ICCJ. Decizia nr. 2495/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2495/2012
Dosar nr. 8614/63/2009
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 19 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 19910/631/2007, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul V.T.P.; s-a anulat Dispoziţia nr. 17868 emisă la 25 septembrie 2007 de Primarul municipiului Craiova şi s-a constatat că petentul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 3352 mp., situat în Craiova, str. Bucovăţ.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada proprietăţii autorului său, a preluării abuzive, a parcurgerii procedurii administrative şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
În raport de expertiza tehnică ordonată în cauză, tribunalul a apreciat că restituirea terenului nu este posibilă, situaţie în care a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia civilă nr. 103 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamantul V.T.P., a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj, reţinând că reclamantul V.T.P. a declanşat procedura administrativă prealabilă prin Notificarea adresată Primăriei municipiului Craiova, prin care a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp. situat în Craiova, str. Bucovăţ şi pentru imobilul situat pe teren construit din cărămidă, acoperit cu tablă, compus din 20 de camere, precum şi din 2 anexe, una din 5 camere, alta din 3 camere.
Procedura administrativă prealabilă a fost finalizată prin Dispoziţia nr. 17868 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria municipiului Craiova, prin primar, prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Tribunalul a anulat dispoziţia emisă, apreciind în mod corect că reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor al autorului T.V. şi implicit a calităţii de persoană îndreptăţită, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dovadă în acest sens fiind actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor.
Dovada proprietăţii imobilului situat în str. Bucovăţ, a fost făcută cu actul de vânzare – cumpărare transcris din 20 mai 1937, iar preluarea abuzivă a acestuia în baza Decretului nr. 92/1950 a fost făcută cu certificatul emis de Arhivele Statului şi adresa nr. 6971/2001.
Deşi notificarea a vizat şi construcţiile avute în proprietate de autorul reclamantului, tribunalul a soluţionat notificarea doar în privinţa terenului, lăsând nesoluţionată notificarea în ceea ce priveşte construcţiile pe care le-a deţinut autorul reclamantului în proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 342 de la 30 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia civilă, în dosarul nr. 8614/63/2009, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul V.T.P.; s-a anulat Dispoziţia nr. 17868 emisă la 25 septembrie 2007 de Primarul municipiului Craiova; s-a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeţei de 995 mp., situată în Craiova, str. Bucovăţ, identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing. N.C. ca S 1, având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: est, 24,48 m ( între punctele 4-7 19,24 m; 2,38 m între punctele 7-22), sud: 42,60 m( între punctele 22-26), nord: 43,92 m (42, 42 m între punctele 4-31; 1, 50 m între punctele 31-30); s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren de 2633 mp, nerestituită în natură şi dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile preluate de stat, compuse din: casa de cărămidă în suprafaţă de 187 mp, atelier (15 mp), 2 şoproane de 60 mp şi respectiv 14 mp, o casă în suprafaţă de 68, 20 mp, identificate conform buletinului clădirii din anul 1948.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Autorul reclamantului, V.T. a dobândit imobilele situate în Craiova, str. Bucovăţ, prin actul de vânzare cumpărare autentic din 16 decembrie 1938 (fila 4), prin actul de vânzare-cumpărare din 20 mai 1937 (fila 7), întreaga proprietate fiind preluată de stat prin naţionalizare, conform Decretului nr. 92/1950 (filele 9 şi 10).
În Buletinul clădirii din anul 1948, autorul reclamantului figurează cu suprafaţa de teren de 3628 mp, din care 276 mp. corpuri de clădire compuse din casă de cărămidă – 187 mp., atelier – 15 mp., 2 şoproane de 60 mp. şi respectiv 14 mp., o casă în suprafaţă de 68,20 mp.(filele 82, 83, 84 şi 85).
