ICCJ. Decizia nr. 2447/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2447/2012
Dosar nr. 5491/97/2010
Şedinţa publică de la 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC T. SRL Călan - în faliment, reprezentată de Cabinet Individual de insolvenţă G.M.M., în calitate de lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâta SC N.E. SRL Călan solicitând, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 06 decembrie 2006 de către BNP F.L. privind imobilul situat în Călan, judeţul Hunedoara, pentru neplata preţului, şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul intabulării acestui bun pe societatea reclamantă.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa comercială nr. 749/CA/2011 din 10 martie 2011, a admis acţiunea reclamantei SC T. SRL Călan - în faliment, prin Cabinet Individual de Insolvenţă G.M.M., şi a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în localitatea Călan, judeţul Hunedoara, încheiat cu pârâta SC N.E. SRL Călan - în faliment, cu restabilirea situaţiei de carte funciară.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial F.L. din Hunedoara prin încheierea de autentificare din 06 decembrie 2006, reclamanta SC T. SRL Călan a vândut pârâtei SC N.E. SRL Călan întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Călan, judeţul Hunedoara, compus din hală, atelier, modelărie, uscătorie – depozit în suprafaţă de 5.185 m.p., pentru suma de 100.000 euro, ce urma să fie achitată în termen de 3 ani, după cum urmează: începând cu luna iulie 2007, 6.000 euro, iar diferenţa de 94.000 euro, în 24 de rate egale. La data de 21 decembrie 2006, contractul de vânzare-cumpărare a fost prezentat Biroului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara, fiind intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea pârâtei SC N.E. SRL Călan.
Din bilanţul prescurtat al reclamantei s-a reţinut că aceasta nu a încasat nicio rată din preţul convenit cu pârâta, astfel încât s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea acesteia de reziliere a contractului.
Apelul declarat de pârâta SC N.E. SRL împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin decizia comercială nr. 58/2011 din 17 iunie 2011.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a constatat, cu privire la cererea de casare a sentinţei şi de trimitere a cauzei spre rejudecare pe motivul introducerii în cauză a SC D.M.A. IFN SA, în calitate de creditor ipotecar al imobilului în discuţie, adus drept garanţie de pârâtă pentru garantarea împrumutului, că această cerere excede principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, potrivit cu care părţile sunt singurele chemate să stabilească cadrul procesual în formele prevăzute de lege, prin cererea principală sau pe cale incidentală (art. 41-66 C. proc. civ.), instanţa neavând o abilitate legală în acest sens.
Aşa fiind, instanţa de apel a respins ca neîntemeiată solicitarea apelantei, de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Cât priveşte motivele invocate în cererea de modificare a hotărârii în sensul respingerii cererii de reziliere, instanţa de apel a constatat că, de vreme ce instanţa s-a pronunţat exact cu privire la „cererea de reziliere” a contractului formulată de reclamantă, dispunând în acest fel tocmai „rezilierea” acestuia, nu poate fi vorba despre o soluţie „ultra petita”.
S-a apreciat că desfiinţarea retroactivă a contractului nu creează obligativitatea pentru judecător de a se pronunţa asupra consecinţelor rezilierii decât în limita unor cereri adresate instanţei în acest sens. Pârâta apelantă nu a formulat astfel de cereri cu privire la avansul plătit, spre deosebire, de exemplu, de reclamantă, care a formulat o cerere în sensul restabilirii situaţiei de carte funciară asupra căreia instanţa tocmai de aceea, s-a pronunţat.
Instanţa de apel a apreciat că textul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este inadecvat invocat în cauză, întrucât acesta nu interzice rezoluţiunea/rezilierea contractelor pentru neplata preţului, aşa cum se susţine, ci se referă la eventuale clauze inserate în contracte prin care s-ar prevedea desfiinţarea contractelor (iar nu rezilierea/rezoluţiunea) pentru motivul deschiderii procedurii insolvenţei, considerate nule, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cât priveşte plata diferenţei de preţ, eşalonat pe perioada de 24 de luni şi care a expirat, într-adevăr la 24 februarie 2009, s-a constatat că pârâta a plătit o parte minimală din preţ, de mai puţin de 10%, astfel că, în mod întemeiat, prima instanţă a dispus rezilierea contractului, plata preţului constituind obligaţia principală a cumpărătorului într-un contract de vânzare-cumpărare, constituind totodată şi cauza contractului. Pentru a înlătura sancţiunea rezilierii, pârâta apelantă era datoare să facă dovada plăţii diferenţei de preţ, fiind fără relevanţă actele contabile ale reclamantei, care, în mod firesc, în lipsa plăţii pârâtei, nu a putut înregistra plata în contabilitate.
Împotriva acestei decizii pârâta SC N.E. SRL - în faliment, prin lichidator judiciar A.Q.C., Filiala Hunedoara, a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că acţiunea formulată de reclamantă se impunea respinsă ca inadmisibilă având în vedere că cadrul legal în care reclamanta ar fi putut solicita desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare este stabilit prin art. 80 din Legea nr. 85/2006. Astfel, susţine recurenta, situaţiile condiţiile şi procedura în care contractele pot fi desfiinţate în cadrul procedurii insolvenţei sunt stabilite clar de Legea nr. 85/2006, ori reclamanta nu se încadrează în niciuna din aceste situaţii şi, mai mult, cererea a fost întemeiată pe C. civ. şi nicidecum pe dispoziţiile legii speciale.
