ICCJ. Decizia nr. 2044/2012. Civil. Acţiune în declararea simulatiei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2044/2012
Dosar nr. 4169/55/2009
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 431 din 1 iunie 2010, Tribunalul Arad, secţia civilă, (sesizat prin declinare de competenţă - sentinţa civilă nr. 5830 din 17 iunie 2009 a Judecătoriei Arad) a respins acţiunea reclamantei R.F., în contradictoriu cu pârâţii C.D., S.C. şi F.A.R.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate simulaţia contractului de împrumut autentificat din 15 septembrie 2008, atât sub aspectul sumei împrumutate cât şi sub aspectul persoanei împrumutătorului, să se constate că în aceeaşi zi s-a încheiat şi actul secret sub semnătură privată, care îndeplineşte condiţiile de validitate impuse de lege şi să se dispună, odată cu desfiinţarea înscrisului aparent, radierea ipotecii pentru suma de 368.000 euro şi să se reînscrie ipoteca pentru 240.000 RON în favoarea moştenitorilor după defunctul F.G.L., conform cotelor de succesiune.
Tribunalul a constatat că actul public îl reprezintă contractul de împrumut încheiat între pârâtul de ordin III şi pârâţii de ordin I şi II, iar actul secret reprezintă un raport juridic între un alt împrumutător, reclamanta şi pârâţii de ordin I şi II.
Acest aspect nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1175 C. civ., care prevede că actul secret nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că F.A.R. nu avea cunoştinţă despre actul secret şi nici nu l-a semnat.
Faptul că nu a semnat actul secret la notar nu justifică împrejurarea că nu a semnat actul secret, care s-ar fi încheiat la el acasă şi în prezenţa sa, fiind greu de crezut că nu era interesat de o sumă atât de mare de bani. împrejurarea că a mandatat-o pe reclamantă să semneze acte în numele său nu are relevantă când el se află de fată.
Un alt aspect care invalidează actul secret este că nu are dată certă, iar reclamanta şi-a scris numele menţionând căsătorită cu F.G.L., când se putea scrie şi F.G.L., iar sintagma căsătorită sună ca şi moştenitoarea lui F.G.L. Aceasta apare în mod evident interesată, întrucât, fiind moştenitoare în cotă de 2/8, iar ceilalţi doi copii în cotă de 3/8, suma în cauză având regim de bun comun, i-ar fi revenit 120.000 euro, cealaltă făcând obiectul succesiunii.
Prin decizia nr. 243A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă şi cererea de aderare la apel formulată de pârâţii C.D. şi S.C.
A schimbat în totalitate hotărârea atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat simulatia contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat din 15 septembrie 2008.
A constatat că actul sub semnătură privată din 15 septembrie 2008, numit „contract de împrumut";, reprezintă voinţa reală a părţilor în ceea ce priveşte suma împrumutată şi persoana împrumutătorului.
A dispus rectificarea CF nr. XX Arad, prin radierea ipotecii pentru suma de 368.000 euro în favoarea pârâtului F.A.R. şi înscrierea ipotecii pentru suma de 240.000 euro în favoarea moştenitorilor lui F.G.L., respectiv 10/16 în favoarea reclamantei R.F., 3/16 în favoarea lui A.F. şi 3/16 în favoarea lui F.I.
A obligat pe pârâtul F.A.R. la plata cheltuielilor de judecată la prima instanţă şi în apel în favoarea reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut că, din contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub din 15 septembrie 2008, rezultă că pârâtul F.A.R. le-a împrumutat pârâţilor C.D. şi S.C. suma de 368.000 euro, fără dobândă, cei din urmă garantând restituirea împrumutului cu imobilul înscris în CF XX Arad şi obligându-se să restituie suma împrumutată până la 15 septembrie 2009.
Invocând simulaţia prin interpunere de persoane, reclamanta a arătat că adevăratele raporturi juridice rezultă din actul secret sub semnătură privată, intitulat „contract de împrumut"; şi încheiat tot la data de 15 septembrie 2008.
Din acest înscris rezultă că reclamanta R.F. este cea care a efectuat împrumutul, iar suma împrumutată a fost de 240.000 euro. Din acelaşi înscris rezultă că părţile contractante au fost de acord ca garanţia ipotecară să se înscrie pentru suma de 368.000 euro pe numele pârâtului F.A.R., iar suma împrumutată să fie restituită până la 15 septembrie 2009 reclamantei şi soţului acesteia.
Instanţa de apel a constatat că ceea ce diferă între cele două contracte este suma împrumutată şi persoana împrumutătorului.
Deşi pârâtul F.A.R. nu a semnat actul secret, probele administrate în cauză infirmă susţinerile acestuia că nu a avut cunoştinţă de actul secret.
