ICCJ. Decizia nr. 240/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 240/2012
Dosar nr. 31285/3/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 633 din 2 mai 2007 a admis în parte acţiunea reclamantelor SC R.D. SRL şi V.V. în contradictoriu cu pârâţii M.G. şi SC E.P. SRL în sensul că au obligat pârâţii să înceteze producţia şi comercializarea sub denumirea „C." şi să înceteze deturnarea clientelei SC R.D. SRL.
Au fost respinse ca neîntemeiate capetele doi şi patru ale cererii, iar pârâţii obligaţi către reclamantă la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.
S-a reţinut în principal, că reclamanta V.V. a efectuat cercetări încă din anul 1980, în calitatea de biolog cercetător la Institutul de Ştiinţe Biologice din Bucureşti asupra unor produse farmaceutice (unguente) obţinute din răşină de conifere, cunoscute sub denumirea de „C.". Această denumire a fost înregistrată ca marcă de către Institutul de Biologie sub nr. 13.186 la OSIM, reclamanta V.V. devenind prin cesionare la 19 martie 2002 titularul mărcii respective.
Astfel, produsele farmaceutice au fost obţinute şi comercializate de către SC R.D. SRL, la care era asociată-reclamanta V.V.
Pârâtul M.G. a fost angajat în perioada 1998 – 2003 la firma R.D. şi s-a ocupat de distribuirea medicamentelor „C." în ţară, iar în calitatea de inginer se mai ocupa şi de repararea utilajelor liniei de producţie, conform răspunderilor la interogatoriu.
Societatea pârâtei E.P. a fost înfiinţată la data de 20 martie 2002 având ca asociat şi pe M.G. alături de M.Z. şi M.G.S., activitatea principală a acestuia fiind fabricarea produselor farmaceutice pe care le comercializează sub diverse denumiri, printre care şi „C.".
Pârâţii nu şi-au exercitat activitatea comercială cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, astfel cum sunt obligaţi prin lege, potrivit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 9A din 22 ianuarie 2008 a admis apelul pârâtei SC E.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 633 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a interzis pârâţilor denumirii „C." în comercializarea următoarelor produse:
1) cremă solidă cu extract de propolis şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de „C. S",
2) cremă solidă cu extract uleios de pufuliţă, ghimpe şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de C.P.,
3) cremă cu extracte vegetale şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de C.P. ş.
4) cremă cu propolis şi extract uleios din răşină de conifere – comercializată sub denumirea de C.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7420 din 25 noiembrie 2008 a admis recursul formulat de pârâta SC E.P. SRL împotriva deciziei nr. 9A din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a casat Decizia criticată, a admis apelul pârâtei SC E.P. SRL împotriva sentinţei nr. 633 din 2 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a anulat această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
S-a stabilit că obiectul acţiunii, prin toate capetele de cerere, îl constituie săvârşirea unor pretinse fapte de concurenţă neloială. Părţile în litigiu sunt două societăţi comerciale, chiar dacă au calitatea de părţi şi administratorii acestora, adică doi comercianţi definiţi prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ceea ce atrage prezumţia de comercialitate asupra tuturor actelor şi faptelor juridice săvârşite de cele două societăţi comerciale.
Actele de concurenţă neloială au caracter obiectiv comercial, astfel încât acţiunea în concurenţă neloială aparţine jurisdicţiei comerciale, iar nu celei civile, întrucât comerciantul care exercită o asemenea acţiune îşi apără fondul de comerţ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12420 din 3 noiembrie 2009 a admis în parte cererea formulată de reclamantele SC R.D. SRL şi V.V. în contradictoriu cu pârâţii SC E.P. SRL şi M.G., în sensul că au interzis pârâţilor folosirea denumirii „C." în comercializarea următoarelor produse:
1) cremă solidă în extract de propolis şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de „C. S".
2) cremă solidă cu extract uleios de pufuliţă, ghimpe şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de „C.P.",
3) cremă cu extracte vegetale şi răşină de conifere – comercializată sub denumirea de „C.P.".
4) cremă cu propolis şi extract uleios din răşină de conifere – comercializat sub denumirea de „C.".
Au fost obligaţi pârâţii să înceteze deturnarea clientelei reclamantei SC R.D. SRL.
A mai fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
În final au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 7.042 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC R.D. SRL.
Instanţa de fond a apreciat că aplicarea semnelor C. S, „C.P." şi „C." de către pârâta SC E.P. SRL pe anumite produse similare cu acelea comercializate de reclamantă contravine uzanţelor cinstite în comerţ, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 11/1991.
Pârâta SC E.P. SRL a cunoscut în momentul punerii pe piaţă a produselor descrise anterior că reclamantele produceau şi comercializau de o perioadă îndelungată de timp produse sub denumirea C.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 61A din 7 februarie 2011 a respins ca nefondat apelul pârâţilor SC E.P. SRL şi M.G. împotriva sentinţei comerciale nr. 12.420 din 3 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate argumentele instanţei de fond, practica pârâţilor fiind contrară uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi ca îndeplinind condiţiile legale de a fi considerată un act de concurenţă neloială.
Împotriva deciziei comerciale nr. 61A din 7 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC E.P. SRL prin administrator M.G. care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului cu consecinţa schimbării sentinţei primei instanţe şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Cât timp art. 11 a fost introdus să modifice forma iniţială a legii tocmai prin definirea şi enumerarea limitativă a faptelor de concurenţă neloială, ca fiind acelea contrare uzanţelor comerciale cinstite, nu este îngăduit judecătorului să interpreteze că art. 2, prin sintagma „orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite, ar însemna mai mult decât însuşi legiuitorul a voit să spună prin textul art. 11.
