ICCJ. Decizia nr. 21/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 21/2012
Dosar nr. 5489/30/2009
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 652/ PI din 11 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5489/30/2009, Tribunalul Timiş a dispus următoarele: a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş; a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.V.D. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Timiş si Municipiul Timişoara; a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş sa declare utilitatea publica a terenului arabil extravilan, înscris in CF Timişoara, a obligat pârâtul Municipiul Timişoara să solicite instanţei exproprierea aceluiaşi teren conform procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994; a obligat pârâţii la plata sumei de 9.268,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (cate 4.634 lei fiecare).
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut considerentele mai jos redate.
Reclamantul este proprietar prin moştenire asupra terenului arabil extravilan înscris in CF Timişoara, nr. cadastral x în suprafaţa de 8.800 mp, dreptul de proprietate fiind reconstituit in baza Legii nr. 18/1991.
Din adresa din 01 martie 2010 emisa de Municipiul Timişoara, serviciul juridic si depusa la termenul din 05 martie 2010, rezulta, urmare a verificărilor efectuate la faţa locului, că pe parcela proprietatea reclamantului se afla un stâlp metalic, care susţine o linie electrica aeriană ce traversează parcela de la nord la sud, fiind vorba de linia electrica aeriană LEA 110KV Săcălaz Bucovina ST 18-23.
Reclamantul a susţinut că operatorul de energie electrică nu a cumpărat terenul pe care se afla amplasata aceasta linie electrică, ceea ce echivalează cu o expropriere a sa în fapt, deoarece îi goleşte de conţinut dreptul de proprietate, prin aceea că nu poate exploata si nici valorifica in mod corespunzător imobilul.
Potrivit art. 21 din Legea 13/2007:
(1) Terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este fie proprietate privată a unui terţ, fie a titularului autorizaţiei, fie proprietate publică.
(2) Dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare are ca primă opţiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea acestuia, pe durata existenţei capacităţii energetice.
Potrivit art. 41 alin. (4) si (5) din acelaşi act normativ:
(4) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
(5) Fac excepţie de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de distribuţie, titular de licenţă, a dobândit dreptul de proprietate, în condiţiile legii.
Instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 41 trebuie interpretate ca instituind acelaşi regim juridic pentru terenurile pe care exista deja amplasate capacitaţi energetice, ca si pentru terenurile care sunt necesare pentru înfiinţarea si funcţionarea capacităţii energetice.
Nu se poate admite teza potrivit căreia terenul pe care exista deja o capacitate energetica la data apariţiei prezentei legi să rămână grevat de aceasta sarcina, care creează in patrimoniul proprietarului terenului un prejudiciu prin imposibilitatea de a se bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.
Soluţia acordării de despăgubiri pentru folosinţa terenului anterior promovării prezentului demers judiciar, nu este una viabilă, deoarece si pe viitor terenul rămâne afectat de aceeaşi sarcină, ceea ce creează dificultăţi permanente nu numai in stabilirea unor despăgubiri, dar şi pentru exercitarea nestingherită a atributelor dreptului de proprietate de către reclamant.
Prin urmare, instanţa de fond a găsit îndreptăţite solicitările reclamantului de obligare a paratului Consiliul Judeţean Timiş sa declare utilitatea publica a terenului ce face obiectul prezentei cauze si, mai apoi, sa se declanşeze procedura de expropriere.
Cât priveşte calitatea procesuala pasiva a acestei instituţii, repudiată prin întâmpinare, prima instanţă a constatat că ea se justifică în baza disp. art. 7 din Legea 33/1994, text de lege potrivit căruia:
„Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes naţional şi de către consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pentru lucrările de interes local.
Pentru lucrările de interes local care se desfăşoară pe teritoriul mai multor judeţe, utilitatea publică este declarată de o comisie compusă din preşedinţii consiliilor judeţene respective. În caz de dezacord, utilitatea publică în cauză poate fi declarată de către Guvern”.
Cat priveşte caracterul de lucrare de interes local al utilităţii publice, instanţa retine următoarele:
Potrivit art. 5 din Legea 33/1994 utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local.
