ICCJ. Decizia nr. 2492/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2492/2012
Dosar nr. 41387/3/2009
Şedinţa publică din 3 aprilie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 21 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.S. şi G.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat (R.A.A.P.P.S.) şi au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul situat la etajul nr. 1 din imobilul situat în Bucureşti, str. Atena, sector 1, compus din 5 camere, două băi, oficiu, cămară, terasa, balcon şi ieşire de serviciu la etajul 1, două camere de serviciu (cu suprafeţele de 2,80 x 2,50, respectiv 2,40 x 2,50), debara, spălătorie şi boxa amplasate în podul imobilului la etajul al doilea, iar la subsol, garajul amplasat pe partea laterală stângă a imobilului şi pivniţa tencuită, împreună cu cota indiviză de 160 mp din terenul aferent imobilului din întregul teren de 850 mp pe care este construit imobilul.
S-a reţinut că reclamanţii au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. - P.M.T. şi Asociaţii de la numitul A.M.A. (pag. 6-8 dosar fond), care la rândul său l-a moştenit de la defuncta sa mamă A.E., în baza certificatului de moştenitor autentificat la B.N.P. - L. (pag. 12 dosar fond).
S-a mai reţinut că defuncta era proprietară a imobilului în baza actelor de vânzare-cumpărare în baza actelor de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1951, respectiv anul 1953 (pag. 19-22 dosar fond).
S-a mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti s-a constatat dreptul de proprietate asupra imobilului şi au fost obligaţi deţinătorii de atunci ai imobilului, Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC R.A.I. SA, să îl lase în proprietate şi posesie reclamanţilor (pag. 14-15 dosar fond).
Pentru imobilul în cauză, defuncta a formulat şi notificare în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 3219/2001 la Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, nesoluţionată până în prezent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi R.A.A.P.P.S., prin decizia nr. 394 din 11 aprilie 2011, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în faţa notarului şi nu au nici o legătură cu aplicarea sau nu a Legii nr. 10/2001, titlul lor neatacat în speţă, fiind obţinut pe calea unei convenţii civile şi cu îndeplinirea condiţiilor de înstrăinare pe care notarul le-a apreciat a fi suficiente şi în limite legale.
Din această perspectivă este vădit că dobânditorul unui imobil, pe calea arătată, îşi poate exercita nestingherit dreptul de a pretinde posesia acestuia în baza art. 480 C. civ.
Sub un al doilea aspect, chiar în situaţia în care proprietarul originar ar fi promovat direct acţiunea în revendicare a imobilului, aceasta nu putea fi calificată drept inadmisibilă.
Potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, procedurile speciale administrative sunt facultative, persoana având opţiunea, iar nu obligaţia de a apela la acestea, incluzând aici şi calea specială a Legii nr. 10/2001.
În altă ordine de idei, în speţă există o hotărâre judecătorească irevocabilă, sentinţa civilă nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care reclamanţilor le-a fost recunoscută calitatea de proprietari, argument care, cu atât mai mult, îndreptăţea pe proprietarul originar să promoveze o acţiune în revendicare. Dacă din perspectiva legislaţiei interne şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai exact cauza Atanasiu vs. România, o atare acţiune era sau nu fondată, rămânea de apreciat, dar cu certitudine o atare acţiune este de principiu, admisibilă în sensul analizării sale.
Cu privire la apelul declarat de R.A.A.P.P.S. s-a reţinut că, pe de o parte, se susţine că acţiunea este inadmisibilă, iar pe de altă parte că în mod greşit s-a respins cererea de suspendare a cauzei în condiţiile în care imobilul a fost notificat şi de terţe persoane, în baza Legii nr. 10/2001, nu doar de către defuncta Anastasescu, pe rolul instanţelor aflându-se litigii asupra imobilului.
Cu privire la primul motiv de apel s-a reţinut că acţiunea este admisibilă pentru cele deja arătate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel s-a arătat că deşi s-a criticat faptul că judecătorul fondului nu a suspendat judecata cauzei, la termenul de fond din data de 26 martie 2010, apelanta pârâtă a arătat că nu mai insistă în susţinerea cererii de suspendare, atitudine pe care apelanta a reiterat-o şi la termenul din apel din data de 04 aprilie 2011, când a precizat că solicitarea de suspendare a cererii prin motivele de apel a constituit o eroare.
Critica apelantei privind neopozabilitatea faţă de aceasta a sentinţei civile nr. 2884/1994 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care, în prezentul litigiu, titlul invocat de reclamanţi în acţiunea în revendicare nu îl constituie hotărârea amintită, ci actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 681/2009, act asupra căruia judecătorii prezentei cauze nu au a se pronunţa, nefiind investiţi în acest sens.