Prin urmare, reclamantul este persoană îndreptăţită la restituire pentru suprafaţa de 3628 mp, şi construcţiile descrise în buletinul clădirii, dovada existenţei şi întinderii dreptului de proprietate rezultând din coroborarea actelor de vânzare-cumpărare cu lista anexă la Decretul nr. 92/1950 şi cu buletinul clădirii din anul 1948, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, imobilul face parte din categoria imobilelor considerate a fi preluate abuziv, conform art. 2 alin. (1) pct. a din aceeaşi lege, intrând în domeniul de aplicaţie al legii respective.
În consecinţă, Dispoziţia nr. 17868 din 25 septembrie 2007, de respingere a notificării prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul actualmente situat în str. Bucovăţ, pe motivul că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, este nelegală, la dosarul cauzei, cât şi în dosarul de Lege nr. 10/2001 existând şi certificatele cu care reclamantul face dovada calităţii de moştenitor al părinţilor săi, V.T. şi V.I. (filele 11 şi12).
Deşi cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanţa de control judiciar dând indicaţii cu privire la necesitatea lămuririi regimului juridic al clădirilor şi al terenului, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate şi nici cu necesitatea efectuării unei adrese către Consiliul judeţean Dolj, astfel încât instanţa a trecut la soluţionarea cauzei, având în vedere împrejurarea că, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei revine reclamantului, precum şi principiul disponibilităţii şi interesul reclamantului în soluţionarea cauzei în termen scurt.
Tribunalul a constatat că reclamantul poate primi măsuri reparatorii în natură numai în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 955 mp. identificată ca S1 în raportul de expertiză întocmit de ing. N.C., în primul ciclu procesual (filele 65-71).
Potrivit expertului, această suprafaţă de 955 mp. este ocupată de clădirea ruinată în care a funcţionat Grădiniţa şi curtea aferentă acesteia, în prezent dezafectată şi neutilizată, putând fi restituită în natură.
Este evident că această construcţie, practic ruinată, nu constituie un impediment pentru ca terenul să fie considerat ";liber"; în sensul legii şi să poată fi restituit în natură, pârâţii neformulând, de altfel, obiecţiuni la raportul de expertiză.
În privinţa celorlalte două suprafeţe identificate de expert ca S2 şi S3, s-a constatat că situaţia este însă diferită.
Pe suprafaţa S2 se află amplasată o clădire cumpărată de numitul N.G., în baza Legii nr. 112/1995 (adresa nr. 11161 din 09 octombrie 2009 a R.A.A.D.P.F.L., depusă în rejudecare, fila 15) acesta având şi contract de închiriere pentru suprafaţa de 189,20 mp.
Această clădire, ca şi celelalte două existente pe suprafaţa identificată de expert ca fiind S3, nu provin din vechile construcţii, fapt rezultat atât din împrejurarea că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru construcţiile preluate de stat, cât şi din compararea dimensiunilor şi alcătuirii construcţiilor preluate de stat cu cele identificate de expert.
Prin urmare, indiferent dacă aceste clădiri au fost cumpărate de locatari de la stat sau nu (cum este cazul celei de-a treia suprafaţă de teren S3), ele nefiind provenite de la autorul reclamantului, nu se poate dispune restituirea lor în natură, ca de altfel nici a terenului aferent acestora, fiind destinat asigurării funcţionalităţii clădirilor.
Reclamantul este îndreptăţit însă la măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru suprafaţa identificată de expert şi care nu se poate restitui în natură, cât şi pentru suprafaţa neidentificată de expert, reprezentând diferenţa până la suprafaţa de 3628 mp. menţionată în Buletinul clădirii, dar şi pentru construcţiile preluate de stat, identificate în Buletinul clădirii din anul 1948.
Având în vedere că prin notificarea la care face referire în cuprinsul acţiunii reclamantul a solicitat o suprafaţă mai mare, respectiv 5000 mp, precum şi despăgubiri pentru mai multe construcţii nedovedite, s-a admis numai în parte acţiunea în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru diferenţa de până la 3628 mp, cât figurează în Buletinul clădirii, precum şi pentru construcţiile identificate în Buletinul clădirii din anul 1948.
