ICCJ. Decizia nr. 2203/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2203/2012
Dosar nr. 33723/3/2009
Şedinţa publică de la 2 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul D.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC J.V.I. SRL şi SC I.D. SRL pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa de judecată să constate că a intervenit rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 88.750 euro + TVA reprezentând avansul plătit la încheierea antecontractului; obligarea pârâtelor la plata sumei de 88.750 euro conform art. 8.1.6 din contract şi la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului, obiect al antecontractului.
Prin cererea formulată, reclamantul a susţinut că a încheiat cu pârâtele antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat în 27 martie 2008 la BNP T., prin care vânzătorul s-a obligat ca până la termenul de 30 iunie 2008 să predea cumpărătorului apartamentul situat în Bucureşti, precum şi dreptul de proprietate asupra cotelor indivize corespunzătoare din părţile şi dependinţele condominiului, inclusiv dreptul de proprietate asupra cotei indivize din terenul aferent construcţiei, la un preţ de 172.500 euro + TVA, că a achitat un avans în sumă de 88.750 euro + TVA, că acest apartament nu i-a fost predat conform prevederilor antecontractului şi că potrivit art. 8.1.6 antecontractul poate fi rezolvit de plin drept fără somaţie sau alte formalităţi.
Pârâtele au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 111 C. proc. civ. şi respingerea acţiunii principale, susţinând că potrivit a art. 8.1.6 din antecontract, rezoluţiunea nu putea interveni decât la data de 30 octombrie 2008, deoarece termenul de 30 iunie 2008 putea fi modificat conform art. 5.2, promitentele având dreptul de a extinde termenul de semnare a contractului cu o perioadă de 60 zile, iar conform art. 8.1.6 antecontractul se putea rezilia după 60 zile.
Au mai arătat că la 14 octombrie 2008 l-au notificat pe reclamant în vederea predării documentelor cadastrale, a vizitării apartamentului şi stabilirea termenului de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, că reclamantul nu s-a prezentat la datele menţionate în notificare, că la 29 octombrie 2008 reclamantul a anunţat schimbarea domiciliului, că şi după această comunicare, l-au notificat, în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dar acesta nu s-a prezentat.
Întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile rezilierii contractului au solicitat respingerea cererii reclamantului şi au solicitat prin cerere reconvenţională, rezoluţiunea contractului şi aplicarea dispoziţiilor art. 8.2.3 din antecontract, privind păstrarea avansului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea principală, obligându-le pe pârâte la plata sumei de 11.273 RON reprezentând îmbunătăţiri aduse apartamentului şi a respins capetele nr. 1-3 din cererea principală, a admis cererea reconvenţională, a dispus rezoluţiunea contractului, constatând dreptul pârâtelor reclamante de a păstra avansul şi compensând cheltuielile de judecată, l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 13.866 RON cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 8904 din 21 septembrie 2010.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 396 din 19 septembrie 2011.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel formulate, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit corect data de 30 octombrie 2008 ca dată limită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dată pe care şi apelantul a recunoscut-o, astfel că nu a fost primit motivul potrivit căruia nu a existat data certă de încheiere a contractului, că în mod corect prima instanţă a reţinut intenţia părţilor în încheierea contractului şi culpa reclamantului în respectarea dispoziţiilor art. 8.2.4. din antecontract, privind obligaţia sa de a se prezenta pentru încheierea contractului, astfel că pentru admiterea cererii principale nu sunt îndeplinite condiţiile art. 8.1.6. pentru a opera rezoluţiunea.
Cel de-al doilea motiv privind negocierea condiţiilor rezoluţiunii, nu este întemeiat întrucât la data de 19 ianuarie 2009 nu s-a realizat acordul părţilor pentru desfiinţarea antecontractului, ci au stabilit data pentru negocierea condiţiilor desfiinţării acestuia, care nu s-a realizat, aşa încât corect intimatele nu i-au restituit acestuia avansul.
S-a mai reţinut că în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că în baza art. 969 şi art. 1020-1021 C. civ. operează rezoluţiunea judiciară a antecontractului din culpa apelantului-reclamant, care nu şi-a respectat obligaţia asumată contractual privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
La data de 02 decembrie 2011 reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Într-un prim motiv, hotărârea este atacată pe considerentul că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, recurentul a învederat că nu au fost îndeplinite prevederile din antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul că apartamentul nu era finalizat, neputând fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, documentaţia cadastrală obţinându-se la momentul ridicării imobilului, iar promitenţii vânzători trebuiau să-l notifice pe promitentul cumpărător pentru încheierea actului autentic.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurentul vizează prima ipoteză în sensul că motivele care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei lipsesc cu desăvârşire.
Analizând hotărârea atacată din perspectiva criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanţa a analizat probele care au fost administrate, a stabilit situaţia de fapt şi împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente, prevederile contractuale şi aplicarea lor în speţă, fiind susţinută soluţia exprimată în dispozitiv şi permisă exercitarea controlului judiciar, astfel că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 din antecontract nu se justifică incidenţa în cauză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recursul vizând cea de-a doua ipoteză.
Art. 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare reglementează „Termenele” stabilind dreptul de finalizare a apartamentului şi transformarea dreptului de proprietate la 30 iunie 2008 (art. 5.1); extinderea termenului de semnare a contractului de vânzare cu o perioadă de 60 zile, fără consimţământul promitentului cumpărător termen constituit în favoarea promitenţilor vânzători (art. 5.2): despăgubirile datorate de promitenţii vânzători pentru nerespectarea prevederilor art. 5.1. (art. 5.3).
Rezultă indubitabil că promitenţii vânzători nu au încălcat dispoziţiile art. 5 din antecontract, extinzând termenul de semnare a contractului cu 60 de zile şi aplicând şi termenul prevăzut pentru rezilierea contractului faţă de data limită a încheierii contractului, astfel că raportând prevederile art. 8.11 la art. 8.16, corect a fost calculată data limită de semnare a contractului de vânzare-cumpărare la 30 octombrie 2008, notificările promitenţilor vânzători fiind emise în termen şi având un conţinut conform obligaţiilor asumate prin contract.
De reţinut este faptul că promitentul cumpărător nu a probat susţinerile sale referitoare la nefinalizarea apartamentului, de către promitenţii vânzători şi nici nu a făcut dovada că promitenţii vânzători au încălcat dispoziţiile din antecontract privind notificarea, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei comerciale nr. 396 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2205/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
