ICCJ. Decizia nr. 2498/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2498/2012
Dosar nr. 1146/35/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 539 din 18 iunie 2007, pronunţată în dosar nr. 7447/C/2003; Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S., a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul P.K.P. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Oradea şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, a admis acţiunea formulată în dosarul conex nr. 1979/11/2007, în contradictoriu cu pârâţii B.M. şi B.Z.F., a dispus operarea de către O.C.P.I. Bihor în CF Oradea a dezmembrării parcelei, efectuată conform încheierii nr. 13231 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Oradea, respectiv reînscrierea nr. top. nou în suprafaţă de 65 mp., în favoarea vechilor proprietari, a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor, eliberat de B.N.P. I.G., în sensul că masa succesorală rămasă în urma defuncţilor P.E., P.L. şi K.R.M. se compune din cota de 384/718 părţi teren, înscris în CF Oradea, împreună cu construcţia existentă; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în sensul diminuării suprafeţei de teren ce revine reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M. de la 1241/1575 părţi la 384/718 părţi teren; a constatat nulitatea absolută parţială a actului de partaj voluntar autentificat la 3 mai 2004 de B.N.P. V.C., în sensul că suprafaţa de teren ce formează obiectul partajului este de 384 mp, în urma partajului apartamentul cu nr. 3 şi cota de 128/384/718 părţi teren revenind reclamantului, iar apartamentul cu nr. 4, şi cota de 256/384/718 părţi teren revenind reclamantului şi pârâtei B.M. astfel: cota de 1/4 părţi în favoarea reclamantului şi cota de 3/4 părţi în favoarea pârâtei; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza actului de partaj voluntar, în sensul celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parţiala a contractului de vânzare - cumpărare din 3 mai 2004 de B.N.P. V.C., încheiat între reclamantul P.K.P. şi pârâţii B.A. şi B.R.A., în sensul că obiectul contractului îl formează apartamentul nr. 3 în cota de 128/384/718 părţi teren; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea în baza contractului de vânzare - cumpărare, conform celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. 302 din 29 octombrie 2004 de B.N.P. V.C., încheiat între pârâţii B.M. şi B.Z.F., în sensul că obiectul contractului îl formează cota de 1/4 părţi din apartamentul nr. 4 şi din cota de 256/384/718 părţi teren cu nr. top. 2775, 2776/3 şi 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza contractului de donaţie, în sensul celor de mai sus; a dispus anularea Dispoziţiei primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003; a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M. suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeţei de 856 mp. teren ce nu poate fi restituit în natură.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit colii CF Oradea, compus din casa si teren în suprafaţă de 1575 mp. a constituit proprietatea numiţilor P.E., P.R. și P.L., şi a fost preluat de Statul Român, cu titlu de naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Statul Roman şi-a intabulat dreptul de proprietate în CF.
Imobilul a fost defalcat în mai multe apartamente, din care ap. 1 și 2 au fost înstrăinate in temeiul Legii nr. 112/1995 si transcrise in alte coli CF.
În baza încheierii de carte funciară, imobilul cu nr. top. 2776 a fost dezmembrat în trei noi parcele, iar parcelele au fost transcrise in CF Oradea si asupra lor s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor. Această dezmembrare nu a fost însă operată în CF. Oradea.
La data de 31 ianuarie 2001 reclamantul P.K.P. şi sora sa, B.M., în calitate de moştenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, au introdus o acţiune în revendicare a imobilului pe calea dreptului comun, acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 4795/2001 a Judecătoriei Oradea, menţinută de Tribunalul Bihor prin decizia nr. 974/A/2002.
Ca urmare a recursului declarat de reclamanţi, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr. 229/R din 5 martie 2003, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 4795/2001, în sensul ca a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a constatat nelegala naţionalizare a imobilului înscris in CF Oradea şi a dispus radierea dreptului de proprietate al statului român înscris în CF.
Anterior admiterii acţiunii în revendicare, reclamantul a adresat Primăriei municipiului Oradea o notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat de Statul Român, iar, prin Dispoziţia primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003, notificarea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege şi că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat.