Prin decizia nr. 108 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova; a admis apelul declarat de reclamantul V.T.P.; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţelor de teren S4=88 mp şi S5= 126 mp, identificate în raportul de expertiză tehnică realizat în apel (supliment) ing. N.C. în schiţa anexă la raport, fila 90 dosar apel nr. 8614/63/2009, cu dimensiunile şi vecinătăţile arătate în această schiţă; a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferenţa de teren de 2419 mp ce nu poate fi restituit în natură, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa totală de 3628 mp şi cea restituită în natură de 1169 mp (955 mp: S1+88 mp: S4+126; S5) şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, pentru următoarele considerentele:
Critica vizând nerespectarea deciziei de casare a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât decizia pronunţata de Curtea de Apel Craiova, în primul ciclu procesual, este data în soluţionarea unui apel, iar nu a unui recurs.
Prin urmare, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în sensul la care se refera apelanţii pârâţi.
Pe de alta parte, prin decizia amintita, s-a desfiinţat în totalitate sentinţa, iar nu în parte şi s-a dispus trimiterea spre rejudecare a contestaţiei la aceiaşi instanţe.
Din considerentele deciziei se desprinde existenta unui considerent unic de admitere şi desfiinţare, respectiv nepronunţarea în prima instanţa asupra cererii de masuri reparatorii privind construcţiile. Cu alte cuvinte, instanţa de apel a socotit că rezolvarea data de tribunal echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Faţă de prioritatea în examinare a acestui motiv de apel şi de soluţia de reluare a judecăţii care s-a impus, instanţa de apel nu a analizat pe fond celelalte critici aduse sentinţei de către reclamant, însă, ca instanţa de control judiciar, în finalul considerentelor a reţinut ca acestea din urma vor fi avute în vedere în rejudecare de tribunal, pentru o justa soluţionare a cauzei.
Din analiza motivelor de apel din primul ciclu procesual, depuse în termen, în raport cu dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., rezulta în mod clar că reclamantul a criticat sentinţa şi prin prisma faptului că nu s-a dispus restituirea în natura a vreunei suprafeţe de teren din totalul suprafeţei de 3628 mp. Prin urmare, fata de soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, în apel nu s-a analizat pe fond aceasta critica, curtea stabilind ca va fi avuta în vedere în rejudecarea contestaţiei.
Aşa cum s-a arătat în precedent, tribunalul era ţinut să se pronunţe şi asupra cererii de masuri reparatorii privind construcţiile, având în vedere faptul că în calea de atac a apelului, Curtea de Apel Craiova a stabilit prin decizie, devenită irevocabila prin nerecurare, că în mod greşit prima instanţa nu s-a pronunţat şi că nepronunţarea reprezintă o necercetare a fondului cauzei.
În concluzie, împrejurarea ca în al doilea ciclu procesual, rejudecând pe fond contestaţia asupra tuturor capetelor de cerere, tribunalul s-a pronunţat asupra construcţiilor şi a dispus restituirea în natură şi a unei suprafeţe de teren de 955 mp, nu reprezintă o nesocotire a celor dispuse de instanţa de control judiciar. Împrejurarea ca în rejudecare nu s-a dispus suplimentarea sau refacerea unor probe este nerelevanta in contextul acestei critici, fiind posibilă o reevaluare şi o altă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile la starea de fapt specifică speţei.
Astfel, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Pe baza actelor doveditoare depuse de reclamant, ca titular al notificării şi ca persoană îndreptăţită, a probelor administrate în cauză: înscrisuri, expertiză, şi pe baza analizei împrejurărilor de fapt şi drept ale situaţiei invocate în notificare, curtea a apreciat că preluarea prin naţionalizare a fost abuzivă, dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor sunt dovedite, terenurile în litigiu fiind parţial libere în sensul legii şi susceptibil de restituire în natură, iar pentru construcţii reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea acestora. Inclusiv trotuarele şi carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuinţe, folosinţei normale a acestora, astfel că suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură nu poate fi restituită decât prin echivalent.
