ICCJ. Decizia nr. 2449/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2449/2012
Dosar nr. 1712/85/2010
Şedinţa publică de la 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta C.P., prin acţiunea civilă, precizată, înregistrată la Tribunalul Sibiu, în urma declinării competenţei de la Judecătoria Sibiu, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA şi SC B.C.R.A. SA, ca prin sentinţă să fie obligate, în solidar, să plătească suma de 150.000 euro, echivalentul în RON la data pronunţării sentinţei, cu titlu daune morale rezultate din dosarul penal nr. 4994/P/2007, format în urma evenimentului rutier din data de 13 decembrie 2007. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 1152/2009, a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta C.P. şi a luat act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC S. SA, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1.785 RON cheltuieli de judecată către SC B.C.R.A. SA.
Prin decizia civilă nr. 39/A/2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanta C.P. împotriva sentinţei civile nr. 1152/2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit acţiunea reclamantei fără a cerceta cererea sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întemeiată pe art. 1000 alin. (3) C. civ. Decizia a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 538 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 451 din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtele SC S. SA şi SC B.C.R.A. SA, excepţia netimbrării şi a necompetenţei materiale a secţiei civile a Tribunalului Sibiu. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta C.P. în contradictoriu cu cele două pârâte şi au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă, a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii cu titlu daune morale. Au fost obligate pârâtele la cheltuieli de judecată parţiale de 3.000 RON şi s-a luat act de renunţarea pârâtei SC S. SA la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu SC B.C.R.A. SA.
Pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive, instanţa a reţinut că SC S. SA este fosta angajatoare a defunctului C.N., iar pârâta SC B.C.R.A. SA este asigurătorul autovehiculului implicat în accident şi are, în virtutea legii, obligaţia acordării despăgubirilor atât pentru prejudiciul material, cât şi pentru cel moral, cum s-a solicitat în cauză.
Faţă de calitatea pârâţilor şi de calitatea reclamantei de moştenitor a persoanei decedate, instanţa a reţinut că raporturile juridice deduse judecăţii sunt de natură civilă şi nu comercială, având izvorul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane.
Plata taxei judiciare de timbru nu se impunea pentru că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, respectiv de reducerea taxei de timbru de 13.647,2 RON la 100 RON, iar starea sa materială nu s-a schimbat.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că defunctul soţ al reclamantei a fost angajatul pârâtei SC S. SA ca instalator, şi, în ziua de 13 decembrie 2007, împreună cu numitul C.M.D., care colabora cu societate în temeiul unui contract de prestări servicii, s-au deplasat în interes de serviciu spre Avrig. Deplasarea s-a făcut cu autoturismul proprietatea pârâtei SC S. SA, condus de C.M.D. Acesta din urmă nu a fost atent la condiţiile de drum şi participanţii la trafic şi a observat cu întârziere un alt autoturism care circula în faţa sa şi intenţiona să vireze spre localitatea Mohu. Încercând să evite impactul, a intrat pe contrasens, lovind frontal un alt autoturism. În urma coliziunii, ambele autoturisme au luat foc. C.M.D. a decedat pe loc, iar C.N. a fost transportat la spital, unde a decedat după 13 zile.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în urma anchetei efectuate, a stabilit prin procesul-verbal încheiat la data de 15 aprilie 2008, că accidentul suferit de C.N. a fost accident de muncă mortal de circulaţie, fiind raportat de SC S. SA. În perioada spitalizării, firma a virat pe cardul lui C.N. suma de 1.000 RON cu titlu ajutor financiar şi a suportat toate cheltuielile de înmormântare în cuantum de 8.599,80 RON.
Pârâta SC B.C.R.A. SA a deschis dosar de daună, achitând reclamantei suma de 6.706 RON, cu titlu despăgubiri în urma accidentului.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a stabilit că accidentul rutier constituie accident de muncă doar în raport cu urmările produse, nefiind rezultatul comiterii unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 319/2006.
Între defunctul C.M.D. şi pârâta SC S. SA a existat un contract de prestări servicii, şi în afara acestor atribuţii societatea pârâtă a încredinţat defunctului un autoturism pentru a se deplasa la locul de muncă şi a transporta şi alţi angajaţi ai pârâtei spre acelaşi loc de muncă. În acest context defunctul C.N. s-a aflat în autoturismul condus de C.M.D., astfel că s-a reţinut că există un raport de prepuşenie. Ca urmare, în cauză s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., motiv de admitere a acţiunii. Obligaţia de despăgubire a fost stabilită în solidar, urmând ca SC S. SA, să se îndestuleze eventual de la asigurător.
