ICCJ. Decizia nr. 2500/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2500/2012
Dosar nr. 17260/3/2010
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată în cauză, la data de 31 ianuarie 2011, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă:
Prin sentinţa comercială nr. 1044 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Bucureşti şi intervenientul forţat M.S. şi în consecinţă a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 143.561,10 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata sumei de 4.581 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru; capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere solicitate a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
La data de 13 iunie 2009, intervenientul forţat, M.S., asigurat pentru răspunderea civilă obligatorie de către societatea pârâtă în calitate de conducător auto, a produs din culpa sa un accident de circulaţie soldat cu avarierea auto marca Toyota Land Cruiser cu nr. de înmatriculare asigurat CASCO la societatea reclamantă. În baza poliţei de asigurare nr. 2511993X, reclamanta a plătit asiguratului său despăgubirea cuvenită conform actului de evaluare a pagubelor la data de 5 ianuarie 2010 cu OP nr. 30.
Prin urmare prima instanţă constată că prin plata despăgubirii, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta, subrogându-se în drepturile asiguratului său CASCO este îndreptăţită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului, sub acest aspect cererea reclamantei fiind pe deplin întemeiată.
Cu privire la penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă urmare refuzului pârâtei de a achita daunele în termen de 15 zile de la data înregistrării dosarului la societatea pârâtă, prima instanţă reţine că prevederile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale, nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece urmare accidentului auto s-au efectuat cercetări penale, iar prin rezoluţia din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de conducătorul auto M.S., întrucât a intervenit decesul făptuitorului, ipoteză care nu este avută în vedere de dispoziţiile art. 46 din ordin.
2. Dispozitivul sentinţei comerciale nr. 1044 din 31 ianuarie 2011 a fost completat de instanţa fondului prin sentinţa comercială nr. 4680 din 11 aprilie 2011 în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat suportat de reclamantă.
3. Apelul. Decizia comercială nr. 342 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 28 septembrie 2011
Împotriva celor două sentinţe pronunţate de tribunal, reclamanta SC A.R.A. SA a declarat apel, susţinând că au fost interpretate în mod eronat dispoziţiile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A. şi pe cale de consecinţă soluţia de respingere a penalităţilor solicitate este greşită.
În ce priveşte sentinţa nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, reclamanta a criticat diminuarea onorariului achitat avocatului care a asigurat asistenţa sa juridică, în condiţiile în care instanţa nu şi-a motivat soluţia astfel adoptată.
Prin decizia nr. 322 din 28 septembrie 2011, instanţa de control judiciar a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1044/2011 şi a admis apelul împotriva sentinţei comerciale nr. 4680/2011 de completare a dispozitivului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.150 lei reprezentând onorariu de avocat.
Răspunzând motivelor de critică, instanţa de apel apreciază că la data sesizării instanţei nu erau îndeplinite condiţiile art. 46 pct. 3 din Ordinul nr. 20/2008 deoarece din anexa 2 ataşată cererii, nu rezultă cu certitudine prejudiciile cauzate şi nici vinovăţia penală a lui M.S., menţionându-se doar că s-a întocmit dosar de cercetare penală. Reţine instanţa, totodată, că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a decesului făptuitorului M.S., a fost dată pe parcursul soluţionării acestei cauze, la 7 decembrie 2010, ceea ce a justificat obligaţia pârâtei la plata exclusiv a debitului principal.
Referitor la reducerea onorariului de avocat, Curtea reţine că această soluţie nu a fost motivată de prima instanţă şi totodată apare ca nejustificată faţă de valoarea pretenţiilor admise.
4. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamanta SC A.R.A. SA, solicitând modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării pârâtei intimate şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 36.895,19 lei calculate de la data scadenţei obligaţiei 6 februarie 2010 şi până la 1 noiembrie 2010.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 64 alin. (4) şi art. 46 pct. 3 din Norma C.S.A. aprobată prin Ordinul nr. 20/2008 precum şi a dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 136/1995.
Potrivit recurentei, refuzul de plată a despăgubirilor de către pârâtă, asigurătorul de răspundere civilă (RCA) a persoanei vinovate de producerea accidentului, pe considerentul că se aşteaptă soluţionarea dosarului penal, a fost total neîntemeiat, întrucât erau îndeplinite condiţiile din Norma CSA care o obligau la plată în termen de 15 zile de la data avizării sale.
În acest sens, recurenta arată că, din actele încheiate de organele de poliţie cu ocazia constatării evenimentului rutier, rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto M.S., care nu a respectat semnificaţia indicatorului „oprire” neacordând prioritate de trecere, ceea ce a condus la avarierea auto asigurat CASCO de societatea reclamantă. Susţine recurenta că, actele întocmite de organul de poliţie au fost semnate fără obiecţie de conducătorul vinovat de producerea accidentului, care totodată a fost de acord ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se facă conform Legii nr. 136/1995.
Concluzionând, recurenta arată că, fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 46 din Norma CSA, pârâta intimată era obligată să plătească despăgubirea achitată persoanei păgubite, raţiunea reglementării fiind de a crea posibilitatea de plată cu celeritate a despăgubirii în temeiul unei poliţe RCA, chiar şi atunci când exista un dosar penal.
