ICCJ. Decizia nr. 2514/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2514/2012
Dosar nr.6888/86/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 23 iunie 2010, reclamantul S.A. (născut V.V.) a solicitat obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata sumei de 800.000 euro, pentru prejudiciul suferit prin condamnarea penală de 4 ani închisoare, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale.
În motivare, reclamantul a arătat că a executat pedeapsa în cele mai dure închisori din ţară, Jilava şi Aiud, fiind supus regimului de exterminare practicat în închisorile regimului comunist, iar după eliberare, din cauza stigmatizării şi a prigoanei la care era supus împreună cu familia, a părăsit ţara şi a cerut azil politic, la data de 27 mai 1986, devenind cetăţean german, cetăţenia română fiindu-i retrasă prin Decizia nr. 201 din 28 noiembrie 1987.
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 24 ianuarie 2011, Tribunalul Suceava a respins acţiunea precizată, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale, reclamantul, prin apărător, a înţeles să modifice temeiul de drept al acţiunii, invocând prevederile art. 998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală a Statului Român, pentru fapta de condamnare şi tratamentul la care a fost supus în închisoare.
Instanţa de fond a mai reţinut că dreptul la acţiune în justiţie pentru atragerea răspunderii civile delictuale este supus termenului general de prescripţie de 3 ani, reglementat de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 167/1958, reclamantul a cunoscut de la data condamnării despre producerea faptei şi a fost în măsură să solicite recuperarea prejudiciului, putând interveni această posibilitate în momentul căderii regimului comunist, situaţie faţă de care acţiunea este prescrisă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul S.A., arătând că acţiunea a fost întemeiată, iniţial, pe prevederile Legii nr. 221/2009, în vigoare la acea dată. Ulterior, la data de 21 octombrie 2010, a fost pronunţată Decizia civilă nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prin care fundamentul legal al cererii formulate a fost declarat neconstituţional, situaţie faţă de care reclamantul a fost nevoit să îşi modifice temeiul de drept al acţiunii, apelând la prevederile dreptului comun.
Reclamantul a mai arătat că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este 2 iunie 2009, data intrării în vigoare a legii speciale, moment faţă de care a formulat în termen acţiunea.
Prin Decizia civilă nr. 57 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că, raportat la dispoziţiile legale invocate prin precizarea de acţiune, respectiv, art. 998-999 C. civ., termenul de prescripţie al dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită este termenul general, de 3 ani, prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, iar, în conformitate cu art. 8 din acelaşi act normativ, acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât prejudiciul, cât şi pe cel ce răspunde de acesta.
Faţă de aceste dispoziţii legale, dreptul la acţiune în prezenta speţă este prescris, reclamantul având posibilitatea să acţioneze pentru recuperarea prejudiciului său, în ultimă instanţă, odată cu căderea regimului comunist.
Instanţa de apel a mai constatat că, argumentul invocat de reclamant, legat de faptul că termenul de prescripţie al acţiunii începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, nu poate fi reţinut, întrucât termenul de prescripţie al acţiunii prezente, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. s-a împlinit cu mult înainte de data intrării în vigoare a legii speciale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.A., arătând că, în mod greşit instanţele anterioare, raportat la manifestarea de voinţă a acestuia în sensul schimbării temeiului juridic al acţiunii, din dispoziţiile Legii nr. 221/2009, în dispoziţiile art. 998-999 C. civ., au constatat prescripţia dreptului la acţiune.
În acest sens, arată că schimbarea de temei juridic a fost determinată de faptul că, deşi la data introducerii acţiunii era în vigoare art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, ulterior, acesta a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, lipsind de cadru legal pretenţiile formulate, astfel încât reclamantul a fost nevoit să recurgă la dispoziţiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală.
În mod greşit instanţele au constatat prescris dreptul la acţiune, întrucât, raportat la data apariţiei Legii nr. 221/2009, respectiv, 2 iunie 2009, termenul de prescripţie începe să curgă de la această dată.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Promovând o acţiune privind plata unor despăgubiri băneşti, reclamantul a procedat la valorificarea, în procedura judiciară, a unui drept subiectiv ce reprezintă un drept de creanţă evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială îl supune termenului general de prescripţie prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958.
Faptul că despăgubirile solicitate vizează acoperirea unui prejudiciu moral nu schimbă cu nimic natura dreptului ce se cere a fi protejat prin acţiunea dedusă judecăţii, dreptul la despăgubiri băneşti fiind un drept cu conţinut economic, evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială este incontestabilă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege", iar potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, „Termenul de prescripţie este de 3 ani..".
Pe de altă parte, conform art. 8 alin. (1) al aceluiaşi decret „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".
Cursul prescripţiei este suspendat, potrivit art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, „..cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere".
Cursul prescripţiei a fost suspendat pe toată perioada existenţei regimului comunist dictatorial, conform art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, interval de timp în care, din motive obiective şi independente de voinţa sa, asimilabile forţei majore, reclamantul nu ar fi putut promova o acţiune în justiţie pentru a obţine repararea prejudiciului moral cauzat prin condamnarea penală cu caracter politic.
Momentul căderii regimului comunist a marcat reluarea cursului prescripţiei, termenul de prescripţie începând să curgă din anul 2000 şi împlinindu-se în anul 2003.
Acţiunea reclamantului a fost introdusă la 23 iunie 2010, cu mult peste împlinirea termenului de prescripţie anterior arătat, astfel încât în cauză în mod corect s-a constatat prescris dreptul material la acţiune, data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 neavând nicio relevanţă în acest sens, întrucât nu acest act normativ marchează momentul de la care reclamantul a avut cunoştinţă de faptul prejudiciabil şi de persoana răspunzătoare.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei nr. 57 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2553/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2508/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
