ICCJ. Decizia nr. 2635/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2635/2012
Dosar nr. 2566/90/2010
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, sub nr. 2566/9072010, reclamanta SC T.R.C. SRL, prin mandatar SC S.G.B.A. SRL, a chemat în judecată pârâta SC B.C.R.V.I.G. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 285.517 lei, (echivalentul a 67.374 Euro la cursul din 22 iulie 2009 de 4.2378 lei/Euro), reprezentând despăgubiri ca urmare a furtului autoturismului marca Mercedes Benz GL 320, cu numărul de înmatriculare , precum şi la plata dobânzilor legale calculate de la aceeaşi dată, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că în noaptea de 21 spre 22 iulie 2009, i-a fost furat din Bucureşti, autoturismul Mercedes Benz GL 320, cu numărul de înmatriculare , furt pe care l-a declarat la Poliţia Municipiului Bucureşti - Serviciul Furturi de Autovehicule şi în baza poliţei de asigurare facultative pentru avarii şi furt (CASCO) încheiată cu societatea pârâtă, a avizat la aceasta producerea riscului asigurat - furtul total, societatea de asigurări deschizând dosarul de daună nr. AVA VL 000639/2009.
A susţinut că promovarea acţiunii este consecinţa faptului că, deşi în baza asigurării casco nr. 0526920 din 21 noiembrie 2008, este îndreptăţită la despăgubiri din partea pârâtei la valoarea sumei asigurate, respectiv 74.860 Euro, din care urmează să se deducă franciza de 10% si deşi a predat pârâtei cele două chei ale autoturismului, fapt consemnat în procesul verbal nr. 3327 din 27 iulie 2009 şi că a depus la dosarul de daună cartea de identitate a autovehiculului în original, menţionând că nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare a maşinii întrucât acesta se afla în maşină în momentul dispariţiei, fapt declarat şi organelor de poliţie cu ocazia sesizării furtului din data de 22 iulie 2009, pârâtă nu a răspuns în niciun sens cererii de despăgubiri.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat art. 6.26.1 din Condiţiile generale pentru asigurarea facultativă, anexă la poliţa casco seria AVA nr. 0526920 şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată în considerarea faptului că reclamanta nu a depus la dosarul de daună documentele originale ale maşinii, deşi îi revenea această obligaţie la care nu s-a prevăzut nici o excepţie, în baza contractului de asigurare.
Prin sentinţa nr. 947din 13 aprilie 2011 şi încheierea de rectificare de eroare materială din 14 iunie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta SC B.C.R.V.I.G. SA la plata sumei de 285.517 lei (echivalentul a 67.374 Euro), cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală începând cu data de 28 mai 2010, precum şi la plata sumei de 6.967,05 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în principal că reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea este proprietara autoturismului marca Mercedes Benz GL 320, înmatriculată sub nr. care i-a fost furat în noaptea dinspre 21 spre 22 iulie 2009, fiind asigurat la SC B.C.R.V.I.G. SA, potrivit poliţei de asigurare facultativă pentru avarii şi furt casco nr. 052690 din 21 noiembrie 2008, suma asigurată fiind de 74.860 Euro.
A mai reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 şi art. 24 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, precum şi a pct. 2.6.1 din condiţiile generale şi a art. 969 alin. (1) C. civ., care prevăd că asiguratul acordă despăgubiri printre altele, pentru furtul autovehiculului şi obligativitatea convenţiilor legal făcute.
Astfel a apreciat că din probele administrate a rezultat că riscul asigurat s-a produs (furtul autovehiculului) şi că în baza poliţei de asigurare casco nr. 0526920 din 21 noiembrie 2008, pârâtei îi revenea obligaţia de achitare a sumei asigurate, respectiv suma de 67.374 Euro, rămasă după deducerea francizei în cuantum de 10% din suma la care a fost tăcută asigurarea - 74.860 Euro, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o, deşi a fost notificată de reclamantă prin adresa nr. 219 din 28 mai 2010 potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC B.C.R. V.I. SA, criticând-o pentru respingerea nelegală a excepţiei lipsei calităţii de reprezentat a SC S.G.B.A. SRL, şi pentru înlăturarea clauzei 6.26.1 din contract, care obligă asiguratul să depună la momentul producerii riscului asigurat - furtului total, certificatul de înmatriculare în original, susţinând că acesta nu poate opune dispariţia documentelor originale ale maşinii odată cu dispariţia acestuia, deoarece potrivit clauzei menţionate era obligat să asigure păstrarea documentelor originale, astfel încât în cazul furtului autovehiculului să se evite şi furtul documentelor.
