ICCJ. Decizia nr. 2086/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 2086/2012
Dosar nr. 4141/1/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 16 octombrie 2006, A.E., C.I.N., C.M.G.E., M.E.S. şi T.I. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Oraşului Sinaia modificarea în parte a dispoziţiei din 18 septembrie 2006, în sensul anulării art. 2 şi obligării pârâtului să emită dispoziţia de restituire în natură a întregului teren în suprafaţă de 3718,2 m.p., situat în Sinaia.
După mai multe cicluri procesuale, în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1149 din 29 mai 2009, Tribunalul Prahova a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane invocată de P. Societate Cooperativă Meşteşugărească; a admis în parte contestaţia completată şi precizată, inclusiv la data de 12 noiembrie 2007; a anulat în parte dispoziţia din 18 septembrie 2006 şi a constatat dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Sinaia, compus dintr-un teren în suprafaţă de 4190 m.p., şi construcţiile constând într-o prăvălie, birou, o cameră, sală - atelier, garaj cu boxe.
A obligat pe pârâtul Primarul oraşului Sinaia să restituie în natură, în sensul să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă totală de 4190 m.p., situat în Sinaia, identificat pe schiţă de plan a raportului de expertiză tehnică topo, în loc de 432 m.p.
A constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile constând într-o prăvălie, birou, o cameră, sală - atelier, garaj cu 10 boxe, despăgubiri ce vor fi acordate de Comisia Centrală.
A respins ca inadmisibile capetele contestaţiei precizate, completate şi ale cererii de chemare în judecată a altor persoane.
Prin decizia nr. 5 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie - a respins ca nefondat apelul contestatorilor; a admis apelurile pârâţilor Primarul Municipiului Sinaia şi Consiliul Local Sinaia, Cooperativa Meşteşugărească P.S.S. şi C.E.C. Sinaia împotriva aceleiaşi hotărâri pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a C.E.C. Sinaia şi a respins contestaţia faţă de această parte. A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Sinaia să restituie în natură şi suprafaţa de 391 m.p., identificată prin raportul de expertiză topo, situată în Sinaia, alături de cei 432 m.p. din dispoziţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs contestatorii, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii apelului şi menţinerea sentinţei tribunalului care a dispus restituirea în natură a întregii suprafeţe de teren de 4190 m.p.
Recurenţii au susţinut că hotărârea este nelegală invocând următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a constatat dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren nerestituită;
A fost încălcat principiul non reformatio in pejus, prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a C.E.C. Bank, în condiţiile în care au precizat că s-au judecat cu C.E.C. Sucursala Ploieşti.
Al treilea motiv de recurs a vizat aplicarea greşită a art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, la o situaţie de fapt căreia îi era aplicabil art. 14 din legea specială.
Au arătat că întregul teren este în proprietatea Oraşului Sinaia, din acesta 600 m.p. făcând obiectul unui contract de asociere în participaţiune încheiat între Consiliul Local Sinaia şi C.E.C. Sucursala Ploieşti.
Faptul că a fost edificată o construcţie autorizată nu înseamnă că nu e aplică art. 14, întrucât legea nu a distins în privinţa tipurilor de asociere în participaţiune.
Un alt motiv de recurs a privit nelegalitatea hotărârii atacate, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, sub două aspecte:
În primul rând, au arătat că, susţinerea instanţei de apel potrivit căreia suprafaţa de teren de 794 m.p., este afectată de lucrări de utilitate publică (stradă) nu are niciun suport probatoriu, pârâţii nedepunând niciun act din care să rezulte acest aspect. Au mai arătat că trotuarul a cărui utilitate publică nu poate fi contestată nu este inclus în această suprafaţă, ci în cea dată în folosinţă către S..
În al doilea rând, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1974 m.p., pe care se află construcţia proprietatea Cooperativei Meşteşugăreşti P.S. şi trotuarul aferent, au arătat că respectiva suprafaţă este proprietatea Primăriei fiind atribuită în folosinţă către P. pe durata construcţiei.
Au mai susţinut că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, art. 2 alin. (2), art. 21 şi art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 107 din Legea nr. 1/2005.