Astfel, notarul la care au mers părţile iniţial pentru perfectarea împrumutului, a relatat că la biroul notarial s-au prezentat reclamanta, soţul acesteia, nepotul lor, pârâtul F.A.R. şi pârâţii C.D. şi S.C., iar din discuţia cu aceştia, notarul a înţeles că suma împrumutată este de 240.000 euro, iar împrumutători sunt cei doi soţi F. I s-a solicitat ca în actul autentic să fie trecută suma de 368.000 euro şi ca împrumutător să fie trecut pârâtul F.A.R., iar taxele să fie calculate la suma de 240.000 euro. Pentru că notarul nu a fost de acord, au renunţat să încheie actul la biroul acestuia.
Acest martor i-a sfătuit, toţi fiind de faţă, să încheie şi un act secret din care să rezulte care este adevărata sumă împrumutată.
Prezent a fost şi numitul I.T.M., căruia pârâţii C.D. şi S.C. i-au predat o parte din suma împrumutată, respectiv 112.000 euro, reprezentând o datorie mai veche, acest aspect fiind consemnat în actul autentic.
Aceleaşi discuţii referitoare la suma împrumutată s-au purtat şi la biroul notarului C.M.B., care nu şi-a pus nici un semn de întrebare, ştiind că cei trei fac parte din aceeaşi familie.
Instanţa de apel a reţinut că acordul simulatoriu s-a realizat între toate părţile implicate, inclusiv în ceea priveşte pe pârâtul F.A.R., care a luat parte la discuţiile preliminare, discuţii din care rezultă că acest pârât a fost doar o persoană interpusă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul F.A.R.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul - pârât a arătat, sub un prim aspect, că instanţa de apel, încălcând principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii, a interpretat întâmpinarea depusă la dosar de pârâţii S.C. şi C.D. ca fiind cerere de aderare la apel, fără să pună în discuţia părţilor acest aspect.
În acest mod, instanţa s-a pronunţat pe mai mult decât a fost investită, interpretând greşit actul procedural şi făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor legale.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că operează simulaţia prin interpunere de persoane şi a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 1175 C. civ., deoarece, în cazul unei asemenea simulaţii, părţile care încheie actul aparent prevăd printr-o înţelegere secretă faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă, stabilind, totodată, cine este adevăratul titular al dreptului.
Sub acest aspect, instanţa de apel a analizat în mod lacunar şi cu o motivare mai mult decât succintă apărările formulate în cauză.
Invocând puncte de vedere exprimate în doctrină, recurentul a arătat că nu a existat o simulaţie prin interpunere de persoane, deoarece era necesar ca ambele acte să fie încheiate între aceleaşi părţi, interpunerea de persoane presupunând existenţa unui act juridic public, ale cărui părţi, împreună cu o a treia persoană, ce rămâne anonimă, încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc faţă de acest din urmă participant la actul ocult.
Prin urmare, este necesar ca toate părţile implicate în operaţiune să aibă cunoştinţă de existenţa actului public şi a actului secret.
Or, prin probele administrate în cauză, nu rezultă că recurentul şi-ar fi asumat calitatea de persoană interpusă. Dimpotrivă, din declaraţia martorului C., notarul care a perfectat actul public, rezultă că el este adevăratul împrumutător.
Instanţa de apel, însă, s-a raportat doar la depoziţia interesată a martorului V.A., primul notar la care părţile s-au deplasat.
Actul secret, a mai arătat recurentul, nu poate combate actul public, pentru că s-ar trece peste dispoziţiile legale privind efectele actelor juridice în raport de părţile contractante, iar instanţa, de altfel, nu a analizat aspectele îndoielnice ale modalităţii de întocmire a acestuia.
Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a administrat proba cu martori cu încălcarea dispoziţiilor art. 1191 C. civ., deoarece admiterea probei cu martori peste un înscris autentic este inadmisibilă.
Acordul simulatoriu este un act juridic ce nu poate fî dovedit decât printr-un înscris, respectiv prin actul secret, iar reclamanta, parte în actul public, nu putea face dovada cu martori peste înscrisul autentic.
Nici cea de a doua condiţie a simulaţiei nu este îndeplinită în cauză, deoarece, pentru a exista simulaţia, este necesar ca actul secret să fie anterior sau, cel puţin, simultan cu cel public.
Actul invocat de reclamantă nu a fost semnat niciodată la data când se pretinde că a fost semnat, iar recurentul nu a avut cunoştinţă de el, în realitate, el fiind semnat ulterior, chiar martorii arătând că nu se ştia de existenţa unui act secret.
Instanţa de apel nu a făcut nici o referire la contractul de mandat tară reprezentare, ca varietate a simulaţiei invocată de reclamantă.
