ICCJ. Decizia nr. 210/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 210/2012
Dosar nr. 22693/3/2009
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 mai 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 22693/3/2009, reclamanţii B.S. şi B.V. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General şi au solicitat să le fie restituit preţul de piaţă al apartamentului nr. 12, situat în Bucureşti, str. Tache Ionescu nr. 8, sector 1, evaluat provizoriu la suma de 756.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 546 din 12 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.S. şi B.V., îndreptată împotriva pârâtului Ministerul de Finanţe, şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 533.500 RON, reprezentând preţul de piaţă actualizat al apartamentului nr. 12, situat în imobilul din Bucureşti, str. Tache Ionescu, a respins acţiunea faţă de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, constatând lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta B.S. şi soţul său, B.G. au cumpărat apartamentul în litigiu, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 20 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cu vânzătoarea Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de SC H.N. SA, însă, prin sentinţa civilă nr. 7068 din 7 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1020 din 10 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de fosta proprietară T.L.S., astfel că atât B.S., cât şi B.V., au fost obligaţi să lase reclamantei T., în deplină proprietate şi liniştită posesie, apartamentul situat în Bucureşti, str. Tache Ionescu, apreciindu-se de către instanţă că titlul de proprietate al proprietarei iniţiale este mai bine caracterizat.
Prin această hotărâre, rămasă definitivă şi irevocabilă, nu s-a reţinut faptul că soţii B. ar fi dat dovadă de rea - credinţă, la momentul perfectării contractului de vânzare - cumpărare, cu vânzătoarea Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de mandatar SC H.N. SA.
De altfel, acţiunea prin care fosta proprietară T.L.S. a solicitat să fie anulat contractul de vânzare - cumpărare din 20 noiembrie 1996, încheiat de cumpărătorii B., a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea devenită irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 2961 din 26 septembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 92 din 19 septembrie 2005, s-a probat faptul că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defunctului B.G., decedat la data de 15 septembrie 2004, în calitate de soţie supravieţuitoare şi fiu.
Tribunalul a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, text care stabileşte că proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, această normă legală aplicându-se şi în ipoteza în care fostul chiriaş, cumpărător de la stat, a pierdut dreptul, în urma admiterii cererii de revendicare promovată de fostul proprietar, cum este cazul în speţă.
Textul art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, modificată, prevede că restituirea preţului de piaţă pentru imobil se face de către Ministerul de Finanţe, dintr-un fond extrabugetar constituit în acest sens.
În cauza de faţă, reclamanţii au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, ca urmare a admiterii cererii de revendicare formulată de fosta proprietară, însă nu s-a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de foştii chiriaşi, întrucât nu s-a reţinut, prin hotărârea judecătorească pronunţată în respectivul proces, faptul că pârâţii - cumpărători au încălcat dispoziţiile Legii nr. 112/1995, la momentul perfectării convenţiei de vânzare - cumpărare.
Faţă de prevederile legale în materie şi avându-se în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar, tribunalul a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanţi împotriva pârâtului Ministerul de Finanţe, care a fost obligat la plata către reclamanţi a sumei de 533.500 RON, reprezentând preţul de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. Tache Ionescu.
Tribunalul a considerat că este întemeiată excepţia invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, acesta neavând calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în raport de nomele legale menţionate, astfel că acţiunea a fost respinsă faţă de această parte.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, în conţinutul motivelor de apel, a fost reiterată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, apelanta susţinând că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speţă, Municipiul Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, care trebuie să răspundă pentru evicţiune totală sau parţială, prin fapta unui terţ, iar nu Ministerul Finanţelor Publice, care nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecăţii şi căreia nu-i revine obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza actului atacat.
Un al doilea motiv de apel s-a raportat la faptul că instanţa de fond, în mod greşit, nu a ţinut seama de obiecţiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară, formulate la termenul din 13 ianuarie 2009, şi şi-a însuşit suma cuprinsă în suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert C.G., care a folosit o metodă nelegală de actualizare a sumei de 26.422.005 ROL, ignorând în totalitate dispoziţiile exprese prevăzute de art. 50 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, s-a criticat faptul că instanţa de fond a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice trebuie să plătească întregul preţ actualizat, fără a ţine seama de comisionul de 1% încasat de către SC H.N. SA, în conformitate cu prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În ceea ce priveşte obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.312 RON, apelantul a apreciat că această dispoziţie a instanţei este nelegală, întrucât, chiar dacă această instituţie va fi obligată să plătească preţul actualizat, culpa procesuală nu-i aparţine acesteia, ci Primăriei Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, parte a contractului de vânzare - cumpărare din 1996, care răspunde pentru evicţiune, în temeiul art. 1337 C. civ., astfel încât este inadmisibilă obligarea la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 693/ A din 30 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 546 din 12 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B.S., şi B.V. şi intimatul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, prin care s-a reiterat, de către apelantul - pârât Ministerul Finanţelor Publice, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raportul juridic dedus judecăţii, în considerarea răspunderii pentru evicţiune întemeiată pe art. 1337 C. civ., s-a apreciat ca nefondat, întrucât, prin dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, reluate şi extinse în dispoziţiile Legii nr. 1/2009, se prevede, în mod expres, că plata sumelor, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nedesfiinţat pe calea unei acţiuni în nulitate, şi, cu privire la care cumpărătorul a fost evins pe calea acţiunii în revendicare, se face de către Ministerul Finanţelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice rezultă ope legis (in virtutea legii) şi această normă specială derogă de la normele generale ale Codului civil privind evicţiunea, conform principiului specialia generalibus derogant.
