ICCJ. Decizia nr. 247/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 247/2012
Dosar nr. 802/1285/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Comercial Cluj prin sentinţa comercială nr. 6385 din 22 octombrie 2010 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC C.T.M.C. SRL împotriva pârâtei-reclamante SC T.I.M.C. SA în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata următoarelor sume:
a) 118.635,44 lei reprezentând cheltuieli de judecată necuvenite acordate prin sentinţa comercială nr. 5105 din 16 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 1353/1285/2008, modificată în sensul înlăturării obligaţiei reclamantei-pârâte de a plăti pârâtei-reclamante această sumă prin Decizia civilă nr. 65 din 21 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în acelaşi dosar, executate silit la 19 ianuarie 2009 prin poprirea înfiinţată în dosarul execuţional nr. 178/2008 al BEJ M.B. pentru suma de 971.307,7 lei.
b) 13.002,76 lei reprezentând daune interese moratorii în cuantum egal cu cel al dobânzii legale calculate de la data de 19 ianuarie 2009, exclusiv, şi până la data de 15 martie 2010, inclusiv.
c) daune interese moratorii în cuantum egal cu cel al dobânzii legale în materie comercială, calculate asupra debitului principal de 118.635,44 lei, începând cu data de 16 martie 2010 şi până la data achitării integrale a debitului.
d) 1186,35 lei reprezentând cota-parte din onorariul executorului judecătoresc M.B. aferentă debitului principal de 118.635,44 lei, avansată de pârâta-reclamantă SC T.I.M.C. SA şi recuperată prin poprirea înfiinţată în dosarul execuţional nr. 178/2008 al BEJ M.B. pentru suma de 971.307,7 lei.
A mai fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 5105 din 16 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 1353/1285/2008, modificată în sensul înlăturării obligaţiei reclamantei-pârâte de a plăti pârâtei-reclamante suma de 118.635,44 lei, reprezentând cheltuieli de judecată necuvenite, prin Decizia civilă nr. 65 din 21 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în acelaşi dosar, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3277 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, în ceea ce priveşte pretenţiile pârâtei-reclamante SC T.I.M.C. SA faţă de reclamanta-pârâtă SC C.T.M.C. SRL, în cuantum de 176.657,92 lei, reprezentând diferenţă de curs valutar.
S-a respins ca rămasă lipsită de obiect, excepţia prescripţiei dreptului pârâtei-reclamante SC T.I.M.C. SA la acţiune în sens material pentru formularea petitului cererii reconvenţionale având ca obiect sume solicitate în temeiul contractului de subantrepriză din 12 martie 2003.
S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC T.I.M.C. SA împotriva reclamantei-pârâte SC C.T.M.C. SRL.
S-a stabilit în sarcina reclamantei-pârâte SC C.T.M.C. SRL obligaţia de a plăti pârâtei-reclamante suma de 81.422,82 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial de succes) aferente recuperării sumei acordate prin sentinţa comercială nr. 5105 din 16 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 1353/1285/2008, modificată prin Decizia civilă nr. 65 din 21 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3277 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Au mai fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile suplimentare ale pârâtei reclamante faţă de reclamanta-pârâtă până la concurenţa sumei de 213.636,29 lei reprezentând diferenţa de onorariu achitată executorului judecătoresc şi diferenţa de onorariu avocaţial.
Urmare a incidenţei autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti expuse anterior, au fost respinse pretenţiile suplimentare ale pârâtei reclamante faţă de reclamanta pârâtă până la concurenţa sumei de 213.636,29 lei reprezentând diferenţă de curs valutar.
Au fost compensate obligaţiile reciproce ale părţilor în limita sumei celei mai mici, de 81.422,82 lei.
În sarcina pârâtei reclamante SC T.I.M.C. SA a fost stabilită obligaţia de a plăti reclamantei-pârâte SC C.T.M.C. SRL suma de 4272,49 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii principale.
În sarcina reclamantei pârâte SC C.T.M.C. SRL a fost stabilită obligaţia de a plăti pârâtei-reclamante SC T.I.M.C. SA suma de 2244,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii reconvenţionale.
În final au fost compensate obligaţiile reciproce ale părţilor obligând pârâta reclamantă SC T.I.M.C. SA să plătească reclamantei pârâte SC C.T.M.C. SRL diferenţa de 2028,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC T.I.M.C. SA şi a respins apelul reclamantei SC C.T.M.C. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 6385 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a prescripţiei dreptului la acţiune, admiţând cererea reconvenţională.
Pe cale de consecinţă a obligat pârâta reconvenţională să plătească reclamantei reconvenţionale suma de 234.777,92 lei cu titlu de pretenţii, fiind menţinute dispoziţiile hotărârii cu privire la admiterea cererii principale.
Au fost compensate obligaţiile reciproce ale părţilor până la limita celei mai mici de 139.135,95 lei şi obligată pârâta reconvenţională să plătească reclamantei reconvenţionale suma de 183.376,19 lei.
Au mai fost compensate şi obligaţiile reciproce ale părţilor reprezentând cheltuieli de judecată până la concurenţa celei mai mici de 4272,49 lei şi obligată pârâta reconvenţională să plătească reclamantei reconvenţionale suma de 1.616,04 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, s-a achiesat la statuările primei instanţe conform cărora de la data pronunţării deciziei civile nr. 65 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. 1353/1285/2008 pârâta reclamantă SC T.I.M.C. SA nu mai este îndrituită să păstreze suma de 118.635,44 lei reprezentând diferenţa dintre cheltuielile de judecată acordate iniţial şi cele stabilite ca fiindu-i cuvenite de instanţa de apel, plata efectuată silit fiind în realitate nedatorată, temeiul juridic al cererii fiind evident art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. şi nu art. 994 C. proc. civ. cum eronat s-a menţionat în acţiunea civilă.