Şi prin raportare la această varietate a simulaţiei, respinsă de doctrină, acţiunea reclamantei este inadmisibilă, pentru că recurentul nu a avut cunoştinţă de actul secret.
Analizând pe larg declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, recurentul a arătat că actul public reflectă adevărul, că nu s-a dovedit acordul simulatoriu, care nu a existat şi că actul secret este simulat, fals, mincinos şi preconstituit.
La data de 7 aprilie 2011, după expirarea termenului de declarare şi motivare a recursului, recurentul a completat motivele de recurs, arătând că, potrivit legii notarilor publici, notarul percepe în mod direct voinţa părţilor, consemnând-o ca atare în proces-verbal.
Recursul declarat nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Sub un prim aspect, recurentul pârât susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii, a dat mai mult decât s-a cerut şi a interpretat în mod greşit întâmpinarea depusă la dosar de pârâţii C.D. şi S.C. ca fiind o cerere de aderare la apel.
Această critică nu poate fi primită, deoarece, analizând documentele aflate la dosarul cauzei, se constată că, la data de 1 noiembrie 2010, C.D. şi S.C. au depus la Curtea de Apel Timişoara un înscris olograf, care nu poartă vreo denumire, dar în cuprinsul căruia cei doi intimaţi au arătat că „în calitate de pârâţi - intimaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 293 vă rugăm să luaţi act de faptul că aderăm la apelul declarat de reclamantă (...)";.
Cererea formulată îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2931 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a fost făcută de intimaţi printr-o cerere proprie, a tins la schimbarea hotărârii primei instanţei şi a fost făcută în termenul legal, până la prima zi de înfăţişare, care, în cauză, a fost 3 noiembrie 2010.
Prin urmare, instanţa de apel a judecat în mod corect şi în limitele învestirii sale cererea de aderare la apel, pe care pârâţii C.D. şi S.C. au formulat-o în termeni lipsiţi de echivoc.
De altfel, aceşti pârâţi au formulat separat întâmpinare la cererea principală de apel, astfel încât nu se punea problema interpretării întâmpinării ca cerere de aderare la apel.
În ceea ce priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, se constată că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat să se constate simulaţia contractului de împrumut autentificat din 15 septembrie 2008, atât sub aspectul sumei împrumutate, cât şi sub aspectul persoanei împrumutătorului, invocând simulaţia prin interpunere de persoane.
Aceleaşi susţineri au fost făcute de reclamantă şi în cererea de declarare a apelului.
Este, aşadar, nefondată critica recurentului pârât că reclamanta ar fi invocat contractul de mandat fără reprezentare, ca varietate a simulaţiei, iar instanţa de apel nu a analizat cauza sub acest aspect.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că operează simulaţia prin interpunere de persoane şi a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 1175 C. civ.
Nici această susţinere nu este fondată, deoarece simulaţia este operaţiunea juridică prin care, printr-un act juridic public se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic secret, dar adevărat.
Prin urmare, simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte, unul public, care nu corespunde voinţei reale a părţilor şi altul secret, care reflectă voinţa acestora.
În cauză, prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat la 15 septembrie 2008, F.A.R. a dat cu titlu de împrumut soţilor C.D. şi S.C. suma de 368.000 euro, restituirea împrumutului fiind garantată cu imobilul proprietatea împrumutaţilor, părţile declarând că sunt de acord cu intabularea în cartea funciară a dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 368.000 euro şi notarea interdicţiilor de înstrăinare, grevare, restructurare şi demolare în favoarea lui F.A.R.
În cuprinsul contractului este inserată declaraţia numitului I.T.M. că a primit de la soţii C.D. şi S.C. integral suma de 112.000 euro, datorată în baza unui contract de împrumut anterior.
Prin înscrisul sub semnătură privată, datat 15 septembrie 2008, R.F., căsătorită cu F.G.L. a dat cu împrumut lui C.D. şi S.C. suma de 240.000 euro.
În actul secret este menţionat ca împrumutul să fie garantat la notar cu imobilul proprietatea lui C.D. pentru o ipotecă de 368.000 euro, pe numele lui F.A.R.
Trebuie subliniat faptul că, deşi recurentul pârât susţine că înscrisul sub semnătură privată a fost încheiat ulterior contractului de împrumut autentificat la notar, în scopul de a-l prejudicia, nu l-a defăimat ca fals şi nu a sesizat organele competente pentru constatarea falsului.
Este evident, aşadar, că pentru aceeaşi operaţiune juridică există două înscrisuri care diferă în ceea ce priveşte suma acordată cu titlu de împrumut şi persoana împrumutătorului, dar în care recurentul pârât figurează ca beneficiar al garanţiilor imobiliare, până la concurenţa sumei de 368.000 euro.
