ICCJ. Decizia nr. 2456/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2456/2012
Dosar nr. 7282/87/2010
Şedinţa publică de la 10 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 232 din 11 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC J.P.S. SRL, obligând pârâta SC I. SA să plătească reclamantei suma de 35.340 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, prin contractul de execuţie şi livrare pontoane din 18 august 2010, reclamanta SC J.P.S. SRL s-a obligat să realizeze şi să livreze pârâtei SC I. SA două confecţii metalice, respectiv 1 ponton acostare şi 1 ponton cisternă, în valoare aproximativă în RON a sumei de 142.500 euro + TVA, la finalizarea lucrării, diferenţele în plus sau în minus de greutate urmând să influenţeze valoarea finală.
Părţile au convenit ca 35% din valoarea aproximativă a contractului să fie achitată în avans, în timp de 10 zile de la semnarea contractului, pentru achiziţia de materiale şi fluide energetice, iar restul plăţii să se facă eşalonat, conform menţiunii făcute în acest sens.
Pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, părţile au convenit să se considere reziliat de drept contractul astfel încheiat, partea în culpă având obligaţia să suporte daune de 20% din valoarea contractului.
S-a reţinut că apărarea pârâtei prin care se invocă implicit excepţia neexecutării contractului de către reclamantă, în sensul că nu era necesar să îşi îndeplinească propria obligaţie (de plată a avansului) în condiţiile neexecutării de către reclamantă a obligaţiei de emitere a facturii pentru avans, nu este întemeiată, în condiţiile în care părţile au convenit un termen de 10 zile la încheierea contractului pentru plata avans – de 35% din valoarea acestuia de către pârâtă. Cum în cauză, pârâta trebuia să-şi execute obligaţia principală de plată a preţului în avans, la un termen stabilit prin contract, nerespectând acest termen, rezultă că, dată fiind convenirea termenului, nu există simultaneitate de executare a obligaţiei şi deci nu există temei pentru invocarea acestei apărări.
Mai mult, reclamanta i-a comunicat pârâtei şi o factură proformă la 23 august 2010 pentru avans, aceasta, însă, refuzând executarea obligaţiei asumate.
Consecinţa neexecutării obligaţiilor contractuale este rezilierea contractului şi plata de despăgubiri în cuantum de 20% din valoarea contractului, aşa cum părţile au convenit în art. 10.2.
Împotriva acestei sentinţe formulează apel pârâta SC I. SRL şi prin decizia civilă nr. 477/2011 din 28 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi obligării intimatei la plata sumei de 2.295,5 RON cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit contractului de execuţie şi livrare pontoane din 18 august 2010, apelanta, în calitate de beneficiar, avea obligaţia să achite în avans, în termen de 10 zile de la semnarea contractului, 35% din valoarea aproximativă a contractului, respectiv 49.875 euro + TVA.
Potrivit contractului, facturile se întocmeau în RON la cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R. valabil în ziua facturării.
Ca urmare, apelanta nu îşi putea îndeplini obligaţia de plată a avansului stabilit în euro atâta vreme cât nu era înştiinţată cu privire la cursul de schimb RON/euro valabil în ziua facturării, ţinând seama de fluctuaţiile zilnice ale cursului valutar.
Intimata era obligată să emită factura în RON în funcţie de cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R., iar ulterior, după comunicarea facturii cu privire la cuantumul sumei, apelanta era obligată să plătească.
În acest sens sunt dispoziţiile din contract potrivit cărora în cazul în care beneficiarul se află în întârziere în îndeplinirea obligaţiilor sale de plată, acesta va suporta diferenţele negative de curs valutar între data scadenţei şi data plăţii.
Factura proformă din 23 august 2010, anexată cererii de chemare în judecată, nu a fost comunicată apelantei, neexistând nicio dovadă în acest sens, ci doar o transmitere pe un e-mail către o persoană fizică necunoscută.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC J.P.S. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul obligării intimatei la plata sumei de 35.340 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând contravaloarea daunelor contractuale stabilite convenţional prin clauza penală.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
- Instanţa de apel interpretează eronat că obligaţia de emitere a facturii rezidă şi din dispoziţiile contractului cu privire la diferenţele de curs valutar. Potrivit contractului, părţile au stabilit date clare ale scadenţei plăţilor indiferent de emiterea sau nu a facturii.
- Potrivit art. 155 C. fisc., recurenta ar fi avut posibilitatea să emită factura şi până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat avansurile.
- Scadenţa obligaţiei de plată a avansului nu este determinată de data emiterii facturii de avans, ci este determinată de o dată precisă, respectiv 10 zile de la semnarea contractului, adică cel târziu până la data de 28 august 2010.
- Obligaţia de plată a avansului rezidă din dispoziţiile contractului.
- În vederea achitării avansului societatea a emis factura proformă din 23 august 2010, iar pârâta nu şi-a respectat obligaţia nici după notificarea comunicată de recurentă prin care a denunţat contractul din culpa exclusivă a debitoarei, potrivit pactului comisoriu de grad IV prevăzut de contract.
Intimata SC I. SRL Zimnicea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei, se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reţine că este nefondat întrucât hotărârea este motivată, fiind stabilită corect în formă clară şi concisă starea de fapt şi de drept, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, respectându-se prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Hotărârea cuprinde în considerente argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanţa de apel interpretând corect prevederile din contract în concordanţă cu prevederile art. 969 C. civ.
În mod legal instanţa de apel a apreciat că obligaţia de plată, a beneficiarului, a avansului de 35% din valoarea aproximativă a contractului este corelativă aceleia de facturare, acesta neputându-şi îndeplini obligaţia de plată a avansului stabilit în euro câtă vreme executantul nu a emis factura prin care să-i comunice suma de plată, potrivit cursului de schimb RON/euro valabil în ziua facturării, aşa cum se obligaseră prin clauza din contract.
În mod judicios, instanţa de apel a reţinut că părţile nu au prevăzut o sumă fixă ca preţ al contractului, ci un preţ aproximativ de 142.500 euro, urmând ca la finalizarea lucrării diferenţele în plus sau în minus să influenţeze valoarea finală şi că nu există nicio dispoziţie contractuală care să permită părţilor ajustarea preţului în funcţie de cursul valutar, după achitarea integrală, având în vedere că acesta se plătea în mai multe tranşe stabilite în euro.
Reclamanta era obligată să emită factura în RON în funcţie de cursul de schimb RON/euro comunicat de B.N.R., iar ulterior, după comunicarea facturii cu privire la cuantumul sumei apelanta era obligată să plătească.
Instanţa de apel, interpretând corect clauzele contractuale a statuat legal că data scadenţei în lipsa unor dispoziţii privind termenele de plată ale facturilor cu privire la avans şi la tranşele ulterioare este data emiterii facturii şi doar în raport cu această dată pot fi stabilite fluctuaţiile de curs valutar.
Dispoziţiile art. 155 C. fisc. sunt relevante sub raport fiscal, însă în cauză raportat la voinţa contractuală nu-şi găsesc aplicabilitate şi nu sunt de natură să schimbe starea de fapt şi de drept dezlegată de instanţa de apel. Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe ţin de netemeinicia deciziei atacate şi nu de nelegalitatea ei.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC J.P.S. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 477/2011 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2449/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2457/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