Intimata SC C.A. SA a formulat la data de 15 iunie 2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Potrivit intimatei, prevederile legale pe care recurenta se întemeiază, nu instituie în sarcina sa o obligativitate de plată a despăgubirii în mod amiabil, ci numai o posibilitate, iar refuzul său de plată s-a datorat existenţei dosarului penal.
5. Asupra recursului
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată şi având în vedere susţinerile şi apărările formulate în această cale de atac, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.
1. Acţiunea promovată de recurenta reclamantă în vederea recuperării sumei achitată cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului îşi are temeiul de drept în dispoziţiile art. 22 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului său, contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru paguba produsă prin accidente de vehicule (RCA), şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.
2. Prin Ordinul nr. 20/2008 emis de Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, s-a stabilit cu caracter obligatoriu termenul în care asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirii în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, respectiv, în 15 zile de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat, dacă nu exista obiecţiuni, şi în termen de cel mult 30 zile calendaristice de la soluţionarea acestora, în ipoteza unor obiecţiuni întemeiate asupra sumelor solicitate.
Potrivit aceloraşi norme CSA, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile la termenele prevăzute, la suma solicitată se aplică o penalitate de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În sfârşit conform art. 46 din Norme în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite dacă, deşi acţiunea penală nu a fost stinsă prin împăcarea părţilor, din actele încheiate de autorităţile publice, semnate fără obiecţiuni de conducătorul vehiculului asigurat răspunzător de producerea accidentului rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestuia, prejudiciile cauzate şi vinovăţia penală, iar persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie parţial sau total despăgubirea.
3. În cauză, pârâta a fost avizată în scris la data de 7 ianuarie 2010 cu cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, iar la data de 21 ianuarie 2010 a transmis reclamantei obiecţiunile sale invocând existenţa unui dosar de cercetare penală privind pe asiguratul său RCA M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
4. Prin Rezoluţia nr. 1146/P din 7 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.S. întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
5. În raport de aceste circumstanţe de fapt statuate în cauză şi necontestate de părţi, exonerarea pârâtei intimate de la plata penalităţilor de întârziere solicitate, este rezultatul aplicării greşite a prevederilor art. 46 pct. 3 din Ordinul CSA nr. 20/2008.
În acest sens Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 46 din Norme permit plata despăgubirii chiar dacă există un proces penal în curs nefinalizat, respectiv s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată, sau acţiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părţilor, dacă din actele întocmite de autorităţile publice rezultă vinovăţia penală a conducătorului auto, care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor.
Or, la data solicitării despăgubirii de către recurenta reclamantă, asigurătorului RCA, pârâta din cauză, cercetările penale erau în curs de finalizare, iar ulterior decesul făptuitorului a antrenat soluţia neînceperii urmăririi penale.
Din actele întocmite de organele de poliţie în legătură cu accidentul de circulaţie produs la 13 iunie 2009 rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto M.S. care a semnat fără obiecţiuni actul de constatare, fiind de acord ca despăgubirea datorată persoanei păgubite să se stabilească amiabil cu acordul societăţii de asigurare.
În acest context faptic şi legal, pârâta era datoare să plătească despăgubirea solicitată, condiţiile impuse de art. 46 pct. 3 din ordinul CSA fiind pe deplin îndeplinite.
În alte cuvinte, obiecţia pârâtei de plată a despăgubirii, nu a vizat sumele solicitate aşa cum impun dispoziţiile art. 64 din Norme, ci existenţa unor cercetări penale în curs, care permiteau însă plata despăgubirilor, în condiţiile impuse de art. 46 pct. 3 din Norme îndeplinite în cauză.
Distinct de acestea pârâta nu a contestat nici un moment culpa conducătorului auto, asiguratul său RCA, în producerea accidentului rutier, aşa cum rezultă incontestabil din cuprinsul întâmpinării depuse în faţa primei instanţe (fila 43).
Cum refuzul de plată al despăgubirii apare ca nejustificat, pârâta datorează penalităţile statuate în art. 64 alin. (4) din Normele CSA din 2008, astfel cum au fost solicitate, în cauză pârâta intimată necontestând modul de calcul al sumei pretinse, cu acest titlu.
Aşa fiind Înalta Curte găsind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 pct. 2 şi 3 C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va modifica decizia atacată în parte în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului şi schimbării în parte a acestei hotărâri în ce priveşte obligarea pârâtei şi la plata sumei de 36895,19 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimata pârâtă va fi obligată la plata către recurentă a sumei de 1048,41 lei cheltuieli de judecată ocazionate de această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comercială nr. 342 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte şi în consecinţă: Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1044 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâta SC C.A. SA să-i achite reclamantei SC A.R.A. SA Bucureşti şi suma de 36895,19 lei penalităţi de întârziere. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă intimata pârâtă SC C.A. SA să-i achite recurentei SC A.R.A. SA Bucureşti suma de 1048,41 lei cheltuieli de judecată în recurs
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2492/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2727/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