Cu privire la cererea principală, recurenta susţine că având în vedere că prin sentinţa atacată s-a dispus „restabilirea situaţiei de carte funciară” era necesar ca şi creditoarea ipotecară SC D.M.A. IFN SA să fie introdusă în cauză, fie şi pentru opozabilitatea hotărârii, considerând că atâta timp cât cadrul procesual nu a fost complet întrucât în faţa instanţei de fond creditoarea ipotecară nu a fost introdusă în cauză, iar cum nici instanţa de apel nu a observat acest viciu se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii întrucât a omis de a diferenţia între rezoluţiune şi reziliere, precum şi între efectele unui contract cu executare succesivă şi ale unuia cu executare uno ictu.
Recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 considerând că era datoare să facă dovada plăţii, întrucât în orice situaţie sarcina probei aparţine reclamantului şi nu în sarcina pârâtului, apreciind totodată în mod eronat că bilanţul care reflectă evidenţa contabilă a intimatei la finele anului 2006, probează neîncasarea preţului de la societatea cumpărătoare în condiţiile în care s-a stabilit efectuarea plăţilor în anii 2007 şi 2008, iar din inexistenţa celorlalte bilanţuri rezultă o ţinere neregulată a contabilităţii, ceea ce demonstrează că bilanţul din 2006 nu poate fi considerat ca probă pertinentă, utilă şi suficientă soluţionării cauzei.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea spre rejudecare pentru complinirea cadrului procesual, respectiv pentru introducerea în cauză a creditorului ipotecar SC D.M.A. IFN SA, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii introductive ca inadmisibilă sau ca nefondată.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei privind stabilirea cadrului procesual al litigiului prin introducerea în cauză a creditoarei ipotecare SC D.M.A. IFN SA, este nefondată.
Astfel, reclamantul şi pârâtul sunt cei care au rolul hotărâtor în determinarea existenţei unui proces comercial atât în ce priveşte declanşarea lui, cât şi sub aspectul apărărilor. De asemenea, trebuie reţinut că judecata este limitată atât din punctul de vedere al obiectului cererii deduse din raporturi juridice procesuale, dar şi de fundamentul pretenţiei dedusă judecăţii.
Prin acţiunea introductivă reclamanta SC T. SRL Călan, prin Cabinet Individual de Insolvenţă G.M.M., în calitate de lichidator judiciar, a chemat în judecată pârâta SC N.E. SRL Călan solicitând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 06 decembrie 2006, contract prin care reclamanta a vândut pârâtei întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Călan, judeţul Hunedoara. Se constată astfel că cadrul procesual a fost stabilit de către reclamantă iar pârâta nu a formulat nicio cerere de introducere în cauză a creditoarei ipotecare SC D.M.A. IFN SA.
De altfel, introducerea creditorului ipotecar în cauză nici nu era necesară, întrucât acesta nu era parte în contractul a cărei desfiinţare s-a solicitat, iar ipoteca a fost instituită de pârâtă pentru un contract de credit.
Se constată astfel că în speţă limitele procesului au fost respectate întrucât, astfel cum a reţinut instanţa de apel părţile sunt singurele chemate să stabilească cadrul procesual în formele prevăzute de lege prin cererea principală sau pe cale incidentală.
Critica întemeiată pe art. 304 alin. (8) C. proc. civ. este de nefondată întrucât nu s-a demonstrat că în cauză, instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit al actului dedus judecăţii.
Aşadar, cenzura instanţei de recurs, potrivit motivului invocat, se reduce la a constata că instanţa nu a denaturat actul juridic dedus judecăţii, ci a constatat că pârâta a plătit o parte minimală din preţ, astfel că în mod corect s-a dispus rezilierea contractului, plata preţului constituind obligaţia principală a cumpărătorului într-un contract de vânzare-cumpărare, constituind cauza contractului.
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a omis de a diferenţia între rezoluţiune şi reziliere, precum şi între efectele unui contract cu executare succesivă şi ale unuia cu executare uno ictu nu poate fi reţinută, întrucât, nu se impunea a se face o analiză a diferenţelor dintre reziliere şi rezoluţiune atâta timp cât instanţa a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, pronunţându-se în acest sens.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 80 şi art. 86 din Legea nr. 85/2006 întrucât, în opinia recurentei, situaţiile, condiţiile şi procedura în care contractele pot fi desfiinţate în cadrul procedurii insolvenţei sunt stabilite de Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 „în vederea creşterii la maxim a valorii averii debitorului administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă în termen de 30 de zile unei notificări a contractului prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat”.
Este de observat că instanţa de apel a reţinut corect că textul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este inadecvat invocat în cauză, întrucât acesta nu interzice rezoluţiunea/rezilierea contractelor pentru neplata preţului, ci se referă la eventuale clauze inserate în contracte prin care s-ar prevedea desfiinţarea contractelor (iar nu rezilierea/rezoluţiunea) pentru motivul deschiderii proceduri insolvenţei, considerate nule, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cât priveşte întreaga argumentare privind sarcina probei şi analiza probatoriului administrat în cauză sunt aspecte ce exced controlului de legalitate în această fază procesuală astfel încât nu vor fi reţinute spre analiză.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N.E. SRL, prin lichidator judiciar A.Q.C., Filiala Hunedoara, împotriva deciziei comerciale nr. 58/2011 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2384/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2449/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
