ICCJ. Decizia nr. 2363/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2363/2012
Dosar nr. 1885/63/2006
Şedinţa publică din 30 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia nr. 58 din 31 februarie 2011 a respins apelurile declarate de reclamantul R.D., de pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova şi de intervenienta R.L.M. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 16 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1885/63/2006, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin contestaţia formulată la data de 11 octombrie 2006 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 1885/63/2006, reclamantul R.D. a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, să se anuleze dispoziţia nr. 13428, emisă de pârâtă la data de 11 septembrie 2006 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 3960 m.p. situat în Craiova.
În cauză, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către R.L.M., arătând că are aceleaşi drepturi ca şi reclamantul la acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, fiind moştenitoare a autorilor R.D. şi R.E., în calitate de nepoată de fiu.
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 16 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1885/63/2006, s-a respins cererea de intervenţie principală, formulată de R.L.M. şi s-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova.
S-a anulat, în parte, dispoziţia nr. 13428 din 11 septembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile în suprafaţă de 2.160 mp, situate în Craiova, şi a fost obligată pârâta să facă propunere de acordare în favoarea reclamantului a măsurilor reparatorii în echivalent pentru acestea, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind menţinută dispoziţia atacată în ceea ce priveşte soluţia adoptată cu privire la suprafaţa de 874 mp situată în Craiova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că cererea de intervenţie în interes propriu formulată de R.L.M., este neîntemeiată, deoarece aceasta nu justifică interesul a interveni în prezenta procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001, având în vedere că intervenienta nu a făcut dovada depunerii unei notificării în temeiul acestei legi speciale reparatorii, respingând pentru acest motiv cererea de intervenţie.
În ceea ce priveşte acţiunea principală, s-a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece reclamantul din prezenta cauză este moştenitor legal al autorilor R.D. şi R.E., în calitate de descendent de gradul I, astfel cum rezultă din copiile actelor de stare civilă depuse la dosar.
Invocând preluarea abuzivă a terenului proprietatea părinţilor săi, reclamantul s-a adresat, la apariţia Legii nr. 10/2001, cu notificarea nr. 748/N/2001 Primăriei Municipiului Craiova, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3960 m.p. situat în Craiova, arătând că acesta este compus din suprafaţa de 1620 m.p. ce a făcut obiectul actului de vânzare, suprafaţa de 540 m.p. cumpărată de autor prin actul de vânzare şi suprafaţa de 1800 m.p. menţionată în certificat.
Soluţionând notificarea nr. 748/N/2001, pârâta Primăria Municipiului Craiova a emis la data de 11 septembrie 2006 dispoziţia nr. 13028, prin care a respins notificarea formulată de reclamant cu privire la imobil, motivând că suprafaţa de 874 m.p. a trecut în proprietatea statului, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1978, prin care autorii au înstrăinat numitei L.L. casa de locuit, astfel că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în conformitate cu pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a legii.
Examinând legalitatea acestei dispoziţii, instanţa a reţinut, în primul rând, că unitatea deţinătoare a omis să se pronunţe cu privire la îndreptăţirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul notificat, adoptând o măsură numai referitoare la o suprafaţă de 874 m.p. din terenul solicitat.
În ceea ce priveşte suprafaţa asupra căreia Primăria Municipiului Craiova a omis să se pronunţe prin dispoziţia atacată, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii conform art. 3 rap. la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de 2160 m.p., dobândită de autorul R.D., prin actele de vânzare cumpărare.
Aceste acte de vânzare-cumpărare intră în categoria înscrisurilor doveditoare în sensul art. 23.1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007, iar existenţa imobilului teren în patrimoniul unităţii deţinătoare prezumă potrivit capitolului 1, art. l lit. e) teza finală din ultimul act normativ, preluarea abuzivă a acestor terenuri, prezumţie care nu a fost răsturnată în cauză.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 1800 m.p., instanţa a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada existenţei acesteia în patrimoniul autorilor săi la data preluării abuzive.
În acest sens, s-a constatat că certificatul din 08 iulie 1974 nu constituie un act de proprietate, ci reprezintă doar un înscris eliberat de autorităţile de la acea dată, care reda situaţia imobilelor supuse impozitării, aceasta fiind realizată în multe dintre cazuri doar în baza declaraţiilor proprietarului.
