ICCJ. Decizia nr. 2180/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2180/2012
Dosar nr.3332/109/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 13 martie 2008 reclamanta C.P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Piteşti, Primăria municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, prin primar anularea dispoziţiei nr. 5622 din 1 noiembrie 2007, acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele situate în Piteşti, în suprafaţă totală de 1680 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 18 septembrie 2008, Tribunalul Argeş a respins contestaţia formulată de C.P.N., reţinând în fapt că, prin notificarea atacată a fost respinsă solicitarea constatându-se că persoana nu face dovada calităţii de moştenitoare a fostului proprietar, ca urmare a renunţării exprese la succesiunea defunctului G.N.
Prin Decizia civilă nr. 64/ A din 16 martie 2009, Curtea de Apel Piteşti admiţând apelul a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, constatând că obiect al notificării sunt bunuri despre care contestatoarea a arătat că provin atât de la G.N., dar şi de la G.S. şi G.M., bunici paterni ai acesteia, la a căror succesiune nu a renunţat, având vocaţie activă, ca urmare a faptului că exproprierea primul defunct a survenit anterior deschiderii succesiunii sale, aşa încât, patrimoniul său, încă nu se putuse transmite, prin moştenire, fiului acestuia, respectiv tatăl contestatoarei.
Cum asupra bunurilor rămase de la acesta, instanţa nu s-a pronunţat, s-a impus reluarea judecăţii de la prima instanţă de fond.
Astfel reinvestit, Tribunalul Argeş prin Decizia nr. 56 din 11 martie 2010, admiţând în parte contestaţia, a anulat dispoziţia şi a constatat îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale pentru terenul de 1.680 mp, situat în judeţul Argeş, potrivit identificării făcute prin raportul de expertiză.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâţii Municipiul Piteşti, prin Primar şi Primarul.
Prin Decizia civilă nr. 37/ A din 08 martie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, prin primar şi a obligat apelanţii - pârâţi să plătească intimatei-reclamante suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
În raport de motivele de apel formulate,Curtea a suplimentat probatoriul cu privire la înstrăinarea pretins făcută către familia C. a unei părţi din proprietatea G., precum şi înscrisurile doveditoarea a întinderii total reconstituite în condiţiile Legii nr. 18/1991, precum şi necesitatea transpunerii în teren a fostei proprietăţi a autorului G.S., corectată cu înstrăinările făcute de acesta, actualizată prin reconstituirea dreptului de proprietate după anul 1989 şi evidenţierea eventualelor afectaţiune de ordine publică a imobilelor.
Examinând întregul material probatoriu administrat Curtea a constatat criticile nefondate atât în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei cât şi pe aspectul identificării şi întinderii dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi municipiul Piteşti, prin primar, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei instanţei de apel, in sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti nr. 5622 din 1 noiembrie 2007, şi, in baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului sub aspectul acordării cheltuielilor de judecata efectuate a instanţa de apel, constând in onorariul de expert.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâţii au arătat că instanţa de apel în mod total greşit a menţinut hotărârea primei instanţe în sensul anularii dispoziţiei Primarului municipiului Piteşti nr. 5322/2007, si a acordării de măsuri reparatorii in echivalent in condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 1680 mp, teren situat in Piteşti, Jud. Argeş, neluând in considerare susţinerile pârâţilor si nici înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâţii susţin că instanţa învestită cu judecarea apelului trebuia să analizeze îndreptăţirea contestatoarei la a solicita despăgubiri in condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru terenul in suprafaţa de 1680 mp expropriat în anul 1964 si care a aparţinut autorilor săi G.N. ( tata) şi G.S. şi G.M. (bunici după tată), reţinându-se ca renunţarea expresă a contestatoarei s-a făcut doar în raport de G.N. şi nu faţă de bunicul G.S.
Astfel instanţa de apel in mod greşit nu a avut in vedere faptul că, în anul 1964 G.S. (bunicul patern al contestatoarei) a decedat, ulterior de pe urma acestuia dezbătându-se succesiunea, iar cu această ocazie s-a emis certificatul de moştenitor din 15 martie 1965, în care se menţionează faptul că moştenitori de pe urma acestuia au rămas, soţia G.M. şi fiul G.N. (tatăl contestatoarei).
De asemenea se menţionează faptul că, au renunţat la succesiune numiţii B.A. şi G.I. (în calitate de fii ai defunctului).
Ulterior, în anul 1988 a decedat si G.N., tatăl contestatoarei, succesiunea acestuia fiind acceptată numai de soţia sa G.M., iar C.P.N. si G.C. fiind renunţători la succesiune.
S-a reţinut în motivarea soluţiei atacate, faptul că reclamanta a solicitat să-i fie restituite imobilele expropriate nu numai de la tatăl său G.N., ci si imobilele care la data exproprierii se aflau în proprietatea bunicului său, G.S.
Pârâţii au criticat Decizia şi sub aspectul nedovedirii deţinerii în proprietate a suprafeţelor de teren pentru care reclamanta a emis pretenţii.
