ICCJ. Decizia nr. 2509/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2509/2012
Dosar nr.2960/116/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2526 din 7 octombrie 2010, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P.; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic dispusă împotriva acestuia prin sentinţa nr. 66 din 07 februarie 1949 a Tribunalului Militar Constanţa; a respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva reclamantului prin sentinţa arătată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamantul a suferit o condamnare considerată de drept ca având caracter politic, respectiv, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională pentru infracţiunea de acţiuni în favoarea unei organizaţii subversive prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen. combinat cu Decretul-lege nr. 856/1938, fiind pus în libertate la data de 27 iulie 1953, prin expirarea pedepsei, nefiind necesară constatarea caracterului politic al condamnării, motiv pentru care a respins solicitarea în acest sens.
Reţinând că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalităţii umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al fiinţei umane şi ca valoare primordială într-o societate democratică, şi având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 care limitează despăgubirile ce se pot acorda persoanelor îndreptăţite la 10.000 euro, instanţa de fond a acordat acestuia daune morale în cuantumul arătat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că soluţia pronunţată de către instanţa de fond se impune a fi cenzurată de către instanţa de apel, întrucât se întemeiază pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, articol care a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Prin Decizia civilă nr. 64 din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, oricum ar fi interpretată Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, care nu a fost urmată de un act al Parlamentului sau Guvernului care să pună în acord prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima teză din Legea nr. 221/2009 cu dispoziţiile Constituţiei, ea ar avea ca efecte juridice stingerea (încetarea) dreptului subiectiv patrimonial prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv, cel de a acorda despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009. S-ar ajunge ca acest drept să nu mai aibă niciun fel de substanţă sau fundament şi un întreg act normativ (Legea nr. 221/2009) să fie lipsit de cea mai importantă prevedere a sa şi să devină o „formă fără fond".
Instanţa de apel a mai reţinut că prin aplicarea deciziei de neconstituţionalitate în cauză, s-ar crea toate premisele ca Statul Român să fie expus unor condamnări în serie la C.E.D.O. tocmai pentru lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a unei dispoziţii legale prin care s-a stabilit un drept subiectiv patrimonial în favoarea unei persoane, drept subiectiv care se subsumează noţiunii de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel cum această noţiune este definită în jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg, sens în care se va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Instanţa de apel a mai reţinut că, după publicarea respectivei decizii a Curţii Constituţionale în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, respectiv, la 25 noiembrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, care a modificat şi completat Legea nr. 221/2009, dar a păstrat neschimbate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima teză în varianta anterioară pronunţării Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 este, în realitate, o cerere având ca obiect revendicare, întrucât conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, astfel încât sub acest aspect Decizia recurată este nulă.
II. În mod greşit instanţa de apel a apreciat că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu este incidenţă în speţă, fiind ulterioară introducerii acţiunii şi pronunţării instanţei de fond, întrucât Decizia de neconstituţionalitate este obligatorie pentru instanţe şi a lipsit de efecte juridice textul legal ce a constituit temeiul juridic al acţiunii, sens în care există şi practică judiciară a instanţelor naţionale.
Recursul este fondat şi va fi admis, pentru argumentele ce succed:
I. Critica potrivit căreia acţiunea în pretenţii întemeiată pe Legea nr. 221/2009 în mod greşit a fost recalificată de instanţa de apel ca fiind acţiune în revendicare, urmează a fi înlăturată, întrucât o asemenea statuare a instanţei de apel nu corespunde realităţii considerentelor conţinute în hotărârea acestei instanţe, prin care nu s-a analizat o asemenea chestiune.
II. Recursul va fi însă admis din perspectiva celei de-a doua critici, potrivit căreia instanţa de apel în mod greşit nu a dat eficienţă deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prin care a fost lipsit de efecte juridice art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reglementa acordarea daunelor morale.
Sub acest aspect, într-adevăr, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că Decizia de neconstituţionalitate nr. 1358/2010 nu ar fi incidenţă în cauză, în condiţiile în care obligativitatea acestei este consacrată de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, iar problema de drept privind aplicabilitatea acesteia acţiunilor în curs, a fost rezolvată prin Decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, care a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 ale Curţii Constituţionale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de soluţionare la data publicării în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă a instanţei de judecată.
Ca atare, urmare a deciziilor de neconstituţionalitate arătate, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale în M. Of.
Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speţă Decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 28 aprilie 2011, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textul legal declarat neconstituţional nu îşi mai poate produce efectele juridice.
Decizia de neconstituţionalitate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 6 pct. l C.E.D.O., întrucât, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul legii care a tranşat problema aplicabilităţii acestei decizii de neconstituţionalitate, „dreptul de acces la un tribunal nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică".
Pe de altă parte, prin constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune, nu este afectat procesul echitabil, întrucât acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional ale cărui limite, prin pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi stabilităţii juridice.
Aplicarea efectelor deciziei de neconstituţionalitate în speţă, nu este de natură să încalce principiul nediscriminării şi egalităţii de tratament, ori al neretroactivităţii legii, chestiuni asupra cărora s-a statuat atât în considerentele respectivei decizii, cât şi în cele ale deciziei în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, reanalizarea lor în prezenta cauză nemaifiind necesară.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o va modifica, în sensul admiterii apelului acestei părţi împotriva sentinţei nr. 2526 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelul pârâtului Statul Român, prin M.F.P., împotriva sentinţei nr. 2526 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, în sensul că respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2508/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2506/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
