ICCJ. Decizia nr. 2205/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2205/2012
Dosar nr. 1158/91/2010
Şedinţa publică de la 2 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalului Vrancea, secţia civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta P.E. în calitate de moştenitoare a defunctului P.I. obligându-l pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, la plata sumei de 65.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 435 din 10 iunie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de judecată a reţinut că reclamanta a dovedit prejudiciul moral suferit de autorul său, care s-a aflat în detenţie, fiind supus suferinţelor fizice şi psihice, torturi, înfometări, umilinţe, fiind îndreptăţită să solicite despăgubiri, pe care le-a stabilit ţinând cont de cerinţa reparării integrale a prejudiciului şi cerinţa proporţionalităţii cu prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 217/A din 17 octombrie 2011, potrivit căreia a fost schimbată sentinţa civilă nr. 435/2010 a Tribunalului Vrancea, fiind respinsă acţiunea reclamantei. Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.
Instanţa de apel a invocat, în justificarea soluţiei, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, potrivit cărora au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, temeiul de drept al acţiunii, dar şi decizia nr. 12 din Dosarul nr. 14/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia urmare precitatelor decizii, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-a încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios administrativ constituţional în M. Of.
Reclamanta P.E. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel criticând-o sub aspectul nelegalităţii, solicitând modificarea acesteia în condiţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul respingerii apelului pârâtului şi admiterii apelului propriu.
A susţinut că la data pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12 din apel a fost 19 septembrie 2011, aceasta nu era obligatorie pentru instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât practica acestei instanţe a fost în sensul aplicării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest punct de vedere fiind contrar dispozitivului deciziei atacate.
A mai susţinut că dreptul său la acţiune s-a născut odată cu apariţia Legii nr. 221/2009, având caracter cert atâta timp cât atributul instanţei este doar acela de a cuantifica acest drept, iar nu de a stabili existenţa lui, mai mult decât atât prin modificarea legii prin O.G. nr. 62/2010, legiuitorul a cuantificat dreptul de creanţă al fiecărui titular al cererilor de chemare în judecată formulat în baza Legii nr. 221/2009 şi că prin decizia recurată a fost încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Criticile recurentei referitoare la respingerea cererii reclamantei ce vizează greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – completul competent să judece recursul în interesul legii, problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecăţii nefiind aceea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile textului de lege anterior menţionat, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 şi nr. 1360/2010, decizii publicate în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Conform art. 147 din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
Cum alin. (4) al aceluiaşi articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data publicării – şi erga omnes s-a pus problema dacă Deciziile Curţii Constituţionale se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 ale Curţii Constituţionale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
În consecinţă, urmare deciziilor anterior menţionate, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În cauza dedusă judecăţii, la data publicării în M. Of. (nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, cauza nu fusese soluţionată definitiv, ceea ce denotă că la data publicării, nu se poate reţine existenţa unui drept definitiv câştigat şi nici că reclamanta era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.
În plus, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, criticile recurentei sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 17 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2203/2012. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2209/2012. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
