ICCJ. Decizia nr. 2181/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2181/2012
Dosar nr.3428/91/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul I.P., prin mandatar V.I., împotriva dispoziţiei nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de pârâta Primăria Municipiului Focşani; a modificat, în parte, dispoziţia atacată, sens în care a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobil în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafaţa de 633,82 mp în loc de 495 mp şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 mp în loc de 92,69 mp, din care locuinţă cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteţ păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp şi beci tencuit 16,25 mp; a menţinut restul dispoziţiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea din 9 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atribuirea în compensare a suprafeţei de teren de 495 mp, expropriată de la autorii săi, I.I. şi I.A., şi despăgubiri pentru casa de locuit demolată.
Din actele depuse rezultă că defuncţii I.A. şi I.I. au deţinut pe raza municipiului Focşani un imobil situat pe str. Fundătura Rahovei, compus din suprafaţa de 633,82 mp şi o casă de locuit cu anexe gospodăreşti, care a fost expropriat prin Decretul nr. 182/1977. Casa de locuit şi anexele gospodăreşti au fost demolate, iar terenul este în prezent ocupat de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, împrejurare ce rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză.
În ce priveşte întinderea suprafeţei de teren, aceasta rezultă din adeverinţa din 21 septembrie 2001 emisă de C.U.P. RA şi din evaluarea întocmită cu ocazia exproprierii şi este de 633,82 mp.
Reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor al defunctului I.P., decedat la 11 noiembrie 1975 (certificat moştenitor din 7 noiembrie 1977) şi al defunctei I.A., decedată la 05 ianuarie 2001 (certificat moştenitor din 16 ianuarie 2009), astfel că în mod greşit a reţinut pârâta că pentru cota de 3/16 din imobil reclamantul nu a făcut o asemenea dovadă.
Mai mult, această menţiune contravine şi dispoziţiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cerere de restituire.
În acest context, reclamantul este îndreptăţit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întregul imobil şi nu doar pentru cota de 13/16, cum a dispus pârâta.
În ce priveşte întinderea suprafeţei de teren, reclamantul a susţinut că aceasta este de 807,03 mp, însumând suprafaţa construită cu cea de curţi construcţii. Această susţinere nu poate fi, însă, primită, întrucât din actele dosarului rezultă că suprafaţa de curţi construcţii (în care se include deci şi cea a construcţiilor) este de 633,82 mp, aşa încât sub acest aspect contestaţia nu este fondată.
Cât priveşte modalitatea de restituire, din expertiza efectuată în cauză coroborată cu actele depuse de intimată rezultă că nu a fost identificată nicio suprafaţă de teren care să poată fi acordată reclamantului în compensare.
Suprafaţa de 858 mp, situată în Focşani, vizată de reclamant, nu este liberă. Din aceasta, suprafaţa de 293 mp este atribuită prin dispoziţia din 07 decembrie 2009 numitului O.I.G., iar construcţiile identificate pe diferenţa de teren aparţin SC A. SA, una dintre acestea fiind din zidărie de cărămidă.
Prin Decizia civilă nr. 27/ A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului în suprafaţă de 630 mp, situat în Focşani (mai puţin cei 228 mp restituiţi lui B.V. şi G.A.) de pe schiţa expertului C.D.; a menţinut dispoziţia vizând alte măsuri reparatorii pentru construcţii.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că există posibilitatea acordării în compensare doar a suprafeţei de 630 mp, din cea vizată de reclamant.
În condiţiile în care expertiza efectuată în cauză concluzionează că din suprafaţa de 858 mp, situată în Focşani doar suprafaţa de 293 mp nu este liberă, fiind atribuită prin dispoziţia din 7 decembrie 2009 numitului O.I.G., greşit instanţa de fond a reţinut că nu s-a identificat nicio suprafaţă de teren disponibilă spre a fi dată în compensare.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părţi.
Prin motivele de recurs formulate în termen, reclamantul a arătat că nu există echivalenţă valorică între terenul preluat abuziv şi cel care i s-a acordat în compensare, astfel că pentru diferenţa valorică trebuia acordate măsuri reparatorii în echivalent.
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că se cuvin măsuri reparatorii doar pentru construcţii, nu şi pentru teren, respectiv pentru diferenţa valorică dintre terenul preluat şi cel acordat în compensare. Aceasta deoarece, autorii deposedaţi au deţinut teren în zona A din municipiul Focşani, adică ultracentral, iar în compensare s-a acordat aproximativ aceeaşi suprafaţă, dar în zona B, mai precis limitrof şoselei de centură Buzău - Focşani – Bacău, fapt ce rezultă din rapoartele de expertiză administrate în cauză.
Prin motivele de recurs depuse peste termen, pârâta a invocat nemotivarea hotărârii recurate.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-pârâtă a arătat că motivarea instanţei de apel nu întruneşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată.
Întrucât principalul motiv de apel a vizat posibilitatea acordării în compensare a unui teren pe un alt amplasament, aşa cum a fost identificat de expertul C.D., instanţa de apel avea obligaţia de a stabili dacă acesta este disponibil, prin raportare la caracteristicile menţionate în expertiză.
Or, în Decizia recurată, instanţa se limitează să redea considerentele reţinute de tribunal şi, în numai câteva rânduri, reţine că reclamantul este îndreptăţit la acordarea în compensare a suprafeţei de 630 mp teren situat în Focşani, care ar fi liberă potrivit expertizei.