Referitor la terenul de 874 m.p., intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii între autori şi numita L.L. a contractului de vânzare-cumpărare din 20 septembrie 1974, instanţa a constatat că legile reparatorii adoptate după anul 1989 au soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, conform art. 36 din Legea fondului funciar, astfel încât corect s-a motivat prin dispoziţia contestată că această situaţie nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În concluzie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndreptăţirii la acordarea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa totală de 2160 mp, dobândită de autori prin cele două acte de vânzare-cumpărare, suprafaţă pentru care nu este posibilă restituirea în natură, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul R.D., intervenienta R.L.M. şi pârâta Primăria Municipiului Craiova, Primarul Municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a reţinut, în ceea ce o priveşte pe intervenienta în nume propriu, R.L.M. că, deşi aceasta invocă calitatea de moştenitoare legală a autorului R.C.D., nu a formulat notificare în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu toate că termenul de 6 luni prevăzut de lege a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.
Este adevărat că prin Legea nr. 10/2001 se efectuează o repunere în termenul de acceptare a succesiunilor, dar această manifestare de voinţă se materializează prin formularea notificării în termenul prevăzut de lege.
Art. 22 alin. (5) din lege prevede în mod expres că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul prevăzut, aşa cum rezultă din enunţul de mai sus, constituie un termen de decădere care atrage pierderea dreptului de a mai îndeplini actul prevăzut de lege, situaţie în care intervenienta nu este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii alături de reclamantul apelant.
În ceea ce priveşte îndreptăţirea reclamantului de a solicita măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că acesta este moştenitor legal al autorului R.C.D., potrivit copiei certificatelor de stare civilă existente la dosar.
Curtea de Apel a reţinut că la dosarul cauzei s-au depus contractele de vânzare - cumpărare, în copie, potrivit cărora suprafaţa de teren ce a intrat în proprietatea autorului reclamantului era de 2160 m.p., situată în Craiova, suprafaţă de teren care, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, este în prezent ocupat în totalitate de detalii de sistematizare, respectiv blocuri de locuinţe, alei betonate de acces la blocuri, reţele de utilităţi aferente blocurilor (apă, canalizare, etc.).
Este adevărat că reclamantul nu a depus acte din care să rezulte în mod concret în ce mod s-a preluat terenul în perioada anului 1950, însă instanţa a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. e) din Cap. I. al Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în situaţia în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada preluării formale de către stat, soluţionarea notificării se va face ţinând cont de faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, acest fapt constituind o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
Reclamantul a făcut, deci, dovada proprietăţii asupra terenului a autorilor săi, a existenţei terenului în patrimoniul statului, terenul fiind ocupat de cartier de locuinţe, iar această prezumţie relativă de preluare abuzivă instituită de lege nu a fost răsturnată în nici un mod de către apelantul Primarul Municipiului Craiova.
Referitor la suprafaţa de 1800 m.p., instanţa de apel a constatat că certificatul din 8 iulie 1974, emis de fostul Consiliu Popular Craiova, nu poate face dovada dreptului de proprietate conform Legii nr. 10/2001.
Acest certificat se referă la suprafaţa de 1800 m.p., pentru care autorul reclamantului plătea impozit până în anul 1974, certificatul fiind eliberat de Circumscripţia Financiară a Mun. Craiova, cu privire la bunurile imobile impozabile ale autorului.
Imobilul situat în Craiova, compus din teren şi construcţie a făcut, ulterior, obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 20 septembrie 1978, la notariatul de Stat Dolj, către cumpărătoarea L.L.
În respectivul contract de vânzare-cumpărare se face menţiunea că trece în proprietatea statului suprafaţa de 874 m.p., conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. Este adevărat că în acest act nu este trecută întreaga suprafaţă de 1800 m.p., ci numai suprafaţa de 874 m.p., dar, aşa cum rezultă din autorizaţia de înstrăinare şi actele aferente acesteia, numai această suprafaţă de teren se afla în proprietatea autorului, la nivelului anului 1978.