Cum reclamantul a formulat notificarea la:, data de 09 decembrie 2002, după rămânerea definitivă a hotărârii de respingere a acţiunii în revendicarea imobilului in litigiu, conform dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta se afla în termenul de depunere a notificării. Prin urmare, în mod nelegal a fost respinsa notificarea ca fiind tardivă.
În executarea deciziei civile nr. 229/R/2003 a Curţii de Apel Oradea, prin procesul verbal nr. 11771 din 4 iunie 2004, Consiliul Local Oradea a procedat la punerea în posesie a reclamantului şi a surorii sale asupra apartamentului nr. 3 la care a fost comasat şi apartamentul nr. 4 din imobil şi asupra cotei de 1241/1575. Nu au fost restituite în natură moştenitorilor proprietarilor tabulari apartamentele nr. 1 si nr. 2 şi cota de 334/1575 teren, înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995, iar, pentru aceste apartamente şi cota de teren aferentă, reclamantul şi sora sa au primit despăgubiri băneşti, aspect recunoscut de aceştia.
La punerea în posesie a reclamantului şi a surorii sale autorităţile statului nu au observat, însă, că imobilul cu nr. top. 2776 fusese dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar asupra parcelelor cu nr. top. 2776/1 şi 277.6/2 era intabulat dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor.
S-a mai arătat că, deşi Curtea de Apel Oradea, prin hotărârea pronunţată, a considerat că reclamantul şi sora sa sunt proprietarii terenului in litigiu şi că naţionalizarea imobilului de către stat este lipsită de orice efect juridic, aceştia sunt în imposibilitate de a recupera posesia suprafeţei de 856 mp. teren cu nr, top. 2776 pentru care statul a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC O. SA., iar reclamantul nu mai poate să solicite anularea acestui act, întrucât o asemenea acţiune ar fi tardivă.
Întrucât statul nu mai poate restitui în natură terenul în suprafaţă de 856 mp. cu nr. top. 2776, reclamantul şi sora sa sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri echitabile stabilite potrivit valorii de piaţa a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea - secţia civilă mixtă a respins apelurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Oradea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, ca nefondate.
Instanţa de apel a constatat că notificarea a fost depusă în termen şi că pârâtul Ministerul Finanţelor a fost obligat în mod corect la plata contravalorii imobilului ce nu poate fi restituit, invocând în acest sens jurisprudenţa C.E.D.O. prin care s-a constatat că fondul „Proprietatea"; nu este funcţional.
S-a mai constatat că şi A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, deoarece a fost unul dintre foştii titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat în beneficiul pârâtei SC O. SA.
Prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor. A casat decizia şi în parte sentinţa, a înlăturat obligarea acestei părţi la plata despăgubirilor stabilite pentru suprafaţa de 856 m.p. teren, dispunând rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În al doilea ciclu procesual, P.K.P. şi B.M., la primul termen de judecată, au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor actualizate conform indicilor de inflaţie.
Prin decizia nr. 70/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea - secţia civilă mixtă a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanţii P.K.P. şi B.M.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantului P.K.P. şi pârâtei B.M. suma de 798.932 RON despăgubiri civile pentru suprafaţa de 856 m.p. teren, actualizată conform indicilor de inflaţie de la data plăţii, începând cu data de 20 decembrie 2006; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, cu excepţia celei desfiinţate prin decizia de casare din 22 octombrie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins excepţiile de inadmisibilitate şi tardivitate a cererii de aderare la apel invocate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Instanţa de apel, în soluţionarea cererii de aderare la apel formulată de P.K.P. şi B.M., a reţinut făptui că situaţia expusă mai sus i-a determinat pe reclamant şi pârâtă să formuleze cererea de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare, a deciziei de casare pronunţata de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care practic, conform celor expuse, înlăturându-se obligaţia de plată la despăgubiri a Statului Român pentru cei 856 m.p. teren, preluaţi abuziv de acesta, cererea celor îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii a rămas nesoluţionată, situaţie în care se poate formula cerere de aderare la apel în condiţiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de apel a mai reţinut că, întrucât Statul Român, prin certificat de atestare al dreptului de proprietate, a atribuit suprafaţa de 856 m.p. teren în favoarea SC O. SA, reclamantul este privat de dreptul său de proprietate, fiind îndreptăţit la acordarea unor despăgubiri echitabile, potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în condiţiile în care fondul Proprietatea nu este funcţional.