Sunt reale, dovedite şi neînlăturate în vreun fel de instanţe susţinerile şi apărările pârâtei privind viciile comerţului reclamantelor, care illo temporae nu mai aveau nici un punct de lucru, nici sediu, nici nu-şi achitau contribuţiile către stat, nu aveau avizele legale, ori notificările Ministerului Sănătăţii, împrejurări dovedite de fond şi apel, care creau pe deplin aparenţa că reclamantele erau cele care făceau concurenţă neloială.
Intimatele reclamante SC R.D. SRL şi V.V. prin notele de concluzii scrise depuse la termenul din 26 ianuarie 2012, dar şi prin susţinerile orale cu ocazia dezbaterilor au invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., dar şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de părţi, urmează a respinge atât excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele reclamante cât şi recursul pârâtei SC E.P. SRL prin administrator, pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantele SC R.D. SRL şi V.V. au cerut în contradictoriu cu pârâţii SC E.P. SRL şi M.G. obligarea acestora să înceteze producţia şi comercializarea de produse farmaceutice şi cosmetice comercializate sub denumirea de C., să înceteze deturnarea clientelei SC R.D. SRL către SC E.P. SRL, obligarea pârâţilor la plata prejudiciului creat reclamantei SC R.D. SRL ca urmare a actelor de concurenţă neloială efectuate în perioada 5 decembrie 2005 la zi precum şi obligarea pârâtului să recunoască în mod public faptul că la baza producţiei şi comercializării de către societatea pârâtă a produselor cu denumirea comercială de C. au stat informaţiile obţinute în baza contractului de prestări servicii nr. 17.106 din 1 iunie 1998, fiind invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 6, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 11/1991.
Corect instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de admitere în parte a cererii formulate de reclamante pe dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 11/1991.
În conformitate cu aceste dispoziţii comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale. În acest context, concurenţa neloială este definită ca orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţele judecătoreşti anterioare au apreciat că nu numai utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant constituie un act de concurenţă neloială, care reprezintă una dintre situaţiile de fapte contrare uzanţelor cinstite, ci orice alte acte sau fapte contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială sunt compatibile cu o concurenţă neloială.
Din verificarea întregii documentaţii rezultă că prin convenţia civilă pentru prestări servicii încheiată la data de 1 iunie 1998 între SC R.D. SRL şi M.G., acesta din urmă s-a obligat să presteze servicii de distribuţie a medicamentelor C. în ţară, pentru o perioadă nedeterminată.
Ulterior, potrivit deciziei nr. 2 din 15 septembrie 2003 a SC R.D. SRL, în acord cu dispoziţiile art. 79 alin. (3) C. muncii, începând cu data de 1 octombrie 2003 au încetat raporturile de muncă cu pârâtul M.G.
Relaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti atestă că SC E.P. SRL a fost înfiinţată la data de 20 martie 2002 avându-l ca asociat şi administrator pe M.G., iar activitatea principală a societăţii comerciale fiind „fabricarea preparatelor farmaceutice, menţinându-se ca activitate secundară comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice.
Relevanţă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi drept o are, pe lângă înscrisurile depuse de părţi, şi Decizia nr. 1910 din 19 decembrie 2006 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci prin care comisia a decis admiterea opoziţiei formulată de oponenta V.V. şi a dispus respingerea înregistrării mărcii C..
Fiind analizat interesul oponentului s-a observat că marca C. a aparţinut Institutului de Ştiinţe Biologice Bucureşti care a utilizat-o asociată unor produse cum ar fi unguente pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice, produse realizate în baza unor invenţii brevetate dintre inventatori făcând parte şi biologul V.V.
Reclamanta V.V. a preluat drepturile asupra mărcii C. şi a utilizat marca prin SC R.D. SRL, continuând realizarea produselor obţinute în baza brevetelor iniţiale. S-a constatat că marca a fost utilizată cel puţin din anul 1987 şi până în anul 1990 de către Institutul de Ştiinţe Biologice şi ulterior de către SC R.D. SRL având ca acţionar principal pe reclamanta V.V. cel puţin în perioada 1995 – 2003, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile art. 20 din Legea nr. 84/1995 pentru a aprecia că marca C. este o marcă de notorietate pentru produsele destinate îmbunătăţirii circulaţiei periferice.
Din această perspectivă practica pârâţilor este circumscrisă ca fiind contrară uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi ca îndeplinind condiţiile legale de a fi considerată un veritabil act de concurenţă neloială.
Nu poate fi primită nici teza acreditată de intimatele-reclamante vizând nulitatea recursului pârâtei în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Este adevărat, aşa cum a evidenţiat doctrina şi jurisprudenţa, că sancţiunea nulităţii recursului nu intervine doar în situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurentul nu indică nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se să reia susţinerile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare şi a căror încadrare într-unul din motivele de casare prevăzute de lege este imposibilă.
Recursul pârâtei are indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct.8 şi 9 C. proc. civ., iar dezvoltarea motivelor de recurs se află în legătură cu Decizia instanţei de apel, astfel că nu se impune aplicarea regimului sancţionator al nulităţii recursului.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele reclamante precum şi ca nefondat recursul pârâtei SC E.P. SRL prin administrator M.G. împotriva deciziei nr. 61 A din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele-reclamante.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.P. SRL prin administrator M.G. împotriva deciziei nr. 61/A din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercial.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 237/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
