ICCJ. Decizia nr. 2404/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2404/2012
Dosar nr. 42572/3/2007
Şedinţa publică de la 9 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 42572/3/2007, reclamanta SC T.S. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC M.C. & C. România SRL şi SC M.G.A. România SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând daune interese compensatorii materiale şi morale.
Prin sentinţa comercială nr. 11993 din 30 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC M.C. & C. România SRL şi SC M.G.A. România SRL.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 11993/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a formulat apel, reclamanta SC T.S. SRL, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 398 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta a invocat în justificarea acţiunii contractul nr.15/1997 încheiat cu SC M.C. & C. România SRL iar după cesionarea acestui contract către SC M.G.A. România SRL, cele două pârâte au monopolizat un segment important din piaţa publicitară, eliminând practic pe reclamantă din raporturile cu alţi furnizori de publicitate.
Susţinerea reclamantei în sensul că cele două pârâte se fac vinovate de săvârşirea unor fapte reprobabile în lumina dispoziţiilor Legii nr. 298/2001 nu a fost reţinută de instanţă având în vedere că cesiunea contractului nr. 15/1997 a fost acceptată de către reclamantă iar pârâtele au decis să achiziţioneze servicii de publicitate de la diverşi furnizori de publicitate fără a urmări deturnarea clientelei reclamantei sau vătămarea activităţii acesteia.
Criticile referitoare la încetarea emiterii de comenzi de către pârâta SC M.G.A. România SRL au fost înlăturate de instanţă având în vedere că se îndepărtează de noţiunile de abuz şi respectiv de liberă concurenţă prevăzute de Legea nr. 298/2001.
Din probele administrate în faţa ambelor instanţe nu a rezultat că înlăturarea apelantei de pe piaţa publicitară se datorează pârâtelor şi nici că acestea au provocat apelantei reclamante un prejudiciu material de 1.700.000 lei ca efect al nesocotirii obligaţiilor de a-şi exercita pe piaţa publicitară activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor.
Simplele afirmaţii făcute de apelanta SC T.S. SRL în legătură cu monopolizarea pieţei de publicitate şi acceptarea a cât mai multor clienţi de către intimate fără a fi administrat probe în susţinerea afirmaţiilor nu au putut duce la admiterea acţiunii, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii pentru faptele de concurenţă neloială.
Împotriva deciziei nr. 398 din 1 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta SC T.S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţate în apel în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 11993/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi în consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat criticile din apel arătând că ambele instanţe au pronunţat hotărâri netemeinice şi nelegale. Astfel, instanţa de apel a ignorat documentele depuse la dosar şi a interpretat greşit obiectul cauzei reţinând eronat existenţa cesiunii contractului nr. 15/1997. Tocmai absenţa unei cesiuni şi valabilitatea contractului nr. 15/1997 stau la baza îndeplinirii condiţiilor vizând faptele de concurenţă neloială.
Intimatele, prin practici abuzive, au înlăturat reclamanta de pe piaţa publicităţii, fapt ce rezultă din probatoriul administrat, respectiv contractul nr. 15/1997 şi actele adiţionale. În primul rând s-a încercat intimidarea societăţii reclamante de către intimata SC M.G.A. România SRL care prin adresa nr. 189 din 4 septembrie 2007, a arătat că, contractul nr. 15/1997 şi-a încetat valabilitatea, neexistând un act adiţional de prelungire, afirmaţie eronată în condiţiile în care prin ultimul act adiţional s-a prevăzut prelungirea din oficiu a contractului pe o perioadă egală cu durata sa, adică 2 ani.
Contractul în discuţie fiind încheiat de SC T.S. SRL cu SC M.C. & C. România SRL, doar aceste părţi pot decide continuarea sau încetarea contractului, SC M.C. & C. România SRL fiind lipsită de calitate.
SC M.C. & C. România SRL a refuzat să mai emită comenzi către SC T.S. SRL, aceasta fiind eliminată într-un mod concurenţial neloial de pe piaţă.
Intimatele nu au respectat principiul bunei credinţe prevăzut la art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind constatarea concurenţei neloiale, fiind obligate să-şi exercite activitatea potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor, fapt ce atrage răspunderea civilă, intimatele fiind responsabile de comiterea delictului civil, constând în monopolizarea unei nou segment din piaţa publicitară.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă acţiunea intimatelor de a rupe relaţiile cu SC T.S. SRL prin practici neloiale, reclamanta fiind eliminată din activitatea comercială, deşi între părţi exista un contract valabil.
