ICCJ. Decizia nr. 2090/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 2090/2012
Dosar nr. 4092/1/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul B.G.G. a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între Primăria municipiului Bucureşti şi B.N. la 17 martie 1997, privind imobilul din Calea V., sector 1, Bucureşti şi constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 4919 din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti. A solicitat recunoaşterea calităţii sale de proprietar asupra imobilului menţionat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria municipiului Bucureşti prin Primar general, B.N. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat anularea în totalitate a contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, precum şi a dispoziţiei emisă de Primarul general şi restituirea imediată şi necondiţionată a proprietăţii sale, invocând dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Protocolul adiţional nr. 1 şi Constituţia României.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa nr. 201 din 17 februarie 2009 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din anul 1997. A respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. A respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii.
Prin decizia nr. 407A din 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant. A schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B.A. A obligat pe respectivul pârât să lase reclamantului, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul în litigiu ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 17 martie 1997, încheiat între Primăria municipiului Bucureşti şi B.N. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin decizia civilă nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 407A din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost modificată decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.G.G. împotriva sentinţei nr. 201 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de revizuire, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13 mai 2011.
Revizuentul a indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la completul de judecată al instanţei supreme care a soluţionat recursul, susţinând că dosarul său a fost falsificat. Parcurge un scurt istoric al cauzei, fără nicio legătură cu motivul de revizuire invocat.
Cererea de revizuire este inadmisibilă.
Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute în cazurile enumerate la art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ.
Între acestea, cel precizat de revizuent stabileşte că revizuirea se poate cere şi împotriva unei decizii date de instanţa de recurs atunci când aceasta evocă fondul, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este o aplicare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi permite reclamantului să stabilească cadrul procesual al litigiului sub aspectul obiectului cererii cu care
Învesteşte instanţa de judecată şi a părţilor pe care înţelege să le cheme sau se le atragă în proces; acest caz de revizuire vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a solicitat instanţei şi ceea ce aceasta a soluţionat prin hotărârea pronunţată, fiind posibile cele 3 variante avute în vedere de legiuitor în sensul de a se fi acordat ceea ce nu s-a cerut, de a nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut sau s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Între aceste limite, verificând decizia civilă nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, se constată că prin aceasta s-a admis recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 407 A din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost modificată decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul B.G.G. împotriva sentinţei nr. 201 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Decizia sus-arătată nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate vizând evocarea fondului, întrucât prin respingerea apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei de fond, hotărârea primei instanţe a fost menţinută.
Admiterea recursului declarat de pârât şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei de fond nu atrage nici incidenţa vreuneia dintre cele 3 ipoteze ale cazului de revizuire prev. de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., fiindcă prin soluţia astfel pronunţată instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, ci a soluţionat recursul cu care a fost legal învestită, neexistând vreo cerere asupra căreia să nu se fi pronunţat.
În realitate, revizuentul vizează obţinerea rejudecării fondului pretenţiilor pentru care a promovat iniţial cererea de chemare în judecată, ceea ce nu este posibil pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G.G. împotriva deciziei civile nr. 3867 din 11 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2089/2012. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 2099/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