Au susţinut că prin Decretul nr. 461/1964 a fost preluată din proprietatea lui G.S. suprafaţa de 92 mp teren situat în Piteşti.
Prin urmare, din proprietatea lui G.S. nu a fost preluată decât suprafaţa de 342 mp, iar restul până la 1680 mp au fost preluaţi din proprietatea lui G.N., aşa cum rezultă din anexa la decretul de expropriere.
Se mai menţionează că o suprafaţă de 900 mp teren, ce face obiectul dosarului nr. 11164/280/2008 a fost solicitată de C.D. şi C.A., persoane care au susţinut că au cumpărat acest imobil de la G.M., soţia lui G.S.
Pârâţii susţin că suprafaţa de teren preluată de stat de la autorii contestatoarei în baza decretelor de expropriere din perioada 1964-1988 a fost reconstituită moştenitorilor prin diferite modalităţi, iar diferenţa se afla deja în proprietatea acestor persoane, astfel încât nu se mai impune acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Pârâţii au criticat şi modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel care a greşit nereţinând că reclamanta este renunţătoarea după tatăl său G.N., pe de o parte, iar pe de altă parte, terenul expropriat în anul 1964 pentru construirea căminului aferent Şcolii profesionale de construcţii Piteşti de la G.S. şi G.N., fiul său, a fost restituit, moştenitorii acestor autori fiind puşi în posesie în condiţiile legii fondului funciar cu terenul în suprafaţă totală de 1584 mp.
Au susţinut că aşa cum reiese si din raportul de expertiză dispus de instanţa de apel din terenul in suprafaţa totala de 7364 mp pe care îl deţineau autorii reclamantei în anul 1941 a fost înstrăinată suprafaţa de 2350 mp altor persoane şi au fost făcute puneri in posesie pe terenul în suprafaţa de 1594.
În aceste condiţii susţin că, actul administrativ contestat, respectiv dispoziţia nr. 5622/2007 emisă de Primarul municipiului Piteşti a fost emis in condiţii de legalitate, reclamanta fiind renunţătoare la succesiunea tatălui său, iar pentru partea ce-i revenea după bunic a primit teren in natură, împreună cu ceilalţi moştenitori.
Totodată pârâţii au prezentat în motivarea recursului un calcul al suprafeţelor expropriate, a cotelor cuvenite moştenitorilor acceptanţi şi al suprafeţelor reconstituite în baza legilor funciare succesorilor lui G.S.
Au solicitat înlăturarea obligaţiei lor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de expert.
În dosar a depus întâmpinare intimata reclamantă, care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, totodată, că, deşi s-au invocat, ca temei juridic al căii de atac, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu menţionează textul de lege interpretat sau aplicat greşit, de către instanţa de apel.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 23 martie 2012, Înalta Curte consideră excepţia nulităţii recursului întemeiată în raport de următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurenţii au indicat ca motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu au formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenţii-pârâţi a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenţi constă, practic, în redarea probelor administrate în acel litigiu şi a modului în care instanţa trebuia să le interpreteze pentru a ajunge la concluzia că pretenţiile reclamantei formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate.
Astfel cum s-a redat în precedent, recurenţii susţin că din probele administrate, pe care le enumeră şi cărora le conferă propria interpretare, rezultă că ceea ce s-a preluat prin expropriere de la bunicul reclamantei a fost doar suprafaţa de 342 mp teren, restul până la 1680 mp au fost preluaţi din proprietatea tatălui reclamantei, G.N., conform anexei decretului de expropriere, la a cărui succesiune reclamanta a renunţat.
Totodată, se susţine că interpretând probele instanţa ar fi trebuit să ţină cont de împrejurarea că în urma cererilor formulate de moştenitorii autorului comun G.S. au fost puşi în posesie asupra suprafeţelor de teren care nu se aflau, deja, în proprietatea lor, astfel încât nu se mai impune acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aceste critici, care pun în discuţie situaţia de fapt pe aspectele menţionate în raport de probele administrate în cauză, nu mai pot fi examinate de prezenta instanţă faţă de structura actuală a recursului.
Motivul de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate recurenţii, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Or, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, seria de calcule aritmetice plecând de la registrele agricole şi suprafeţele înscrise în actele de expropriere, pentru a ajunge la concluzia că reclamanta nu este persoană îndreptăţită la primirea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, nu pun nici ele în discuţie legalitatea deciziei recurate, ci tot temeinicia ei, prin contestarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel în urma aprecierii probelor administrate în cauză.
Or, instanţa de apel a avut în vedere înscrisurile depuse atât în dosarul administrativ cât şi în dosarul instanţei şi le-a interpretat prin raportare la toate celelalte dovezi administrate cât şi la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001 sub aspectul modalităţii de dovedire a dreptului de proprietate în condiţiile acestei legi speciale.
Reevaluarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt pe aspectele invocate de recurenţi nu este însă posibilă faţă de actuala structură a recursului care permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
Prin urmare, criticile formulate în acest sens nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile recurentului nu se încadrează în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti prin primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti prin primar împotriva deciziei nr. 37/ A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2181/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 217/2012. Civil → |
|---|