În speţă excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă ca nefondată, obiectul cererii de chemare în judecată constând în pretenţia concretă a reclamantului iar cauza acestuia fiind fundamentul pretenţiei formulate, astfel că obiectul celor două cereri este diferit.
Nefondată a fost găsită şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei reconvenţionale. Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
S-a achiesat în parte şi la modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a pretenţiilor reclamantei reconvenţionale, constatând că în mod corect aceasta a reţinut că sunt datorate cu titlu de onorariu avocaţial suma de 81.422,82 lei precum şi cu titlu de onorariu al executoriului judecătoresc suma de 22.420 lei, având în vedere faptul că prin contractul de executare silită nr. 178 din 23 decembrie 2008 SC T.I.M.C. SA şi BEJ M.B. au convenit stabilirea onorariului executorului judecătoresc fără a indica o sumă determinată sau determinabilă, menţionând doar conformitatea acestuia cu dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550/2006.
Împotriva deciziei civile nr. 95 din 16 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC C.T.M.C. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate şi a sentinţei dată în fond, în sensul admiterii excepţiilor invocate privind prescripţia dreptului material la acţiune a pârâtei reconvenţionale şi a celei de autoritate de lucru judecat, iar pe fondul cauzei respingerea ca nefondată a cererii reconvenţionale formulată de pârâta reclamantă reconvenţional, fără însă a fi precizat temeiul de drept al recursului.
S-a mai solicitat în baza art. 300 cu aplicarea art. 403 alin. (3) C. proc. civ. suspendarea deciziei recurate până la judecarea recursului.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus în principal, că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei reconvenţionale, întrucât cursul prescripţiei nu a fost întrerupt pentru suma solicitată prin acţiunea reconvenţională şi numai pentru suma solicitată prin acţiunea obiect al dosarului nr. 1353/1285/2008.
De asemenea trebuia admisă şi cea de-a doua excepţie, respectiv a autorităţii de lucru judecat, iar cheltuielile de judecată cerute de pârâta prin cererea reconvenţională au fost greşit admise.
Intimata-pârâtă SC T.I.M.C. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de SC C.T.M.C. SRL, fiind aplicabile dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., precum şi respingerea ca nefondat.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă, dar şi a excepţiei nulităţii recursului invocată de intimată, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a fi respinsă atât excepţia nulităţii recursului cât şi recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în temeiul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2), respectiv că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în discuţia părţilor.
Jurisprudenţa şi doctrina au evidenţiat că sancţiunea nulităţii recursului nu intervine doar în situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurentul nu indică nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se să reia susţinerile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare şi a căror încadrare într-unul din motivele de casare prevăzute de lege este imposibilă.
Întrucât în speţă, recurenta reclamantă SC C.T.M.C. SRL a adus critici efective deciziei dată în apel, sub aspectul explicit al admiterii excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâtei reconvenţionale şi a autorităţii de lucru judecat, apare cât se poate de evident că aceste critici pot fi încadrate într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă nu se impune aplicarea regimului sancţionar procedural circumscris art. 306 C. proc. civ., acela al nulităţii recursului.
Apare cât se poate de evident că pârâta SC T.I.M.C. SA a depus cererea reconvenţională la data de 9 noiembrie 2009, împrejurare în care şi-a precizat pretenţiile pe care le are faţă de reclamantă.
În materia prescripţiei extinctive, la art. 1 alin. (1) este statornicit că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Termenul de prescripţie extinctivă este definit ca fiind intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită, sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de către titularii lor, în raporturile dintre părţile în litigiu operând termenul general de prescripţie de 3 ani, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Corect a apreciat instanţa de apel că dreptul la acţiune în sens material al reclamantei reconvenţionale pentru suma solicitată s-a născut doar la data efectuării plăţii efective de către debitoarea sa, adică la 19 ianuarie 2009, acesta fiind şi momentul la care s-a putut cuantifica eventualul prejudiciu rezultat din diferenţa de curs valutar.
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu se regăseşte în prezenta cauză.
Astfel, dispoziţiile art. 1201 C. civ. stabilesc că este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceiaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceiaşi calitate.
Prin prima cerere care a făcut obiectul dosarului nr. 1353/1285/2005, SC T.I.M.C. SA a cerut obligarea SC C.T.M.C. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 182.413 Euro calculată la cursul de schimb de la data facturării, iar prin a doua cerere, respectiv actuala cerere reconvenţională s-a cerut obligarea reclamantei-pârâte la plata diferenţei dintre suma ce reprezintă echivalentul în lei a sumei de 182.413 Euro de la data plăţii şi suma ce reprezintă echivalentul în lei al sumei de 182.413 Euro de la data facturării. Mai mult, în prima cauză dedusă judecăţii, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la obligaţia de plată a diferenţei de curs valutar, nefiind investită cu un asemenea capăt de cerere.
Şi problema cheltuielilor de judecată se bucură de o justă soluţionare, instanţele făcând aplicarea integrală a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi anume că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată, fiind probată cu înscrisuri suma de 81.422,82 lei.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată precum şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC C.T.M.C. SRL împotriva deciziei nr. 95 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta să plătească intimatei-pârâte SC T.I.M.C. SA Cluj-Napoca suma de 9.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocat de intimată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.T.M.C. SRL Negreşti împotriva deciziei nr. 95 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC T.I.M.C. SA Cluj-Napoca suma de 9300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 240/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