Potrivit art. 6 din aceeaşi lege:
„Sunt de utilitate publică lucrările privind: …; instalaţii pentru producerea energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea şi lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apă, canalizare (…)”.
Prin urmare, sistemele de alimentare cu energie electrica reprezintă obiect al utilităţii publice, iar organul competent sa declare utilitatea publica este consiliul Judeţean Timiş, întrucât in speţa beneficiarul lucrării este ENEL Distribuţie Banat - companie regională, iar nu naţională.
Caracterul de bun de interes public local al liniei electrice aeriene LEA 110KV Săcălaz - Bucovina ST 18-23, rezulta si din interpretarea coroborata a art. 3 pct. 52 si 54 din Legea 13/2007, care vorbesc despre reţea electrica cu tensiune de linie nominala pana la 110 kV inclusiv.
Întrucât beneficiarul este ENEL Distribuţie Banat care nu a îndeplinit procedurile necesare exproprierii in vederea realizării lucrării de utilitate publică, aceasta omisiune nu afectează însă existenta şi caracterul lucrărilor şi nu scuteşte expropriatorul de parcurgerea procedurii.
Pentru aceste considerente instanţa de fond a constatat că este neîntemeiata si excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motiv pentru care a fost respinsă.
În cauza, calitatea de expropriator o are Municipiul Timişoara prin Primar, în baza art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede obligaţia pentru (…) municipii, oraşe si comune (pentru lucrările de interes local) de a efectua propunerile de expropriere şi de a notifica persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi reale, propunerea urmând a fi apoi soluţionată de o comisie constituită în acest scop.
Pentru considerentele arătate, prima instanţă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtul Consiliul Judeţean Timiş să declare utilitatea publică a terenului în litigiu şi pe pârâtul Municipiul Timişoara să solicite instanţei exproprierea conform procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Consiliul Judeţean Timiş şi Municipiul Timişoara prin Primar iar prin decizia civilă nr. 242 din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis apelul pârâţilor, s-a anulat sentinţa şi rejudecând s-a admis acţiunea reclamantului fiind obligat Consiliul Judeţean Timiş să declare utilitatea publică a terenului arabil extravilan înscris în CF Timişoara, iar pârâtul Municipiul Timişoara a fost obligat să solicite exproprierea aceluiaşi teren, conform procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele:
Aşa cum rezultă din practicaua Încheierii din 9 februarie 2011, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, nulitatea hotărârii primei instanţe, pentru aceea că nu a participat procurorul la soluţionarea cauzei în primă instanţă, excepţie pe care Curtea o apreciază ca fiind întemeiată în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar ca o consecinţă a admiterii acestei excepţii, va admite şi apelul pârâţilor şi va anula hotărârea primei instanţe, reţinând cauza spre rejudecare conform art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Procedând la rejudecarea cauzei în fond, instanţa de apel a reţinut că reclamantul este proprietar tabular cu titlu de moştenire al imobilului înscris în CF Timişoara, constând în teren arabil în extravilan în suprafaţă de 8.800 mp.
De asemenea, s-a mai reţinut că, potrivit adresei din 01 martie 2010 emisă de pârâtul Municipiul Timişoara, serviciul juridic, pe parcela în litigiu proprietatea reclamantului se află un stâlp metalic care susţine o linie electrică aeriană ce traversează parcela de la nord la sud, fiind vorba de linia electrică aeriană LEA 110KV Săcălaz - Bucovina ST 18-23 (fila 10 dosar fond).
Or, în speţă este vorba de o expropriere în fapt a reclamantului, iar această linie electrică aeriană are caracterul unui bun de interes local, aspect care rezultă din faptul că beneficiarul lucrării este o companie regională - ENEL Distribuţie Banat, precum şi din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 3 pct. 52 şi 54 din Legea nr. 13/2007, care se referă la reţeaua electrică nominală de până la 110 KV inclusiv.
Astfel, în raport de cele de mai sus şi de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea reţine că pârâtul Consiliul Judeţean Timiş este instituţia competentă să declare utilitatea publică a terenului şi că pârâtul Municipiul Timişoara are calitatea de expropriator ce are obligaţia „de a efectua propunerile pentru expropriere”, aşa încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocată prin întâmpinare şi prin motivele de apel, este neîntemeiată.