Expertiza administrată în cauză, a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, fără citarea părţilor la cercetarea documentelor contabile, şi fără a răspunde la toate obiectivele dispuse, instanţa de fond având o atitudine părtinitoare în ceea ce priveşte expertiza.
Ţinând cont de dispoziţiile Legii nr. 11/1991 şi Legii nr. 21/1996 rezultă că practicile abuzive practicate de ambele intimate au condus la condiţii inegale de prestaţii echivalente, provocând în acest fel un mare dezavantaj al reclamantei în poziţia sa concurenţială, motiv pentru care se impune admiterea recursului şi obligarea, în solidar, a celor două intimate pârâte la plata sumei de 1.700.000 lei reprezentând daune interese compensatorii materiale precum şi daune materiale a căror valoare este lăsată la aprecierea instanţei.
Intimatele SC M.C. & C. România SRL şi SC M.G.A. România SRL au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat. Totodată arată că motivele de recurs formulate de către recurenta SC T.S. SRL sunt identice cu motivele de apel situaţie în care pe lângă caracterul nefondat al recursului, acesta este şi inadmisibil deoarece vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat.
Astfel, inadmisibilitatea recursului invocată de intimate nu poate fi reţinută, având în vedere dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. Faptul că prin motivele de recurs au fost invocate atât motive de netemeinicie cât şi de nelegalitate nu duce la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmând ca instanţa de recurs în raport de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. să analizeze motivele de nelegalitate ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reglementează situaţia în care judecătorii fondului au procedat la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare şi precise.
Recurenta a indicat formal dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivului de recurs arătat.
Este de necontestat că SC T.S. SRL în calitate de agenţie a încheiat cu pârâta SC M.R.I. SRL (actuala SC M.C. & C. România SRL) contractul de prestări servicii nr. 15 din 23 decembrie 1997. Valabilitatea contractului a fost stabilită la art. 2, respectiv 2 ani de la semnare, fiind ulterior prelungit prin act adiţional. Aceleaşi părţi au încheiat şi contractul de închiriere, decorare şi întreţinere spaţii publicitare nr. 070204 din 2 aprilie 2007 cu o durată de 2 ani.
SC M.C. & C. România SRL a cesionat intimatei SC M.G.A. România SRL toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul nr. 070204 din 2 aprilie 2007, recurenta reclamantă (agenţia) acceptând cesiunea iar faptul că cesionara nu a fost de acord cu preluarea contractului nr. 15/1997 nu reprezintă act de concurenţă neloială.
În contractul nr. 15/1997 părţile au prevăzut o clauză de exclusivitate, neacceptată de cesionară fapt ce a dus la refuzul pârâtei SC M.G.A. România SRL de a prelungi contractul, refuz ce nu poate fi considerat ca act de concurenţă neloială.
Nici faptul că aceiaşi intimată pârâtă nu a mai lansat comenzi de publicitate şi nici faptul că nu a fost prelungit contractul nr. 070204 din 2 aprilie 2007 nu reprezintă acte de concurenţă neloiale în sensul Legii nr. 11/1991 modificată prin Legea nr. 298/2001, aspect reţinut corect de instanţa de fond.
Actele şi faptele de concurenţă neloială sunt enumerate la art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 11/1991 modificată, fapte prin care se urmăreşte crearea unei confuzii dar prin activitatea desfăşurată de cesionată nu s-a creat confuzie asupra produselor sau serviciilor.
Recurenta reclamantă a solicitat ca pretenţiile sale să fie analizate în temeiul răspunderii civile delictuale, invocând fapte de concurenţă neloială dar faptele invocate şi susţinute prin motivele de recurs vizează obligaţii derivate din contractul nr. 15/1997.
Ca urmare nu se poate reţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, instanţa analizând în limitele investirii toate condiţiile generale ale răspunderii pentru concurenţă neloială în raport de faptele imputate celor două pârâte, reţinând corect că încetarea emiterii de comenzi de către cesionară nu reprezintă acte de concurenţă neloială iar susţinerea în sensul că a fost „eliminată într-un mod concurenţial de pe piaţă” nu a fost probată în condiţiile art. 1169 C. civ.
Restul motivelor de recurs vizează aspecte de netemeinicie ce nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. iar reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, ceea ce tinde să obţină recurenta, nu mai este posibilă în recurs odată ce abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 – 11 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 398 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 398 din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2012. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 2405/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