În cauză, expertul a concluzionat, în raport cu măsurătorile efectuate, că din totalul suprafeţei preluate de 3628 mp teren, a identificat 2628 mp teren, parte din cei solicitaţi prin notificare (5000 mp), că există posibilitatea efectivă a restituirii în natură a unei suprafeţe totale de 955 mp, aferenta construcţiei ruinate şi dezafectate, grădiniţă, dar şi a suprafeţelor S4 - 88 mp și S5 – 126 mp, individualizate prin dimensiuni şi vecinătăţi în suplimentul la raportul de expertiza întocmit de ing. N.C., (pag. 85 – 90 dosar apel). De subliniat că suprafeţele S4 şi S5 se învecinează fiecare pe câte o latură cu S1.
În ceea ce priveşte suprafaţa S1 de 955 mp, s-a reţinut că, în mod corect, s-a dispus restituirea sa în natura, soluţia urmând a se păstra. Restituirea în natură este regula, iar măsurile reparatorii în echivalent reprezintă excepţia.
Art. 9 - Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Astfel, imobilele preluate în mod abuziv (terenuri cu sau fără construcţii), indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din legea specială, rezultă faptul că nu este un impediment la restituire existenţa unui imobil având una din destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), în sensul de imobil necesar şi afectat exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, existând doar obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a).
Or, în cauză construcţia existentă pe teren are un grad de uzură avansat, fiind dezafectată ca grădiniţă potrivit adresei nr. 475/2010 a I.S.J. Dolj, fila 38 dosar apel, iar dacă existenţa unei construcţii cu această destinaţie, care nu are vreo problemă de uzură sau consolidare, nu reprezintă un impediment la restituire, cu atât mai puţin existenţa unei construcţii ca cea în cauză nu poate reprezenta un asemenea impediment la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 955 mp.
S-a mai reţinut că, odată lămurit acest aspect, se ridică problema de a ştii dacă o asemenea construcţie, aflată într-un asemenea stadiu de uzură şi degradare, încât a făcut imposibilă continuarea activităţii de învăţământ şi a impus dezafectarea, poate face ea însăşi obiectul restituirii în natură sau, o astfel de împrejurare echivalează cu situaţia în care construcţia nu mai există, fiind demolată, şi că această din urmă ipoteză este incidentă în cauză, având în vedere că restituirea unei construcţii cu un grad de uzură avansat nu atinge scopul legii de stabilire a unei măsuri cu adevărat reparatorie, nefiind o reală măsură reparatorie, ci una iluzorie şi păgubitoare. Faptul că nu s-a dispus restituirea în natură a construcţiei aflate în stadiu avansat de degradare, nu este un element criticat de către reclamant, pe de o parte, şi, pe de altă parte, apelanţii pârâţi nu critică soluţia dată asupra construcţiilor, ci numai cea dată asupra terenului, prin restituirea în natură a suprafeţei S1 – 955 mp.
În ceea ce priveşte critica reclamantului privind suprafeţele S2 și S3, a fost apreciată ca întemeiată, în parte, nefiind posibilă restituirea în natură a ambelor suprafeţe în întregime, ci numai parte din acestea, liberă în sensul legii, potrivit concluziilor expertizei (filele 87 – 88 dosar apel).
Astfel, expertul a avut în vedere accesul la calea publică pentru imobilul identificat cu S2 deţinut de N.G. şi la str. Ţărăncuţei pentru imobilul identificat cu S3 deţinut de S.R., amplasarea construcţiilor pe cele două terenuri, precum şi necesitatea accesului şi utilizării corespunzătoare scopului pentru care au fost edificate, dar şi realizarea reparaţiilor posibile.
