nu şi membrii pe care îi reprezintă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, cauza a fost transmisă Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Legal învestită, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către S.N.C.F., în valorificarea unor drepturi salariale aparţinând membrilor de sindicat.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres [(alin. (3) al art. 28)] că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaşte calitatea nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.
Cum, în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Braşov, în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2065/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
