ICCJ. Decizia nr. 2296/2012. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2296/2012
Dosar nr. 54/99/2007
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii T.B.I. şi T.I., au chemat în judecată pe pârâţii M.C.C., D.A.D., B.D.C. şi SC C.H.I. SRL prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL Iaşi şi au solicitat anularea procesului verbal din data de 14 martie 2003 al AGA, anularea hotărârii AGA din aceeaşi dată, prin care s-a modificat contractul şi statutul societăţii pentru vicierea consimţământului prin doi, constatarea nulităţii absolute a procesului verbal din 14 martie 2003 şi a hotărârii AGA şi a actului adiţional pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate constând în forma autentică a acestor acte.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 160 din 2 decembrie 2010 a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând că, dolul este o cauză de nulitate a convenţiei ci dă numai loc unei acţiuni în nulitate care să dovedească voinţa părţii de a induce în eroare şi mijloacele viclene folosite în scopul vicierii consimţământului; iar probatoriile nu au confirmat nici intenţia de a induce în eroare şi nici acte sau fapte care să afecteze liberul consimţământ al părţilor.
In privinţa cererii privind constatarea nulităţii procesului verbal din 14 martie 2003, hotărârii AGA şi actului adiţional, instanţa de fond a considerat că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001, regimul juridic al actelor societăţilor comerciale îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată.
Prin decizia nr. 61 din 11 iulie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor obligându-i la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.C.C.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în privinţa apelului nemotivat al apelantei T.I., că prevederile art. 292 C. proc. civ., obligă instanţa la analiza sentinţei atacate numai pe baza celor invocate la fond; iar din această perspectivă tribunalul a stabilit corect că nu s-a dovedit dolul şi forma autentică nu e necesară actelor societare întocmite după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001.
Apelul apelantului T.B.I. a fost analizat de curtea de apel sub aspectul excepţiei nulităţii sentinţei pentru lipsa motivării, concluzionând că tribunalul a reţinut argumentat lipsa temeiniciei acţiunii, dar şi sub aspectele de fond, care au condus instanţa de apel la convingerea nedovedirii dolului şi a îndeplinirii condiţiilor de formă a actelor modificatoare a actelor constitutive ale societăţii comerciale.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanţii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că în mod greşit s-a respins excepţia nulităţii hotărârii instanţei de fond pentru lipsa motivării, în condiţiile în care sentinţa nr. 160/2011 nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază convingerea instanţei; folosirea termenului „ilar"; neregăsindu-se în codul de procedură şi nu reprezintă un argument al instanţei, iar lipsa argumentelor neaplicării art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 faptei de inducere în eroare ca element al dolului, confirmă lipsa motivării ca element de nulitate a hotărârii pronunţate, aspect sesizat şi de jurisprudenţa CEDO.
Mai susţin recurenţii că instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra stării de faliment a societăţii.
Asupra fondului litigiului, recurenţii consideră că greşit s-a reţinut situaţia financiară a societăţii comerciale la data preluării funcţiei de administrator a reclamantei T.I., greşit s-a interpretat că manoperele dolosive au fost îndreptate împotriva societăţii înlăturând actele întocmite de inspectorii gărzii financiare şi rapoartele de expertiză din dosarul penal.
Susţin recurenţii că în mod greşit au fost interpretate dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., condiţionarea coroborării cu alte probe adăugând la lege.
O ultimă critică adusă deciziei atacate se referă la greşita aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 76/2001 care prevede forma autentică obligatorie a actelor constitutive ale societăţilor comerciale care implică răspunderea nelimitată a asociaţilor, în condiţiile în care, pe rolul instanţelor judecătoreşti este o cerere de atragere a răspunderii personale a administratorului.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Cale extraordinară de atac, de reformare, recursul, în accepţiunea actualei reglementări procedurale, analizează numai motivele de nelegalitate ale unei hotărâri judecătoreşti în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. De aceea unele dintre motivele expus la pct.3 al recursului de faţă, care privesc analiza probelor şi stabilirea unor situaţii de fapt, nu vor putea fi supuse controlului de legalitate.
In mod greşit recurenţii susţin nemotivarea hotărârii instanţei de fond. Considerentele hotărârii, reprezintă, în accepţiunea dată de art. 261 C. proc. civ., obligaţia judecătorilor de a demonstra soluţia pronunţată prin evocarea argumentelor de drept, a probatoriilor şi a concluziilor extrase din situaţia de fapt dovedită.
În această privinţă în mod judicios instanţa de apel a considerat motivată sentinţa tribunalului care a invocat argumente de drept - art. 953, art. 961 şi art. 962 C. civ. - din care rezultă că dolul nu se presupune iar convenţia viciată prin doi nu este nulă de drept ci numai dă loc unei acţiuni în nulitate; a analizat probatoriul administrat inclusiv procesele verbale ale unor organe de control şi expertizele efectuate în cadrul cercetărilor penale; iar concluzia s-a întemeiat şi pe statutul de administrator al societăţii comerciale pe care reclamanta recurentă T.I. a avut-o la momentul întocmirii actelor de cesiune.
Şi respingerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii hotărârii AGA şi a celorlalte acte adiţionale a fost motivată, invocându-se art. 4 alin. (4) şi art. 14 din O.U.G. nr. 76/2001 privind forma actelor constitutive.
Confuzia în care se află recurenţii privind forma actelor constitutive necesare validităţii unei societăţi cu răspundere limitată, este generată de confuzia exprimată între răspunderea limitată a asociaţilor unui SRL şi răspunderea administratorilor oricărei forme de societate comercială pentru prejudiciile aduse societăţii prin faptele sale culpabile. Actele a căror anulare sau nulitate se cere sunt actele constitutive ale SC C.H.I., societate cu răspundere limitată, valabile în forma actelor sub semnătură privată, asociaţii acesteia, în această calitate, neputând fi traşi la răspundere pentru obligaţiile sociale, nelimitat.
Greşit susţin recurenţii că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, instanţa de fond întemeindu-şi soluţia pe argumente rezultate din probele administrate care relevau faptul că în anii 2001 şi 2002 SC C.H.I. SRL a obţinut profit. înlăturarea susţinerilor privind vicierea consimţământului prin doi, a determinat instanţa să analizeze sub toate aspectele situaţia juridică şi economică a societăţii comerciale, fără însă a se pronunţa prin dispozitivul sentinţei asupra unor chestiuni ce nu au fost cerute.
In privinţa interpretării dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., recurenţii se află şi de această dată în eroare. Textul de lege enunţat dă posibilitatea instanţei să socotească neprezentarea la interogative drept o mărturisire deplină sau un început de dovadă. Iar după administrarea dovezilor, instanţa de fond a socotit că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă, justificat de caracterul supletiv a normei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a reclamanţilor recurenţi, instanţa va obliga partea căzută în pretenţii la cheltuieli de judecată, în sumă de 1000 lei către intimatul-pârât M.C.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.B.I. şi T.I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Obligă recurenţii-reclamanţi T.B.I. şi T.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului M.C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2490/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