Instanţa, având în vedere aceste cerinţe obiective identificate de expert, privite ca necesare şi suficiente în determinarea suprafeţei de teren ce poate fi restituită în natură reclamantului în aşa fel încât rezolvarea dată să nu fie generatoare de alte litigii între acesta şi deţinătorii construcţiilor cu destinaţie de casă de locuit, din care numitul N.G. deţine act de proprietate asupra construcţiei în temeiul Legii nr. 112/1995 şi contract de închiriere pentru teren (fila 35 dosar apel), şi că aceste construcţii nu au aparţinut în proprietate autorului reclamantului, aşa cum argumentat a reţinut şi tribunalul, a dispus restituirea în natură astfel: din S2 se va restitui suprafaţa de 88 mp cu dimensiunile şi vecinătăţile identificate de expert în suplimentul la raportul de expertiză ca fiind S4 şi din S3, se va restitui suprafaţa de 126 mp cu dimensiunile şi vecinătăţile identificate de expert în suplimentul la acelaşi raport ca fiind S5.
Prin încheierea din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de petentul V.T.P., privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a îndreptat erorile de calcul strecurate în această deciziei, în considerente şi dispozitiv, în sensul că suprafaţa corectă S1 este de 995 mp, în loc de 955 mp, cum din eroare s-a trecut şi că suprafaţa restituită în natură este de 1209 mp, în loc de 1169 mp: S1 + 88 mp: S4 + 126 mp: S5, menţinând restul dispoziţiilor deciziei pentru următoarele considerentele;
La data de 13 aprilie 2011, petentul V.T.P. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 108 din 17 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 8614/63/2009, susţinând că greşeala instanţei de apel constă în faptul că a preluat greşeala instanţei de fond şi în mod eronat a reţinut că a dispus restituirea către acesta, în natură, a suprafeţei S1 de 955 mp, în realitate această suprafaţă S1 fiind de 995 mp. Dispozitivul sentinţei civile nr. 342 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj este clar, în sensul că se dispune restituirea în natură a suprafeţei de 995 mp şi nu de 955 mp aşa cum se precizează ulterior, cu ocazia prezentării modului de calcul al întinderii suprafeţei de teren pentru care trebuia să primească măsuri reparatorii în echivalent.
Ca urmare a acestei greşeli, atunci când instanţa de apel a calculat suprafaţa totală restituită în natură, a găsit în mod eronat suprafaţa de 1169 mp (S1: 955mp + S4: 88 mp şi S5: 126 mp) în loc de 1209 mp ( S1: 995 mp + S4: 88 mp şi S5: 126 mp).
A mai susţinut că, instanţa de apel, totuşi, când a stabilit suprafaţa de teren pentru care este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, a calculat bine, găsind cifra de 2419 mp, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa totală de 3628 mp şi suprafaţa de 1209, iar nu 1169 mp, aşa cum în mod eronat a reţinut întinderea suprafeţei totale restituite în natură.
Analizând cererea, în raport de motivele invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea a admis-o, cu motivarea că, în speţă, sunt îndeplinite prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din eroare în considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 108 din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a consemnat suprafaţa S1 - 955 mp în loc de S1-995 mp şi că suprafaţa restituită în natură este de 1169 mp în loc de 1209 mp ( 995 mp: S1 + 88 mp: S4 + 126 mp: S5 ).
Suprafaţa eronată a S1 de 955 m, în loc de cea corectă de 995 mp, stabilită prin expertiză şi asupra căreia s-a dispus restituirea în natură în primă instanţă (alin. (3) al sentinţei), a fost preluată din greşeală, din alin. (4) al aceleiaşi sentinţe.
Această eroare materială a făcut posibilă şi eroarea de calcul observată în mod întemeiat de titularul acestei cererii atunci când s-au adunat S1, S4 şi S5 – restituite în natură.
Împotriva deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul V.T.P. şi pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin recursul său, reclamantul a arătat că instanţa de apel a admis apelul său, schimbând în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a dispus restituirea în natură şi a suprafeţelor S4-88 mp şi S5-126 mp, individualizate prin dimensiuni şi vecinătăţi în schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză întocmit de inginerul N.C., însă, în mod eronat, a reţinut că instanţa de fond a dispus restituirea către acesta în natură a suprafeţei SI de 955 mp, în realitate aceasta suprafaţă fiind de 995 mp.