Asupra celui de-al doilea motiv de apel, prin care s-a invocat faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare obiecţiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară formulată la termenul din 13 ianuarie 2009, însuşindu-şi suma cuprinsă în suplimentul raportului de expertiză, întocmit de experta C.G., Curtea a reţinut că aceste obiecţiuni au fost respinse motivat de către prima instanţă, întrucât acestea s-au referit la indicele de inflaţie aplicat, iar apelantul nu a invocat argumente care să combată concluziile expertizei, administrată cu respectarea garanţiilor procesuale ale ambelor părţi.
Cu privire la cea de-a treia critică, prin care s-a invocat faptul că apelantul - pârât Ministerul Finanţelor Publice nu ar trebui să plătească întregul preţ actualizat, fără a ţine seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, Curtea a considerat că este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009 reglementează restituirea preţului, după caz, preţul de piaţă al imobilelor sau preţul actualizat plătit de chiriaşi, în integralitatea sa, fără a se reţine comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.
În ceea ce priveşte critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că, reglementându-se legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, în raportul juridic având ca obiect restituirea preţului încasat în baza contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, şi stabilindu-se, în cauză, obligaţia de a restitui preţul actualizat al imobilului în litigiu în sarcina apelantului - pârât Ministerul Finanţelor Publice, se impune obligarea acestuia şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, fiind incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în soluţionarea excepţiei calităţii procesuale pasive - art. 50 din Legea nr. 10/2001.
S-a susţinut că Ministerul Finanţelor Publice nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare şi în raport de temeiul juridic invocat, respectiv garanţia pentru evicţiune, calitate procesuală are Primăria Municipiului Bucureşti.
Că potrivit disp. art. 501 din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 1/2001, pentru a avea calitate procesuală trebuiesc îndeplinite două condiţii; contractul de vânzare-cumpărare să fi fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă iar acest contract să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Or, în cauză nu există o hotărâre judecătorească în ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare iar reclamanţii nu au făcut dovada că au fost de bună credinţă la încheierea contractului acesteia fiind evinşi în cadrul unei acţiuni în revendicare, nefiind îndreptăţiţi a obţine preţul de circulaţie al imobilului.
O altă critică a vizat greşita determinare a preţului imobilului, invocându-se că acesta trebuia diminuat cu valoarea comisionului încasat de către SC H.N. SA.
Ultima critică a vizat greşita interpretare şi aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., arătându-se că în cauză nu are culpă procesuală, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată fiind nelegală.
Recursul nu este fondat.
Potrivit disp. art. 501 din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale.
Interpretarea sistematică şi teleologică a acestei norme impune că „desfiinţarea” nu poate fi înţeleasă decât ca o cauză de ineficacitate a actului juridic.
Singura cauză de ineficacitate care să facă textul aplicabil este caducitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, situaţie care se verifică în ipoteza admiterii acţiunii în revendicare fondată de un terţ, prin comparare de titluri, situaţie care se verifică în cauză.
În condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost „desfiinţat” în sensul definit de art. 21 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 şi prin raportare şi la prevederile art. 501 din aceeaşi lege, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite preţul de piaţă al imobilului.
În cadrul acestui nou raport juridic, Ministerul Finanţelor Publice dobândeşte calitate procesuală în virtutea legii, norma specială derogând de la normele generale ale codului civil.
Se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii obiective a Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, respectiv există un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995, dar desfiinţat, lipsit de efecte juridice urmare a admiterii acţiunii în revendicare.
Critica privind greşita determinare a preţului imobilului, prin nediminuarea acestuia cu valoarea comisionului încasat de SC H.N. SA este nefondată, legea neindicând în textul său diminuarea preţului prin raportare şi la acest comision.
Nefondată este şi ultima critică, instanţa făcând o corectă aplicare a disp. art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care a reţinut existenţa unei răspunderi obiective şi a unei culpe procesuale, cu atât mai mult cu cât reclamanţilor nu le este imputabil niciun fapt juridic.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 693/ A din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2100/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
