ICCJ. Decizia nr. 2529/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2529/2012
Dosar nr. 692/55/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, creditoarea SC P.B.R. SA, prin executor bancar, a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului P.V., cu domiciliul în Bucureşti, sector 5, în baza titlului executoriu reprezentat de un contract de credit.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 18 ianuarie 2012, Judecătoria Arad a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reţinând că petenta a solicitat încuviinţarea executării silite prin toate formele de executare, fără a indica un terţ poprit cu sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Arad sau situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza acestei instanţe.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor procedurale, potrivit cărora executarea se face la solicitarea executorului judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se realizeze executarea, iar instanţa de executare este cea în raza căreia se face executarea.
Faţă de împrejurarea că domiciliul debitorului se află în Bucureşti, sectorul 5, precum şi în lipsa oricăror indicii cu privire la sediul unui terţ poprit pe raza teritorială a Judecătoriei Sibiu sau la situarea bunurilor mobile ori imobile pe raza teritorială a acestei judecătorii, s-a apreciat că instanţă de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 5, în raza căreia se află domiciliul debitorului (prezumându-se că bunurile mobile ale debitorului se află la domiciliul său).
La rândul ei, Judecătoria sector 5 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Arad, conform sentinţei civile nr. 1126 din 8 februarie 2012 şi, constatând intervenit conflictul negativ, a formulat sesizare pentru regulator de competenţă.
S-a reţinut că în cauză, creditorul, prin executor, nu a indicat în cererea de încuviinţare a executării silite forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, aşa încât în mod neîntemeiat, Judecătoria Arad a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.
Atâta vreme cât creditorul a cerut expres încuviinţarea executării silite din partea Judecătoriei Arad, este evident că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în virtutea principiului disponibilităţii părţii.
Legal învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă faţă de dispoz. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:
Obiectul cererii prin care creditoarea SC P.B.R. SA a sesizat instanţa de judecată constă în încuviinţarea executării silite, în condiţiile în care domiciliul debitorului se află în Bucureşti, sector 5, iar al creditoarei în Bucureşti, sectorul 1.
Procedura de judecată a unei asemenea cereri este una necontencioasă, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 334 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia verificării competenţei din oficiu.
In speţă, prin cererea formulată, creditoarea nu a indicat vreo formă de executare silită şi de asemenea, nu a justificat în niciun fel, de ce, faţă de împrejurarea că sediul acesteia, ca şi domiciliul debitorului, se află în Bucureşti, solicitarea de încuviinţare executare s-a făcut la Judecătoria Arad.
Cum nu a rezultat niciun element de natură să atragă aprecierea că Judecătoria Arad este instanţă de executare, în raport de motivele cererii, singurul reper relevant era cel vizând domiciliul debitorului, în funcţie de care, în mod rezonabil, se poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect al executării.
Nu poate opera criteriul referitor la voinţa creditorului care, transmiţând cererea unei anumite instanţe, înseamnă că ar face operabilă o prezumţie rezonabilă în legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea, în absenţa oricăror date care să justifice o asemenea alegere.
O astfel de interpretare ar avea drept consecinţă, alegerea pur aleatorie a instanţei de executare de către creditor şi practic, înlocuirea normelor de competenţă cu opţiunea părţii.
Principiul disponibilităţii nu poate funcţiona însă, în această materie, a determinării competenţei, care se face după criterii legale şi nu după opţiunea discreţionară a părţii.
Aceasta, mai ales dacă se are în vedere importanţa determinării teritoriale a instanţei de executare, care nu se limitează la această fază, a încuviinţării executării silite, ţinând seama că, potrivit art. 373 alin. (3) C. proc. civ, această instanţă este cea care judecă şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
De aceea, creditorul nu poate alege competenţa după criterii pur subiective, care să fie în afara dispoziţiilor legale ce reglementează această materie şi care au în vedere, nu principiul disponibilităţii, ci pe acela al instanţei de executare, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
In condiţiile în care, creditorul nu a indicat existenţa unui terţ poprit cu sediul în Arad sau existenţa unor bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a acestei instanţe, rezultă că alegerea acestei instanţe s-a făcut în mod aleatoriu, opţiunea manifestată de către creditor nefiind aptă să ducă la modificarea normei de competenţă,care este în favoarea instanţei de executare.
Întrucât singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea competenţei teritoriale la acest moment, este cel legat de domiciliul debitorului şi cum acesta se află în Bucureşti,sectorul 5, rezultă că aceasta este instanţa de executare în favoarea căreia va fi stabilită competenţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2530/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