De asemenea, s-a apreciat că este neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece, chiar dacă exproprierea este de regulă anterioară realizării lucrărilor, Legea nr. 33/1994 nu exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii în situaţia în care lucrările de utilitate publică au fost deja realizate, respectiv atunci când a avut loc o expropriere în fapt.
Cu alte cuvinte, anterioritatea demarării procedurii în raport de efectuarea lucrărilor ţine de natura exproprierii iar nu de esenţa ei, interpretare care este în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, atâta timp cât existenţa lucrării pe terenul proprietatea reclamantului şi utilitatea ei publică sunt incontestate, lipsa efectuării unor demersuri administrative de către ENEL Distribuţie Banat nu-i poate fi imputată reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Consiliul Judeţean Timiş cât şi Municipiul Timişoara, solicitându-se modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul Consiliul Judeţean Timiş a susţinut nelegalitatea hotărârii instanţei de apel în condiţiile în care procedura de expropriere se poate iniţia în baza Legii nr. 33/1994 doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul ar trebui expropriat.
Or din această perspectivă se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a Legii nr. 33/1994 şi a H.G. nr. 583/1994, cu atât mai mult cu cât utilitatea publică pentru terenul în litigiu vizează un interes naţional, iar exproprierea terenului ce constituie proprietate publică nu este în sarcina pârâţilor, ci ea trebuie dispusă de organismele desemnate de Guvern.
Se mai învederează că în speţă beneficiar al lucrării este ENEL Distribuţie Banat, care are inclusă această lucrare denumită LEA 110 KV Săcălaz - ST 18 - 23 în fişa mijloacelor fixe motiv pentru care intervine obligaţia acestuia să clarifice situaţia juridică a terenului afectat de lucrare prin modalităţile prevăzute de dreptul comun.
În aceeaşi idee se mai susţine că admiţând cererea şi obligând Consiliul Judeţean Timiş la declararea utilităţii publice a terenului arabil extravilan înscris în CF Timişoara, se substituie atribuţiilor Comisiei de expropriere care potrivit Legii nr. 33/1994 are competenţă legală de a face cercetarea prealabilă obligatorie potrivit art. 8 din Legea nr. 33/1994.
O altă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât nu se află în culpă procesuală şi ca atare nu datorează cheltuieli de judecată.
Recurentul Municipiul Timişoara critică hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
Astfel se invocă incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în raport de prevederile art. 7 şi 12 din Legea nr. 33/1994 privind calitatea de expropriator pentru lucrările de utilitate publică de interes naţional a Statului Român prin organele desemnate de Guvern.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Consiliul Judeţean Timiş în condiţiile în care exproprierea unui imobil se efectuează doar înainte de realizarea lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat.
Se mai învederează că reţeaua de înaltă tensiune existentă pe terenul reclamantului nu aparţine instituţiei iar în urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că linia electrică aeriană pe cabluri ce traversează parcela de la nord la sud, nu ocupă întreg terenul reclamantului, limita de protecţie a reţelei electrice fiind de doar 18,5 m.p., situaţie în care reclamantul poate să-şi folosească restul terenului în mod nestingherit.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:
Faţă de obiectul dedus judecăţii, de starea de fapt conturată prin probele de la dosar, instanţa de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice dintre părţi prin prisma dispoziţiilor art. 5, 6, 7 alin. (1), 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportat şi la faptul că nu a fost contestată existenţa lucrării de utilitate publică pe terenul reclamantul.
Nefondate sunt şi susţinerile recurentelor legate de excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi de faptul că Legea nr. 33/1994 într-adevăr nu exceptează în mod expres imposibilitatea demarării procedurii exproprierii în situaţia în care lucrările de utilitate publică fuseseră deja realizate.
Din perspectiva celor expuse nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Consiliul Judeţean Timiş şi Municipiul Timişoara prin Primar împotriva deciziei nr. 242/ A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 210/2012. Civil → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 21/2012. Civil. Expropriere. Recurs
