ICCJ. Decizia nr. 2099/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2099/2012
Dosar nr. 26889/281/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 736 din 31 martie 2010, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect întoarcerea executării efectuată în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 581 din 04 februarie 2008 a Tribunalului Teleorman, desfiinţat prin decizia civilă nr. 5015 din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, cerere formulată de petenta SC O.P. SA, în contradictoriu cu intimatul G.N., în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 3731, 3734, 3811 alin. (2), 400 alin. (1) şi 460 alin. (1) C. proc. civ. sunt derogatorii de la dreptul comun. Dacă pentru încuviinţarea executării silite este competentă instanţa de executare, atunci şi pentru revocarea executării este competentă aceeaşi instanţă.
S-a concis că instanţa competentă să soluţioneze cererea este cea în a cărei circumscripţie a fost încuviinţată şi efectuată executarea.
Învestită prin declinare, Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 292 din 13 ianuarie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Teleorman şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că în speţa de faţă ne aflăm în cea de-a doua modalitate prevăzută de art. 4042 alin. (2) C. proc. civ., în care măsura restabilirii situaţiei anterioare executării se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul, respectiv Tribunalul Teleorman.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin art. 3791 C. proc. civ. se prevede expres şi imperativ că „în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 404-4043 sunt aplicabile";.
Din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie „simetric inversă executării săvârşite";, să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.
Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ.: „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia";.
Pentru a se realiza întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desfiinţarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăşi.
Textul art. 404 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite şi modalitatea de sesizare a acesteia.
Textul alin. (3) al art. 4042 C. proc. civ. vizează o situaţie aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi (2) ale art. 4042 C. proc. civ.
În aplicarea art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins
În Cartea a V-a „Despre executarea silită";, Secţiunea a VI-a „întoarcerea executării";, se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară - „de executare silită în sens invers"; determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare - judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, întrucât competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în condiţiile în care judecătoria, ca instanţă de executare, este competentă să soluţioneze contestaţia împotriva executării, aceeaşi competenţă aparţine aceleiaşi instanţe, judecătoria, atunci când se pune problema restabilirii situaţiei anterioare executării (întoarcerea executării), ca urmare a anulării executării şi, respectiv, a desfiinţării titlului executoriu în baza căruia a fost efectuată executarea silită.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituţiei întoarcerii executării, cât şi natura şi fundamentul juridic al acestei instituţii şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare"; care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desfiinţat, neavând, astfel, nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404 alin. (3) C. proc. civ., „instanţa judecătorească competentă potrivit legii";, în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acţiuni separate, este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, instanţa competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2090/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 21/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
