ICCJ. Decizia nr. 2129/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2129/2012
Dosar nr.4373/1/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la 23 mai 2011, revizuentul Ş.M. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., desfiinţarea deciziei civile nr. 3884 din 11 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Revizuirea este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă pentru următoarele considerente:
Conform art. 322 C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Prin Decizia civilă nr. 3884 din 11 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Ş.M. împotriva deciziei nr. 418 din 21 ianuarie 2011 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, faţă de obiectul revizuirii, calea de atac este inadmisibilă. Din moment ce pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare sau hotărârile date în recurs, prin care se evocă fondul, revizuirea este inadmisibilă.
Faţă de cele ce preced, revizuirea deciziei civile nr. 3884 este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ş.M. împotriva deciziei civile nr. 3884 din 11 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 214/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 213/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|