ICCJ. Decizia nr. 2103/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2103/2012
Dosar nr. 2024/117/2007
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 195A din 24 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 963 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit evidenţelor de carte funciară, la data de 22 ianuarie 1959 asupra imobilului în litigiu s-a înscris sub B+12 dreptul de proprietate al Sfatului Popular al oraşului Cluj. Imobilul nu a fost preluat în baza Legii nr. 91/1945, cum susţine în mod eronat pârâtul, ci în baza unor acte administrative emise în temeiul Decretului nr. 228/1948, deci în baza unui act normativ care a avut aplicabilitate în perioada de referinţă a legii.
Prima instanţă a reţinut corect că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român prin efectul Decretului nr. 228/1948 şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Expertiza tehnică a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ. şi a stabilit că suprafaţa de teren de 478 m.p. poate fi restituită în natură. Faptul că suprafaţa restituită are un contur neregulat şi va fi greu de exploatat sau faptul că terenul din jurul construcţiei nu va putea fi folosit decât pentru acces şi reparaţii şi nu ca grădină nu reprezintă un impediment legal pentru restituirea în natură a terenului.
Chiar dacă s-ar accepta că terenul este traversat de o conductă de gaz şi de conducta de canalizare a oraşului acesta nu constituie un impediment la restituire pentru că însuşi apelantul susţine imposibilitatea construirii pe acest teren datorită formei neregulate a parcelei.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat recurs, nemotivat în drept, prin care a formulat următoarele critici:
În mod nelegal a apreciat instanţa de apel că imobilului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Imobilul a fost preluat de stat cu titlu, în baza Deciziei nr. 58578/1949 a Ministerului de Interne, emisă în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945.
Ca atare, nu intră în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Faţă de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 terenul nu poate fi restituit în natură, fiind aferent imobilului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. Prin restituirea în natură a terenului s-ar aduce un prejudiciu proprietarului construcţiei, în sensul că se îngrădesc mult activităţile necesare acestuia, respectiv suprafaţa închiriată ar fi mult prea mică, terenul din jurul construcţiei nu va putea fi folosit decât pentru acces şi reparaţii, nu va putea fi utilizat ca grădină, suprafaţa nou creată ar avea o formă neregulată, extrem de greu de utilizat.
2.2. Întâmpinarea
Intimata N.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că în mod corect a apreciat instanţa de apel faptul că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în anul 1949, deci în perioada la care se referă Legea nr. 10/2001.
Faţă de regula instituită prin art. 9 din Legea nr. 10/2001 instanţele au procedat corect atunci când au restituit în natură terenul în litigiu.
2.3. Analiza recursului
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de reţinut că imobilului în litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât din dovezile administrate rezultă că trecerea în patrimoniul statului s-a făcut în baza Decretului nr. 228/1948.
Astfel, decizia nr. 58578, dată în baza avizului emis în condiţiile art. XI din Decretul nr. 228/1948, poartă data de 24 mai 1949. Conform art. XI din Decretul nr. 228/1948, „bunurile aparţinând cetăţenilor români, absenteişti în sensul Legilor nr. 826 din 19 octombrie 1946 şi nr. 998 din 30 noiembrie 1948, precum şi cele trecute în patrimoniul Statului, pe temeiul art. precedent, se lichidează prin restituire către proprietari, trecerea în patrimoniul Statului sau a comunelor, sau vânzare, după cum se va stabili prin decizia Ministerului Finanţelor, dată pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.";.
La rândul său, art. 10 din acelaşi act normativ arată că „cei îndreptăţiţi la restituirea bunurilor prevăzute la art. 7 şi 8, vor depune cereri, însoţite de acte justificative la Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I. Dacă asemenea cereri nu se vor fi produs în termen de 90 zile de la data publicării legii de faţă, bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de faţă, în patrimoniul Statului. Constatarea trecerii de drept în patrimoniul Statului a bunurilor rămase nerestituite, se va face prin decizia Consiliului de Miniştri, la propunerea Ministerului Finanţelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I. Deciziunea de restituire a bunurilor către proprietar se va da de către ministrul finanţelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.";.
Aşadar, critica privitoare la neaplicarea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu este întemeiată, instanţele de fond tăcând aplicarea şi interpretarea corectă a legii materiale incidente procesului.
În schimb, obligarea la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 478 m.p. a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Este de necontestat faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost vândută locuinţa situată în strada R.D. şi terenul în suprafaţă de 110 m.p., nr. top. AA, BB.
Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se arată că prin noţiunea „teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995"; se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă.
Prin raportul de expertiză s-a arătat că terenul în suprafaţă de 478 m.p., propus a fi restituit în natură, are o formă neregulată, extrem de greu de utilizat. De asemenea, „pe acest teren nu pot fi amplasate construcţii. Nu se poate folosi decât strict pentru agricultură sau pentru agrement. (...). Prin restituirea în natură a unei porţiuni de teren se aduc prejudicii proprietarilor imobilului construcţie în sensul că suprafaţa închiriată va fi mult mai mică, îngrădindu-le activităţile. Terenul din jurul construcţiei nu se va putea folosi ca şi grădină a casei. Va fi doar pentru acces şi reparaţii";.
Rezultă, aşadar, că prin restituirea în natură a suprafeţei de 478 m.p., nici reclamanta, nici cumpărătorii în temeiul Legii nr. 112/1995 nu s-ar mai putea folosi în bune condiţii de suprafeţele de teren ce le revin. Cum scopul Legii nr. 10/2001, care a instituit, prin art. 7 alin. (1), regula priorităţii restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, nu este ca, prin luarea unor asemenea măsuri reparatorii, să apară sau să fie perpetuată o situaţie conflictuală, prin soluţia la care s-au oprit instanţele de fond au fost nesocotite dispoziţiile legale sus-menţionate.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate de recurent întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea atacată va fi modificată în sensul reţinut prin dispozitiv, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru suprafaţa de 478 m.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 195A din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 963 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că stabileşte dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru suprafaţa de 478 m.p.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2100/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2104/2012. Civil → |
|---|