Totodată, se apreciază că existenţa unor posibili alţi proprietari ai imobilului aflaţi în curs de valorificare a drepturilor lor, nu constituie un impediment de admitere a acţiunii, în condiţiile în care eventualii terţi nu au dobândit încă această calitate, ci doar au pretins-o.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii.
Statul român, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă nelegalitatea deciziei pentru motivele ce urmează.
Acţiunea reclamanţilor nu poate fi primită după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 astfel cum rezultă şi din decizia Curţii Constituţionale nr. 373 din 4 mai 2006, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în interesul Legii nr. 9/2006 şi 53/2007.
Se arată că a proceda în altfel, s-ar încălca dispoziţiile legii speciale.
Instanţa de apel a refuzat aplicarea legislaţiei interne în condiţiile în care instanţa europeană nu a impus Statului român obligaţia de restituire în natură.
R.A.A.P.P.S., prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia, în principal, pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Se arată că la recurent se află notificarea nr. 3219/2001 formulată de A.E., autoarea lui A.M.A., persoana de la care reclamanţii au dobândit imobilul revendicat.
Pentru acelaşi imobil, situat în Bucureşti, str. Atena au fost formulate notificări de către P.D.R.G., S.M.G.A., C.M.E., N.M. şi M.G.
Se mai arată că sentinţa civilă nr. 2884 din 23 martie 1994 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 nu le este opozabilă întrucât hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, care nu era proprietar ori administrator al bunului.
Intimaţii-reclamanţi, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine caracterul fondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a stabilit prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 publicată în M. Of., Partea I nr. 108 din 23 februarie 2009, obligatorie pentru instanţe conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., a stabilit că concursul între legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Se mai arată în decizie că în situaţia în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are aplicabilitate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate şi securităţii raporturilor juridice.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 314 C. proc. civ. hotărăşte asupra fondului doar atunci când împrejurările de fapt ale pricinii au fost pe deplin stabilite.
Pornind de la cele mai sus arătate, se constată că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, respectiv regimul juridic al imobilului, atunci când a reţinut că legea specială nr. 10/2001 nu este aplicabilă cauzei.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2884 din 23 martie 1994 pronunţată de Judecătoria sectorului 1, definitivă prin decizia nr. 845/1995 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâţii Imobiliara R.A., SC H.N. SA şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, au fost obligaţi să lase reclamantei A.E. în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul de la etajul I din imobilul situat în Bucureşti, str. Atena, compus din hol, cinci camere, două băi, bucătărie, oficiu, cămară, terasă, balcon şi ieşire serviciu la etajul I, două camere de serviciu cu vedere spre curte la etajul II, o boxă la pod, garaj şi pivniţă la subsol, debara şi spălătorie aflate la etajul II.
Dispoziţiile sentinţei au fost executate prin emiterea de către primarul general al Municipiului Bucureşti a dispoziţiei nr. 1169/1996.
Beneficiară a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului din 1996, autoarea iniţială a reclamanţilor formulează şi o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 cu nr. 3219 din 16 octombrie 2001.
Conform evidenţelor R.A.A.P.P.S. pentru imobilul din str. Atena există înregistrate şi notificările din 22 mai 2001, din 4 noiembrie 2002 şi din 12 noiembrie 2001.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 644 din 7 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti acţiunea în revendicarea imobilului din str. Atena formulată de S.M.I. în contradictoriu cu A.M.A., P.S.D., C.D.M., M.C.V., M.C.A., C.M.V., C.L.Ş. a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind respinsă ca neîntemeiată şi cererea de chemare în judecată a intervenientei în interes propriu P.D.R.G., neexistând însă dovezi cu privire la soluţionarea irevocabilă a litigiului.
Totodată, din lucrările cauzei nu rezultă de la ce dată s-a aflat imobilul în litigiu în administrarea R.A.A.P.P.S.
Instanţa, în baza rolului activ, trebuia să stabilească regimul juridic al imobilului şi prin raportare la stadiul procedurii administrative desfăşurate în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât prin notificările formulate a fost solicitată restituirea în natură a bunului revendicat şi de alte persoane, posibil a avea de asemenea un drept de proprietate asupra imobilului ori a unei porţiuni din acesta.
Numai după stabilirea corectă şi deplină a situaţiei de fapt instanţa superioară de fond poate stabili legea aplicabilă, neputând omite şi faptul că autoarea vânzătorului a apelat şi la dispoziţiile legii speciale de reparaţie.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va admite recursurile, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 394/ A din data de 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2490/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2494/2012. Civil → |
|---|