Or, această împrejurare este specifică simulaţiei prin interpunere de persoane, în care ambele părţi din contractul aparent, public urmăresc în mod conştient ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană, căreia i se păstrează anonimatul.
Recurentul pârât pretinde că nu a existat simulaţia, pentru că nu a cunoscut că există un act secret, în care nu a figurat ca parte şi că este de natura simulaţiei ca actul public şi actul secret să fie încheiate între aceleaşi părţi. A mai susţinut că actul secret are condiţii discutabile de valabilitate.
Această susţinere nu poate fi primită, deoarece toate probele administrate în cauză, dovedesc faptul că recurentul a cunoscut existenta actului secret.
Astfel, toţi martorii care au fost de faţă la încheierea contractului au arătat că la notar nu s-au prezentat doar părţile din actul public, ci şi soţii F.G.L. şi R.F. Martorul I.T.M. a relatat că soţii C.D. şi S.C. i-au spus că au luat bani cu împrumut de la „domnii"; (soţii F.), iar martorul C.M.B., notarul ce a autentificat contractul, a relatat că suma de bani acordată cu titlu de împrumut a fost dată de F.P. (alt nume sub care era cunoscută reclamanta) din poşetă. Acest din urmă martor a mai relatat şi faptul că defunctul F.G.L. i-a solicitat să treacă în act ca împrumutător pe F.A.R.
Mai mult decât atât, martorul V.A., notarul la care părţile s-au deplasat iniţial, a arătat că nu a încheiat contractul pentru că i s-a cerut să se consemneze că suma împrumutată era de 368.000 euro, deşi împrumutul avea ca obiect suma de 240.000 euro şi să treacă pe F.A.R. în calitate de împrumutător, deşi împrumutătorii erau soţii F.G.L. şi R.F.
Singurul martor propus de pârât nu a participat la încheierea contractului şi toate declaraţiile sale reflectau ceea ce i-a comunicat pârâtul, iar nu percepţii personale.
Cât priveşte faptul că nu a figurat ca parte în actul secret, acest lucru este justificat de împrejurarea că pârâtul însuşi era persoana interpusă.
Desigur situaţia analizată, spre deosebire de exemplele clasice avute în vedere de doctrină, diferă prin faptul că pârâtul nu a fost parte în actul ocult şi nu a fost beneficiarul acestui act decât în ceea ce priveşte garanţiile imobiliare.
Important însă, este faptul că intenţia de a simula actul public a existat din partea tuturor persoanelor implicate în operaţiunile juridice amintite, iar în cauză s-a făcut dovada că pârâtul a cunoscut şi a acceptat încheierea unui act public care să mascheze părţile reale ale contractului de împrumut încheiat şi valoarea acestuia.
De aceea, instanţa de apel nu a nesocotit efectele actelor juridice în raport de părţile contractante, pentru că sancţiunea specifică simulaţiei este inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice reale din actul secret.
Or, pârâtul, deşi nu apare ca parte în actul secret, nu este terţ faţă de acesta pentru că, prin acţiunea proprie, acceptând să figureze ca parte în actul public a disimulat operaţiunea juridică reală încheiată.
A-l considera terţ şi a înlătura efectele faţă de pârât ale unui act secret despre care a avut cunoştinţă, înseamnă a înlătura efectele principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans";.
Faptul că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a disimula şi suma de bani ce a făcut obiectul contractului de împrumut nu este demonstrat doar de diferenţa dintre actul public şi actul secret sub acest aspect, ci şi de împrejurarea că în chiar actul secret, deşi se menţionează că suma împrumutată este de 240.000 euro, se precizează că garanţia imobiliară se va înfiinţa pentru suma de 368.000 euro.
Cât priveşte faptul că actul secret nu a fost încheiat anterior sau cel puţin concomitent cu actul secret, spre deosebire de cele susţinute de recurent, se constată că actul secret poartă data 15 septembrie 2008, aceeaşi cu cea a încheierii contractului în formă autentică.
În lipsa înscrierii în fals şi faţă de împrejurarea că înscrisul secret, reprezentat de un act sub semnătură privată este scris în totalitate, semnat şi datat de împrumutaţi şi poartă menţiunea dublului exemplar, sunt întrunite condiţiile de validitate prevăzute de art. 1179 - 1180 C. civ., aspecte avute în vedere implicit de instanţa de apel, care a constatat că actul sub semnătură privată reprezintă voinţa reală a părţilor.
Cât priveşte cererea prin care motivele de recurs au fost completate, se constată că aceasta a fost depusă peste termenul legal de declarare a recursului, motiv pentru care nu va fi luată în considerare.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefundat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul F.A.R. împotriva deciziei nr. 243/A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2030/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2045/2012. Civil. Exequator (recunoasterea... → |
|---|