Ca urmare a acestei greşeli, atunci când instanţa de apel calculează suprafaţa totală restituită în natură găseşte în mod eronat suprafaţa de 1169 mp ( SI :955 mp + S4:88 mp şi S5:126 mp), în loc de 1209 mp (Sl:995 mp + S4:88 mp şi S5:126 mp).
Totuşi, instanţa de apel, când stabileşte suprafaţa de teren pentru care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, o calculează bine, găsind cifra de 2419 mp, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa totală de 3628 mp şi suprafaţa de 1209 mp, restituită în natură şi nu diferenţa dintre suprafaţa totală de 3628 mp şi suprafaţa de 1169 mp, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel întinderea suprafeţei totale restituită în natură.
Prin recursul lor pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, invocând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., au arătat că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi criticabilă pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 constituie un act normativ cu caracter de lege specială în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat de la foştii proprietari. Această lege instituie o procedură specială, administrativă şi judiciară, derogatorie de la dreptul comun, care circumstanţiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, printr-o greşită aplicare a legii, au dispus restituirea terenului în litigiu, în situaţia în care acesta este afectat în totalitate de investiţiile realizate, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4), coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora ";în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil";.
Or, în rejudecare, Tribunalul Dolj apreciază că din suprafaţa de teren de 3628 mp. pentru care anterior se stabilise dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, există o suprafaţă de 955 mp. care poate fi restituită în natură, întrucât este ocupată de Grădiniţa, care este dezafectată. Astfel, pe baza unei simple argumentaţii, respectiv aceea că potrivit expertului această suprafaţă este ocupată de clădirea ruinată în care a funcţionat Grădiniţa, instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât imobilul-teren face parte din domeniul public al municipiului Craiova. Mai mult decât atât, pentru acest imobil, Grădiniţa, s-a întocmit documentaţia pentru începerea lucrărilor de consolidare şi refuncţionare în cadrul programului finanţat de Banca Mondială, tranşa a IV-a. fiind afectat direct şi nemijlocit procesului instructiv educativ. Faptul că aceste lucrări sunt sistate nu duc la concluzia că terenul poate fi restituit în natură.
Referitor la cele doua suprafeţe de teren S2-88 mp şi S3-126 mp, restituite în natură, în apel, s-a arătat că instanţa de judecată nu a avut în vedere art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora ";sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.";
Or, instanţa de judecată nu a verificat existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate, etc., suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză nefăcând nici o referire la aceste aspecte.
Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unor asemenea suprafeţe de teren, având afectaţiunea menţionată mai înainte. întrucât asemenea măsuri ar duce la situaţii de natură să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foştilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv şi interesele generale ale societăţii.
Examinând recursurile declarate de reclamantul V.T.P. şi de pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamantul V.T.P., se constată că, în şedinţa publică din 4 aprilie 2012, cu ocazia dezbaterilor, acesta, prin apărătorul ales, a arătat că ceea ce s-a solicitat prin intermediul motivelor de recurs s-a rezolvat prin soluţia dată în cererea de îndreptare a erorii materiale, astfel încât recursul propriu a devenit lipsit de interes sau fără obiect.
Instanţa verificând excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamant, cu prioritate, o constată întemeiată pentru cele ce succed:
Orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care o îmbracă, trebuie să fie util, să urmărească un „profit” material sau moral, ceea ce înseamnă că trebuie să se sprijine pe un interes, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile.
Astfel, interesul judiciar este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în procesul civil şi se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.
Această condiţie trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului, ori de către ori se apelează la una sau alta din formule procedurale ce alcătuiesc conţinutul acţiunii, indiferent că este vorba de cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac sau de executarea silită.
Rezultă deci că pentru utilizarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, este necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate, calitatea de parte în proces nefiind suficientă pentru promovarea căii de atac.