Conformându-se îndrumărilor instanţei de casare, instanţa a analizat modul în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea şi a constatat că prin certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriilor, din 14 decembrie 1995, s-a atribuit în proprietate SC O. SA Oradea o suprafaţă de 18222,7 m.p. teren din care şi nr. top. 2776, aflat în litigiu, în suprafaţă de 856 mp. teren.
Valoarea terenurilor atribuite prin certificatul de atestare, conform art. 6 din H.G. nr, 834/1991, inclusiv a celui în litigiu, s-a inclus în patrimoniul SC O. SA, iar capitalul s-a majorat conform art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, deci Statul Român a devenit astfel acţionar în urma majorării capitalului social cu valoarea terenului atribuit, inclusiv a celor 856 m.p. din litigiu.
S-a concluzionat, că nu se poate reţine că s-ar fi contestat în vreun fel procedura de privatizare a SC O. SA, că s-ar fi solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu şi că procedura instituită de H.G. nr. 834/1991 ar fi fost încălcată.
Acţiunile deţinute de Statul Român, urmare a majorării capitalului social, potrivit procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991, art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, au fost vândute de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, antecesoarea apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la o persoană fizică, ori, din actele aflate la dosar, nu se poate reţine că această privatizare s-ar fi făcut cu încălcarea vreunei dispoziţii legale în materie şi, de altfel, nici nu a fost contestată. Mai mult, conform precizărilor de la fila 135 dosar fond, reclamantul a arătat că această suprafaţă de teren a fost atribuită legal către societatea comercială.
Raportat la considerentele expuse, calitatea procesuală pasivă a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de succesoare a fostei Autorităţi pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului este evidentă, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a clarificat acest aspect. Faptul ca dispoziţia de respingere a notificării a fost emisă de Primarul municipiului Oradea şi a fost anulată prin sentinţa apelată, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a acestei instituţii.
Prin decizia nr. 2971 din 12 mai 2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în majoritate, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel
Instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, prin decizia recurată, litigiul s-a soluţionat, în apel, în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunţării deciziei civile nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a înlăturat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească în favoarea reclamantului despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeţei de teren ce nu poate fi restituită în natură.
În judecata căii de atac a apelului declarat de pârâtul Statul român şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, prima zi de înfăţişare când au fost îndeplinite cerinţele art. 134 C. proc. civ., respectiv părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, a fost la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual.
Prin urmare, cererea de aderare la apel putea fi formulată până la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual, când a fost prima zi de înfăţişare şi nu tardiv, în al doilea ciclu procesual, astfel că exerciţiul apelului incident formulat de către intimaţii P.K.P. şi B.M. s-a făcut cu depăşirea primei zile de înfăţişare, iar instanţa de apel, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în al doilea ciclu procesual, a procedat la examinarea pe fond a acesteia.
A mai reţinut înalta Curte, că instanţa de apel, rejudecând cauza după casare, nu s-a conformat dezlegărilor în drept date de instanţa de recurs, care au caracter obligatoriu şi nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Prin decizia de casare, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru a se face verificări de fapt privind situaţia juridică a imobilului în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a stabili dacă în speţă sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele ale art. 21 alin. (1) şi (2) din legea specială.
Sub acest aspect, s-a dispus „examinarea problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea"; şi nu sub aspectul analizării contractului de privatizare, cum greşit a interpretat instanţa de apel.
Instanţa de apel, fără a administra probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, sub aspectul regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi momentului privatizării integrale a SC O. SA Oradea, a reţinut că această societate este privatizată şi că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii şi a dispus obligarea acesteia la despăgubiri către intimaţii P.K.P. şi B.M., deşi, potrivit art. 29 alin. (3) din acelaşi act normativ, în situaţia în care imobilul ar fi deţinut de o societate comercială integral privatizată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
De altfel, nici în forma iniţială a Legii nr. 10/2001, intimaţii, în calitate de persoane îndreptăţite, nu puteau primi despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin decizia nr. 92 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Oradea - secţia civilă mixtă a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 539 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată acestui tribunal.