Ultimul motiv de recurs a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii reclamanţilor de despăgubire a proprietarului construcţiei, prin care au arătat că respectivul imobil nu mai este necesar Cooperativei Meşteşugăreşti P.S. şi că sunt de acord cu plata unei despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. 741 din 2 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost respins recursul declarat de reclamanţi reţinând în considerentele deciziei următoarele argumente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, prin constatarea dreptului contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren nerestituită, deşi s-a solicitat exclusiv restituirea în natură, Înalta Curte a reţinut că acest motiv nu poate fi primit întrucât curtea de apel a aplicat dispoziţiile legii speciale de reparaţie la situaţia de fapt şi nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
Nu a fost primit nici motivul de recurs referitor la încălcarea de către instanţa de apel a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a C.E.C. Sinaia.
Cel de-al treilea motiv de recurs, care vizează aplicarea greşită a art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, la o situaţie de fapt căreia îi era aplicabil art. 14 din legea specială nu a fost primit.
Instanţa supremă a reţinut ca eronată susţinerea recurenţilor privind neaplicabilitatea dispoziţiei legale menţionate la situaţia de fapt, având în vedere că pe terenul în litigiu care nu a fost restituit în natură, demolându-se construcţiile vechi, au fost edificate construcţii noi atât de pârâta Cooperativa Meşteşugărească P.S.S.în baza autorizaţiei de construire nr. 4125/1960, cât şi de C.E.C. Sinaia în baza contractului de asociere în participaţiune din 15 iunie 1993 încheiat cu Consiliul Local Sinaia şi a autorizaţiei de construire din 15 februarie 2004.
Textul de lege considerat de părţi ca incident speţei, respectiv cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 10/2001, s-ar fi aplicat în situaţia în care, în condiţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din lege, terenul ar fi fost liber şi restituibil în natură, ceea ce nu este cazul. A mai reţinut că deciziile instanţei supreme, invocate de recurenţi privesc o altă situaţie de fapt decât cea din speţă.
Nu a fost primit nici motivul de recurs care vizează nelegalitatea hotărârii atacate în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, sub cele două aspecte prezentate, referitoare la suprafeţele de teren de 794 m.p., şi respectiv 1974 m.p.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privitor la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţie s-a reţinut că instanţa de apel a făcut o corectă aplicaţiune a legii speciale de reparaţii, în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit, nefiind astfel încălcate prevederile în materia proprietăţii reglementate de Convenţie.
Conform principiilor ce rezultă din jurisprudenţa C.E.D.O., bunul actual presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive, prin care să recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
A mai reţinut instanţa supremă că, reclamanţii nu deţin un bun şi un drept la restituire în natură ci au un drept de creanţă (dreptul la despăgubiri) stabilit în procedura Legii nr. 10/2001.
Referitor la ultimul motiv de recurs care a privit aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte a reţinut că această critică vizează netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea în înţelesul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ..
La data de 16 mai 2011, reclamanţii C.I.N., M.E.S., T.I., A.E., C.M.G.E. au formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 741 din 2 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a arătat că instanţa a respins al treilea motiv de recurs fără să-l analizeze în raport cu motivele de modificare invocate prin recurs.
Sub acest aspect au susţinut că, parte din teren, în suprafaţa de 600 m.p., se află în proprietatea Municipiului Sinaia, că intimata Consiliul Local Sinaia a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu intimata C.E.C. Sucursala Ploieşti ce are ca obiect imobilul notificat, solicitând să se constate subrogarea lor în drepturile Consiliului Local Sinaia, soluţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Au mai arătat că instanţa a ignorat deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7237/2004 şi 5692/2005, date în cauze similare.
Contestatorii au mai susţinut că instanţa nu a analizat alin. (5) motiv de recurs, respectiv prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană raportate la art. 2 alin. (2), art. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperativei.
În drept contestatorii au invocat dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorii - reclamanţi, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed:
Sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II - a C. proc. civ. în cazul în care instanţa nu a făcut nicio discuţie referitoare la motivele de recurs formulate, nu a examinat în ce măsură argumentelor şi criticile formulate se încadrează sau nu în acestea omiţându-le cu desăvârşire şi analizând cauza ca şi cum ar fi fost învestită cu soluţionarea fondului pricinii.
Or, în speţă, se constată că instanţa supremă a răspuns amplu şi argumentat la toate criticile formulate, aşa cum rezultă şi din expunerea considerentelor deciziei de recurs, reluate în prezenta contestaţie.
Aşa fiind, în raport cu cele expuse, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către contestatorii A.E., C.I.N., C.M.G.E., M.E.S. şi T.I. împotriva deciziei civile nr. 741 din 2 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2085/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2087/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond → |
|---|