Analiza sumară a instanţei de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât nu s-au verificat apărările pârâtei referitoare la existenţa unor construcţii şi amenajări de utilitate publică pe suprafaţa de 630 mp; din terenul de 858 mp identificat de expert, suprafaţa de 228 mp este atribuită în proprietate, în baza Legii nr. 10/2001, iar diferenţa de 630 mp cuprinde atât clădiri anexe ale cooperativei meşteşugăreşti SC P.F., cât şi căile de acces betonate la clădirile principale ale aceleiaşi cooperative, căi ce au fost incluse în mod nelegal în suprafaţa propusă a fi restituită prin compensare şi care prin încorporare în lotul de restituit fac imposibilă desfăşurarea activităţii cooperativei din acel amplasament.
Prin atribuirea către reclamant a suprafeţei de 630 mp din cei 858 mp identificaţi iniţial, se obturează calea de acces către terenurile atribuite altor beneficiari ai Legii nr. 10/2001, aceştia nemaiavând posibilitatea accesului liber şi direct pe proprietăţile lor.
Or, instanţa de apel nu a avut în vedere aceste apărări care vizau imposibilitatea acordării de teren în compensare şi nu a indicat niciun motiv în justificarea înlăturării lor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii pronunţate.
Cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art. 301 C. proc. civ.
În speţă, Decizia recurată a fost comunicată pârâtei la data de 25 martie 2011, conform dovezii de comunicare de la dosar apel, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute sub pedeapsa nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Prin raportare la data comunicării, aplicând modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele procedurale pe zile (conform căruia nu intră în calculul termenului nici ziua când acesta a început să curgă, nici ziua când s-a sfârşit), urmează a se reţine că termenul de motivare a recursului s-a împlinit pentru pârâtă la data de 10 aprilie 2011; aceasta fiind o zi de duminică, conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul de motivare a recursului s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, respectiv până luni, 11 aprilie 2011.
Deşi pârâta a depus motivele de recurs la data de 12 aprilie 2011, deci peste termenul legal, ea a invocat un motiv de ordine publică, respectiv nemotivarea hotărârii recurate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), a cărui analiză este posibilă, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Motivul de ordine publică invocat de recurenta-pârâtă este fondat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Astfel, fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În accepţiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordantă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanţei care să susţină soluţia din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar şi motivarea superficială are aceeaşi semnificaţie, atrăgând deopotrivă incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În speţă, este de observat că, în considerentele hotărârii recurate nu se face o analiză completă a condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurii de reparaţie în echivalent constând în compensare cu alte bunuri, respectiv a situaţiei concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare la ansamblul probelor administrate.
Astfel, nu se reţine decât că din suprafaţa de teren de 858 mp, vizată de reclamant pentru a fi acordată în compensare, doar suprafaţa de 293 mp nu este liberă, fiind atribuită în baza Legii nr. 10/2001 unei alte persoane, împrejurare în raport de care s-a tras concluzia că diferenţa de 630 mp reprezintă suprafaţă disponibilă, fără însă a se verifica, în concret, situaţia acesteia, respectiv dacă este sau nu ocupată de construcţii, servituţi legale sau alte amenajări de utilitate publică.
În acest sens erau apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea de la dosar apel, pe care instanţa de apel nu le-a verificat pe baza probelor administrate în cauză, nefăcând nicio referire cu privire la destinaţia actuală a diferenţei de teren de 630 mp, în combaterea apărărilor pârâtei şi a situaţiei de fapt reţinută prin sentinţa de fond, conform căreia, pe această diferenţă de teren au fost identificate de expert construcţii aparţinând SC A. SA, dintre care una din zidărie de cărămidă.
Rezultă că, instanţa de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt şi în drept, tuturor apărărilor părţilor. Simpla invocare a caracterului disponibil al suprafeţei de 630 mp, fără o analiză completă a probatoriului administrat în cauză, care să justifice o asemenea concluzie, nu corespunde scopului motivării hotărârii judecătoreşti desprins din dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor susmenţionate, ceea ce face operant în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (5) şi art. 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul pârâtei şi va casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, se vor lua în considerare şi apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, urmând a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant a-i fi atribuit în compensare poate face obiectul acestei măsuri, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. În acest scop, se va determina, cu exactitate, destinaţia actuală a respectivului teren, şi anume dacă este ocupat de construcţii, servituţi legale sau alte amenajări de utilitate publică, iar pentru aceasta se va face o analiză completă a întregului probatoriu administrat în cauză, putându-se administra în plus orice altă probă pe care instanţa o va aprecia ca necesară pentru lămurirea chestiunii în discuţie.
Cu privire la recursul reclamantului, Înalta Curte reţine următoarele:
Ca o consecinţă a admiterii recursului pârâtei pentru nemotivarea hotărârii atacate, se va admite şi recursul reclamantului, urmând ca în rejudecarea cauzei să se verifice, pe bază de probe, şi criticile formulate de recurentul-reclamant privind lipsa unei echivalenţe valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii săi şi cel solicitat în compensare, în măsura în care se va ajunge la concluzia că terenul solicitat este disponibil în sensul Legii nr. 10/2001 şi poate face astfel obiectul măsurii compensării, ca formă de reparaţie în echivalent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul I.P. şi de pârâta Primăria Municipiului Focşani împotriva deciziei nr. 27/ A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2185/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2180/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