Instanţa a considerat întemeiată cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, reţinând că aceasta şi-a pierdut soţul la o vârstă la care exista speranţa că ar fi sprijinit-o în caz de boală sau altă nevoie, a suferit în perioada spitalizării şi ulterior, fiind afectată sănătatea psihică a acesteia, a fost acordată suma de 10.000 euro.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de către reclamanta C.P. şi pârâta SC S. SA au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 142/2011 din 15 septembrie 2011.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, cu privire la calitatea defunctului C.M.D. de prepus al apelantei SC S. SA că este adevărat că între acesta şi societate a existat un contract de prestări servicii, care avea un obiect determinat şi în care nu era stipulată obligaţia de a conduce persoane la diferite puncte de lucru ale societăţii. Cu toate acestea, faţă de faptul că defunctul C.M.D. avea permis de conducere categoria B, firma i-a încredinţat autoturismul proprietatea SC S. SA, pentru a se deplasa la un punct de lucru.
S-a apreciat astfel că în aceste condiţii, are calitatea de prepus persoana care a săvârşit un accident de circulaţie cu autoturismul societăţii, chiar dacă în statul de funcţiuni nu figurează ca şofer, dar având permis de conducere i s-a încredinţat în fapt conducerea unui autovehicul al unităţii. Practic, societatea comercială i-a încredinţat lui C.M.D. un autoturism pentru a se deplasa la un punct de lucru al firmei, deci a acţionat ca împuternicit al societăţii. Acest lucru a fost recunoscut de directorul general al societăţii în declaraţia dată reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, consemnate în procesul-verbal aflat la Dosar nr. 8583/306/2008 al Judecătoriei Sibiu. Lipsa unui contract de muncă care să confere defunctului calitatea de şofer în firma pârâtă, este lipsită de relevanţă din punct de vedere a răspunderii civile delictuale, în contextul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, prevăzut de art. 1000 alin. (3) C. civ. De aceea, în mod legal a reţinut instanţa calitatea de comitent a SC S. SA şi a obligat-o la plata de despăgubiri.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, instanţa de apel a apreciat că suma acordată de instanţa de fond cu titlu daune morale este suficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia urmare a decesului soţului său. La stabilirea acestei sume s-a avut în vedere vârsta acestuia, sprijinul moral acordat soţiei sale, suferinţa pricinuită acesteia în perioada cât a fost spitalizat, dar şi decesul care a survenit ca urmare a accidentului.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC S. SA Sibiu a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susţinut, în esenţă, că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., apreciind greşit că ar fi întrunite condiţiile răspunderii civile pentru fapta prepusului, întrucât defunctul C.M.D. nu era angajat al societăţii, ci doar un simplu colaborator, neavând raporturi de prepuşenie cu societatea care să atragă incidenţa art. 1000 alin. (3) C. civ.
Astfel, susţine recurenta între SC S. SA şi C.M.D. exista doar un simplu contract de prestări servicii în baza căruia, în schimbul unui preţ, prestatorul se obliga să execute anumite activităţi, respectiv să asigure supravegherea lucrărilor şi să întocmească necesare de materiale cu privire la aceste lucrări. Niciuna dintre activităţi nu implica un raport de subordonare faţă de SC S. SA, activităţile fiind prestate în folosul societăţii, însă în mod independent.
Totodată, susţine recurenta, transportul persoanelor sau a echipamentelor/materialelor nu intrau în sarcinile asumate contractual de defunctul C.M.D., iar la dosar nu există nicio dovadă care să fi îndrituit instanţa să reţină existenţa, în primul rând, a însărcinării de a transporta şi alţi angajaţi ai pârâtei, iar în al doilea rând a unui raport de prepuşenie.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii introductive ca neîntemeiate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta C.P. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârilor instanţei de fond şi instanţei de apel ca temeinice şi legale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este posibilă când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.
De altfel, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă ce vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii, recurenta a susţinut încălcarea prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ. prin recunoaşterea calităţii de prepus a defunctului C.M.D.
Critica recurentei este nefondată. Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect că are calitatea de prepus persoana care a săvârşit un accident de circulaţie cu autoturismul societăţii, chiar dacă în statul de funcţiuni nu figurează ca şofer, însă având permis de conducere i s-a încredinţat în fapt conducerea unui autovehicul al unităţii.
Atât timp cât societatea a încredinţat un autovehicul pentru îndeplinirea unei activităţi în interesul societăţii, persoana a acţionat ca împuternicit al societăţii existând astfel raport de prepuşenie.
Cât priveşte susţinerea recurentei referitoare la faptul că defunctul nu era angajat al societăţii se reţine că în literatura juridică s-a arătat că raportul de prepuşenie nu este în mod esenţial legat de existenţa unui raport de muncă, ci poate exista şi în cazul în care, pe baza acordului dintre părţi, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare, cum este şi cazul în speţă.
În consecinţă, se reţine că instanţa de apel a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. şi a constatat în mod corect că între societatea pârâtă şi defunctul C.M.D. a existat raport de prepuşenie.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC S. SA va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei civile nr. 142/2011 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2456/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