Curtea de apel a reţinut că din cuprinsul deciziilor succesive de casare pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat că singurul aspect rămas neclarificat în cauză este legat de stabilirea persoanei obligate la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren ce nu poate fi restituită în natură.
Potrivit îndrumărilor din aceste decizii, obligaţia de a suporta despăgubirile revine fie A.V.A.S., fie societăţii comerciale deţinătoare, însă, dat fiind faptul că fondul raportului juridic în ceea ce priveşte acest capăt de cerere nu a fost cercetat de prima instanţă, care a stabilit obligaţia de despăgubire în sarcina Statului Român, curtea de apel a apreciat că se impune reluarea judecăţii în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul P.K.P. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român.
Reclamantul nu şi-a motivat în fapt şi în drept cererea de declarare a recursului, arătând doar că este îndreptăţit să primească suma de 798.932 lei cu titlu de despăgubiri.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul - pârât a arătat că lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care se impunea ca instanţele să dispună scoaterea sa din litigiu, deoarece nu mai are calitatea de pârât.
În cauză, au calitate procesuală pasivă primarul, A.V.A.S., Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar potrivit art. II din Legea nr. 302/2009, A.V.A.S. se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor publice implicate, preluând toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestora.
Recursul declarat de reclamant este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înţelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală şi pentru a combate argumentele invocate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate.
De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reţinute prin hotărârea atacată şi combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanţă.
În cauză, însă, singura susţinere făcută de reclamant prin cererea de declarare a recursului nu reprezintă o veritabilă critică a deciziei atacate şi nu are legătură eu soluţia pronunţată sau cu argumentaţia instanţei de apel.
Astfel, instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., constatând că raportul juridic născut între reclamant şi această pârâtă nu a fost analizat pe fond de prima instanţă.
Or, această rezolvare în drept nu a fost abordată şi criticată de reclamantul - recurent, care s-a mulţumit să arate că are dreptul la despăgubiri în cuantum de 798.932 lei, situaţie care echivalează cu nemotivarea recursului.
De aceea, recursul declarat se va constata nul, în aplicarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Cât priveşte recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâţii Statul Român şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a înlăturat obligarea acestui pârât la plata de despăgubiri către reclamant şi sora sa, B.M.
Instanţa supremă a reţinut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată şi nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, atâta vreme cât imobilul se află în posesia pârâtei SC O. SA Oradea.
Această dezlegare dată chestiunii calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice este obligatorie pentru judecătorii fondului, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, la rejudecare nu pot fi ignorate dispoziţiile legale mai sus invocate, căci, altfel, decizia pronunţată ar fi din nou susceptibilă de casare.
În cauză, instanţa de apel, care nu a făcut o proprie analiză a raportului juridic dedus judecăţii, nu a ignorat dezlegările în drept date prin deciziile de casare de înalta Curte şi nici nu a constatat că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ar avea calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, curtea de apel a subliniat ideea că, în urma deciziilor succesive de casare, instanţa de rejudecare trebuie să stabilească dacă persoana juridică care are obligaţia să propună acordarea de măsuri reparatorii este A.V.A.S., ca instituţie implicată în privatizare, sau entitatea deţinătoare a imobilului notificat.
Faptul că în cadrul procedurii de rejudecare a apelului a fost citat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar în dispozitivul deciziei atacate este menţionat Statul Român ca intimat - pârât nu are semnificaţia pronunţării asupra calităţii procesuale pasive a acestuia, din moment ce instanţa de apel nu a analizat această chestiune.
Urmează ca la judecarea cauzei de către prima instanţă, aceasta, la rândul său să ţină cont de dezlegările obligatorii date prin deciziile de casare şi, în consecinţă, să dispună cu privire la citarea părţilor din proces.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice este nefundat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul P.K.P., împotriva deciziei nr. 92 din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea - secţia civilă mixtă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2495/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2500/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