Prin decizia nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul pârâtei SC B.C.R.V.I.G. SA împotriva sentinţei nr. 947 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC T.R.C. SRL ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
A respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei a SC S.G.B.A. SRL invocată de pârâtă, reţinând că aceasta a fost împuternicită de reclamantă în baza art. 3 pct. 1 din contractul de mandat nr. 2 din 17 mai 2010 să o asiste în caz de daună şi să negocieze daunele suferite ca urmare a evenimentului produs la 22 iulie 2009, fiind îndeplinite condiţiile art. 374 şi urm. C. com., care reglementează contractul de mandat comercial, astfel încât reprezentarea părţii a fost asigurată atât în procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 C. proc. civ., cât şi în faţa instanţei, prin aceea că reclamanta a ratificat practic toate actele întocmite de către mandatar în numele şi pe seama sa, semnând şi ştampilând cererea de chemare în judecată şi depunând procura judiciară autentificată sub nr. 74 din 18 ianuarie 2011 (fila 87 dosar fond).
Asupra fondului cererii, instanţa de apel a reţinut că în contractul de asigurare încheiat de părţile litigante, ce constituie legea părţilor conform art. 969 C. civ. şi a cărui forţă obligatorie rezultă şi art. 9 din Legea nr. 136/1995, se prevede la art. 6.26 că nu se acordă despăgubiri asiguratului pentru furtul total în cazul în care nu se depun la asigurător actele originale ale autovehiculului (certificatul de înmatriculare/autorizaţia provizorie de circulaţie, cartea de identitate, după caz).
Clauza menţionată impune asiguratului diligenta unui bun proprietar, respectiv păstrarea documentului original în loc sigur, fiind obligat să depună toate eforturile necesare pentru ca, în cazul producerii riscului asigurat, să poată îndeplini obligaţia asumată-depunerea documentelor originale ale autovehiculului.
In considerarea acestei obligaţii contractuale prevăzute în sarcina asiguratului, s-a apreciat că situaţia sustragerii certificatului de înmatriculare a autovehiculului, ca şi consecinţă a furtului acestuia nu poate constitui caz fortuit pentru reclamantă, având în vedere şi faptul că la art. 7.2.6 din contract se prevede această eventualitate, respectiv furtul cărţii de identitate sau al certificatului de înmatriculare, ca eveniment posibil, însă distinct de furtul autoturismului, care este reglementat în contractul pârtilor la art. 6.26.
Referitor la înlăturarea jurisprudenţei instanţei supreme invocate de reclamantă, instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe faptul că aceasta nu are caracter de izvor de drept, nefiind obligatorie pentru instanţe, având doar caracter de îndrumare şi, că în speţa avută în vedere calificarea furtului autovehiculului împreună cu toate documentele aflate în acesta, drept caz fortuit, s-a făcut în raport cu alte împrejurări decât cele din speţa dedusă judecăţii.
Împotriva deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond.
1. Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora este sancţionabilă hotărârea pronunţată de instanţa care interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit clauza cuprinsă în art. 6.26 din Condiţiile Generale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor, anexă a poliţei casco seria AVA nr. 0526920 încheiate între părţi la 22 noiembrie 2008.
Astfel, a arătat că enumerarea actelor cuprinse în clauza menţionată are în realitate caracter exemplificativ, nu limitativ, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de control, această concluzie rezultând din interpretarea gramaticală, sintactico morfologică a textului, care prin menţionarea sintagmei ";după caz"; la finalul enumerării, oferă asiguratului, în cazul producerii evenimentului asigurat - furt total, opţiunea alternativă a depunerii, fie a certificatului de înmatriculare, fie a cărţii de identitate a autoturismului.
Interpretând aceeaşi clauză din perspectivă teleologică, reclamanta a susţinut că sintagma ";acte originale"; include posibilitatea asiguratului de a depune şi eventuale alte acte originale decât cele enumerate exemplificativ, respectiv autorizaţia de circulaţie provizorie care face dovada înmatriculării şi punerii în circulaţie a autoturismului, respectiv a numelui proprietarului asemeni certificatului de înmatriculare şi că instanţa de apel a ignorat refuzul pârâtei de a primi la dosarul de daună acest înscris original.
A arătat de asemenea, că interpretarea clauzei 6.26 în sensul celor anterior expuse este susţinută şi de varianta interpretării sistematice, respectiv din interpretarea coroborată a acestei clauze cu cele stipulate la art. 7.2.6, care prevede obligaţia asiguratului, în eventualitatea furtului certificatului de înmatriculare si/sau a cărţii de identitate a autoturismului, de a depune la asigurător dovada declarării la poliţie a furtului, situaţie căreia reclamanta i s-a conformat.