Faptul că în anul 1974 autorul ar fi deţinut o suprafaţă de teren mai mare decât cea reţinută în contractul de vânzare-cumpărare nu este de natură a face dovada că în anul 1978 întreaga suprafaţă de teren se afla în proprietatea sa, ci, dimpotrivă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, acesta justifica proprietatea numai pentru suprafaţa de 874 m.p., doar această suprafaţă reprezentând o certitudine în ceea ce priveşte existenţa dreptului de proprietate.
Cum reclamantul a precizat în mod expres că nu a înţeles să notifice terenul, care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare către L.L., instanţa de apel a reţinut că pentru această suprafaţă de teren nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii.
În finalul considerentelor, Curtea de Apel a arătat că certificatul eliberat de Administraţia Financiară a Municipiului Craiova, în anul 1974, se referea tocmai la terenul situat în Craiova, care ulterior a făcut obiectul înstrăinării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.D., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant solicită instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 1800 m.p., arătând următoarele:
1. Certificatul din 08 iulie 1974 emană de la o autoritate (consiliul Popular al municipiului Craiova) şi atestă dreptul de proprietate al autorului pentru suprafaţa de 1800 mp de teren. Această suprafaţă de teren, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, a fost preluată de CAP 8 Martie, acesta figurând în Decretul nr. 115/1985 cu teren precum şi la numerele factoriale învecinate. Astfel, prin prisma art. 24 din Legea nr. 10/2001 sfera actelor doveditoare „în absenţa unor probe contrare"; nu este limitată doar la actele translative de proprietate.
2. Instanţa de apel face o confuzie între suprafaţa de teren ce a fost vândută către L.L. şi suprafaţa de teren menţionată în certificatul din 08 iulie 1974. Terenul menţionat în certificatul din 08 iulie 1974 este distinct de terenul menţionat în contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L., din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultând faptul că aceste terenuri nu se suprapun în totalitate. Pe de altă parte, certificatul este emis în 1974, fiind evident că nu poate face trimitere la terenul înstrăinat către L.L. deoarece acest teren a fost dobândit în anul 1978 prin sentinţa nr. 6619 din 29 iunie 1978 a Judecătoriei Craiova şi înstrăinat către aceasta ulterior prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 20 septembrie 1978.
3. Chiar dacă s-ar accepta identitatea, suprafaţa de teren menţionată în certificat este de 1800 mp, iar terenul ce se înstrăinează către L.L. este de 874 mp, rămânând o diferenţă de 926 mp în proprietatea autorilor reclamantului, suprafaţă ce a fost preluată abuziv de stat şi ulterior menţionată ca fiind în proprietatea CAP 8 Martie.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt reţinută, relativ la dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, solicitat pentru suprafaţa de 1800 mp.
Interpretarea dată de recurentul reclamant dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 este eronată, având în vedere că acest text legal instituie o prezumţie de proprietate în favoarea celui pe numele căruia s-a realizat preluarea bunului, însă aceasta are un caracter relativ (iuris tantum) şi nu operează în situaţia în care există probe contrare care conduc la o altă concluzie.
Este adevărat că în certificatul, emis de fostul Consiliu Popular Craiova se menţionează suprafaţa de 1800 mp, pe numele autorului reclamantului, însă la nivelul anului 1974.
Chiar dacă s-ar admite că acest certificat ar face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu L.L. în anul 1978 constituie întocmai proba contrară ce răstoarnă prezumţia legală relativă de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în contractul de vânzare - cumpărare din 20 septembrie 1978 încheiat cu L.L., aflat la fila 11 în dosarul de fond se menţionează că vânzarea s-a efectuat în baza autorizaţiei Consiliului popular al municipiului Craiova din 19 august 1978, precizându-se că terenul aferent construcţiei situată în Craiova, trece în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. în concluzie, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, cu referire la contractul de vânzare - cumpărare şi actele aferente acestuia, la nivelul anului 1978, în proprietatea autorilor reclamantului exista doar terenul în suprafaţă de 874 mp.
Celelalte critici invocate de recurent nu pot fi primite, acesta contestând practic modul de stabilire a situaţiei de fapt, făcând trimitere în acest sens la raportul de expertiză administrat în cauză. Reaprecierea probelor administrate în cauză şi schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel nu este posibilă în faţa instanţei de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
Constatând, prin urmare, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva deciziei civile nr. 58 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 242/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