În speţă, reclamantul care a avut câştig de cauză, prin formularea cererii de completare a deciziei recurate, nu poate veni pe calea de atac a recursului şi formula aceeaşi solicitare ca cea care a făcut obiectul cererii de completare şi care a fost soluţionată pozitiv, pentru că un asemenea demers judiciar apare ca lipsit de finalitate, respectiv ca lipsit de interes, astfel că recursul declarat de reclamantul V.T.P. va fi respins în consecinţă.
Recursul formulat de pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova, se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi este nefondat, pentru cele ce succed:
Astfel, suprafaţa de 955 mp (de fapt 995 mp), este ocupată de construcţia - Grădiniţa, care, în prezent, este dezafectată, iar suprafeţele S2 de 88mp şi S3 de 126 mp, au fost restituite în natură în faza apelului.
Terenul în litigiu în suprafaţă de 3628 mp, a fost preluat abuziv de către stat, prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950 şi face obiectul Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat de dispoziţiile art. 10 din acest act normativ.
Prin urmare, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, aşa cum susţin recurenţii prin criticile formulate, întrucât imobilul în litigiu nu a fost preluat de stat prin expropriere.
De aceea, instanţa a verificat legalitatea deciziei recurate în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată şi art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat construcţii noi, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale sau altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În speţă, nu se invocă prima ipoteză cu privire la niciuna din cele trei suprafeţe restituite în natură, ci doar afectaţiunea unor amenajări de utilitate publică a suprafeţelor S2 de 88 mp şi S3 de 126 mp.
Cu privire la suprafaţa S1 de 955 mp, în realitate 995 mp, aferentă imobilului dezafectat în care a funcţionat Grădiniţa, s-a susţinut că aceasta aparţine domeniului public al municipiului Craiova şi că imobilul construcţie este cuprins într-un proiect de consolidare finanţat de Banca Mondială, aşa încât nu este restituibilă în natură.
Această critică este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „în cursul procedurii administrative de soluţionare a notificării nu prezintă relevanţă afectaţiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanţă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare sau alte acte normative subsidiare acesteia.
Pentru aceste considerente, deţinătorul imobilului care, la data soluţionării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, are competenţa de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare”.
Cu alte cuvinte, potrivit acestei dispoziţii legale, în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, ca lege specială de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat, faptul că imobilul aparţine domeniului public nu constituie un impediment pentru restituirea acestuia în natură către persoana îndreptăţită.
Nici faptul că imobilul construcţie, aflat într-o stare avansată de degradare, s-ar afla cuprins într-un program de consolidare finanţat de Banca Mondială nu constituie un impediment legal pentru a dispune restituirea în natură a terenului aferent construcţiei şi, de altfel, nici nu s-a făcut dovada că s-ar fi demarat lucrări de consolidare la această construcţie.
În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora greşit s-a dispus restituirea în natură a suprafeţelor S2 de 88 mp şi S3 de 126 mp, către reclamant, faţă de dispoziţiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât sunt afectate de utilităţi publice, se constată că sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „în toate cazurile entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acesteia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi alte asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane; conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume, căi de comunicaţii (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele….”.
Or, în speţă, faţă de starea de fapt aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond şi apel, se constată că nu s-a făcut dovada că suprafeţele de 88 mp şi de 126 mp sunt destinate vreunei afectaţiuni publice, aşa încât aceasta să nu poată fi restituită în natură.
Pe de altă parte, se constată că prin criticile formulate nici recurenţii pârâţi nu au arătat care anume ar fi acele utilităţi publice care afectează terenul în litigiu, ci s-a limitat a susţine că „instanţa de judecată nu a verificat existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate etc., suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză nefăcând nicio referire la aceste aspecte”, ceea ce presupune formularea unor critici privind modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză, ceea ce, faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primit şi analizat de către instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul V.T.P., iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul V.T.P., împotriva deciziei nr. 108 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova - secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2498/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