Un alt aspect despre care a susţinut că a fost interpretat eronat de instanţa de apel, îl constituie aprecierea potrivit căreia în cauză, în raport de situaţia furtului certificatului de înmatriculare, nu se poate reţine incidenţa cazului fortuit, sens în care a arătat că jurisprudenţa instanţei supreme, cu rol de unificare a practicii instanţelor de judecată, a reţinut într-o speţă similară, existenţa cazului exonerator de răspundere.
2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii reclamanta, reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1955 şi a art. 969 C. civ., potrivit cărora societatea de asigurări avea obligaţia să plătească despăgubiri pentru producerea riscului asigurat, refuzul acesteia reprezentând încălcare a convenţiei părţilor.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reţine critica reclamantei vizând aprecierea instanţei de apel asupra cazului fortuit ca nefiind incident în cauza dedusă judecăţii, ca încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii şi apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis în considerarea următoarelor:
Reclamanta, în calitate de asigurat, a solicitat îndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirii pentru producerea evenimentului asigurat, respectiv furtul total al autoturismului, obligaţie asumată de pârâtă, în calitate de asigurător, prin poliţa casco seria AVA nr. 0526920 încheiată între părţi la 22 noiembrie 2008.
Reclamanta a arătat că şi-a îndeplinit întocmai obligaţia ce-i incumba privind plata primelor de asigurare, situaţie necontestată de pârâtă, care a refuzat plata despăgubirii pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de predare a certificatului de înmatriculare a autoturismului, clauză de excludere prevăzută de art. 6.26 din Condiţiile Generale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor, anexă la poliţa de asigurare.
Potrivit art. 969 C. civ., care consacră principiul pacta sunt servanda, respectiv principiul forţei obligatorii a convenţiilor legal tăcute între părţile contractante, creditorul unei obligaţii are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, obligaţie prevăzută şi de actul normativ specia - Legea nr. 136/1955, care la art. 9 prevede: ";Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă sa plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obliga ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, în limitele şi la termenele convenite.";
Deşi la art. 6.26 din Condiţiile Generale pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor, anexă la poliţa de asigurare încheiată de părţi este prevăzută neachitarea despăgubirilor în situaţia în care asiguratul nu depune la asigurător, în cadrul dosarului de daună originalul certificatului de înmatriculare, Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1082 şi art. 1083 C. civ., care reglementează ca şi cauză de înlăturare a răspunderii civile, cazul fortuit.
Astfel, Înalta Curte reţine că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că în speţă nu este incident cazul fortuit, motivat de prevederea în sarcina asiguratului în caz de furt total, a obligaţiei de depunere a actelor originale: cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Existenţa acestei obligaţii, nu poate fi apreciată ca excluzând incidenţa cauzelor exoneratoare de răspundere civilă, în cazul furtului concomitent al maşinii si actelor de identificare a acesteia, în condiţiile în care nu există stipulată expres obligaţia asiguratului de a nu depozita respectivele acte în autoturism.
In lipsa stipulării unei astfel de obligaţii în sarcina asiguratului - reclamantei - pe care să nu o fi îndeplinit, a exclude ab initio incidenţa cazului fortuit, are semnificaţia sancţionării acesteia pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o, în condiţiile în care a acţionat cu diligenta unui bun proprietar anunţând odată cu furtul maşinii şi dispariţia certificatului de înmatriculare şi a predat cartea de identitate şi cele două seturi de chei.
De asemenea, în situaţia in care potrivit clauzei 7.2.6 din Condiţiile Generale asigurătorul acceptă că şi certificatul de înmatriculare poate face obiectul unui furt, fără a distinge în legătură cu locul sustragerii, stabilind în sarcina asiguratului obligaţia sesizării organului de poliţie şi avizarea asigurătorului, Înalta Curte apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut incidenţa în speţă a clauzei de neresponsabilitate şi a înlăturat obligaţia de plată a daunelor asumată de pârâtă.
Având în vedere argumentele mai sus expuse pentru care apreciază ca fondat recursul reclamantei, Înalta Curte nu va mai cenzura hotărârea atacată din perspectiva criticii circumscrise motivului prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., apreciind-o ca inutilă.
In concluzie, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în sensul că respingerii apelului declarat de pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 947 din 13 aprilie 2011 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.R.C. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 49/A-C din 9 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 947 din 13 aprilie 2011 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2634/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2636/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
