ICCJ. Decizia nr. 2506/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2506/2012
Dosar nr.1521/108/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 9 martie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro, ca urmare a deportării în U.R.S.S., a mamei reclamantei P.A. (născută L.), în perioada ianuarie 1945 - decembrie 1949.
Prin sentinţa civilă nr. 413 din 1 iunie 2010, Tribunalul Arad a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 221/2009 are caracter reparator şi recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit ori au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat, la data de 6 martie 1945 şi de aceea de prevederile sale nu poate beneficia reclamanta, mama sa fiind deportată anterior acestei date la munca de reconstrucţie în U.R.S.S., doar pe considerentul apartenenţei la etnia germană, situaţie faţă de care măsura abuzivă arătată nu se circumscrie domeniului de aplicare al legii speciale de reparaţie invocată ca temei juridic al acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G.M., arătând că în mod greşit tribunalul a exclus persoanele deportate în U.R.S.S. de la beneficiul recunoscut de dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin Decizia civilă nr. 451/ A din 3 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 221/2009 nu vizează situaţiile şi persecuţiile suferite de etnicii germani anterior datei de 6 martie 1945, ca urmare a măsurilor de deportare în U.R.S.S. a acestora întreprinse de autorităţile sovietice de ocupaţie, cu concursul limitat al autorităţilor administrative române, fiind indiferent că etnicilor germani deportaţi în U.R.S.S. le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.
Instanţa de apel a mai reţinut incidenţa în cauză a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1354/2010, prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 şi, respectiv, dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010, dispoziţii legale ce constituiau temeiuri pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoane condamnate politic sau care au făcut obiect al unor măsuri administrative cu caracter politic şi, respectiv, pentru succesorii acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.M., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că deportarea etnicilor germani nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009, iar deportarea nu a fost realizată de autorităţile sovietice, cum greşit reţine instanţa de judecată, ci de trupele de securitate şi miliţie române, răspunderea pentru prejudiciile astfel create, revenind Statului Român.
În acest sens, instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din OUG nr. 214/1999, care stabilesc că prin măsură abuzivă se înţelege inclusiv deportarea în străinătate după 23 august 1944, din motive politice.
Actele normative similare de reparaţie în materie nu au statuat că etnicii germani deportaţi în U.R.S.S. n-ar beneficia de măsuri reparatorii, dimpotrivă, în baza acestora s-au acordat reparaţii în situaţiile arătate, iar aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele conţinute în Legea nr. 221/2009.
II. Prin aplicarea în cauză a deciziei de neconstituţionalitate, instanţa de apel a încălcat art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, în sensul că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care au formulat cereri întemeiate pe Legea nr. 221/2009 nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind determinat exclusiv de situarea momentului soluţionării cauzei anterior, sau ulterior, acestei decizii.
III. În mod greşit instanţa de apel nu a acordat daune morale pentru prejudiciul creat ca urmare a măsurii deportării în U.R.S.S., suma solicitată prin cererea introductivă de instanţă reprezentând o satisfacţie echitabilă şi rezonabilă în acest sens.
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
I. Contrar susţinerilor reclamantei, situaţia autoarei acesteia nu se circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 221/2009 sub mai multe aspecte.
Astfel, perioada de referinţă la care se raportează Legea nr. 221/2009 este situată în intervalul 6 martie 1945-2 decembrie 1989, iar măsura deportării în U.R.S.S. a fost luată, conform probelor administrate în cauză, în ianuarie 1945, deci anterior intervalului de timp expres prevăzut de lege, sub acest aspect nefiind îndeplinită condiţia perioadei la care face trimitere actul normativ arătat.
Deportarea etnicilor germani pe teritoriul fostei U.R.S.S. a reprezentat o strămutare în masă, în această ţară, a unei părţi din populaţia civilă de origine germană capabilă de muncă (bărbaţi de 17-45 ani şi femei de 18-30 de ani) şi a caracterizat toate ţările aliate cu Germania în perioada celui de-al doilea război mondial.
Deportarea în forma arătată nu a reprezentat consecinţa unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de Legea nr. 221/2009, ci a avut la bază criterii de apartenenţă etnică, ce fac obiectul unor acte speciale de reparaţie, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990 ori OG nr. 214/1999.
Autoarea reclamantei a fost deportată pentru că era etnic german, iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist, astfel cum impun dispoziţiile art. 3 al Legii nr. 221/2009, iar măsura nu s-a concretizat printr-o decizie a fostei miliţii ori a fostei securităţi a statului totalitarist, astfel cum condiţionează aceeaşi lege, ci prin dispoziţia guvernului fostei Republici Socialiste Federative Sovietice Ruse, sub a cărui autoritate au prestat muncă forţată etnicii germani deportaţi.
Ca atare, chiar în ipoteza în care temeiul juridic al acţiunii nu ar fi fost declarat neconstituţional, pretenţiile reclamantei nu s-ar fi încadrat în domeniul de aplicare al legii speciale de reparaţie.
II. Prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
Prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege ce a constituit temeiul juridic al acţiunii introductive de instanţă şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune nu se poate susţine că ar fi afectat în sens negativ procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi stabilităţii juridice.
discriminarea presupune aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor aflate în situaţii identice sau similare, în lipsa unei justificări obiective şi rezonabile.
În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă se raportează la alte persoane, a căror situaţie se regăsea în domeniul de aplicare a legii şi ale căror cauze au fost soluţionate până la pronunţarea deciziei de neconstituţionalitate în discuţie.
Or, adoptarea acestei decizii de instanţa de contencios constituţional şi dat fiind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, constituie justificarea obiectivă şi rezonabilă pentru adoptarea unor soluţii contrare.
Aşadar, situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care recurenta-reclamantă s-ar găsi prin nesoluţionarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunţării deciziei de neconstituţionalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării" îl constituie Decizia de neconstituţionalitate şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenţei, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăşi generatoare de situaţii discriminatorii.
III. Având în vedere considerentele anterioare, referitoare la lipsa incidenţei Legii nr. 221/2009 situaţiei deduse judecăţii şi declararea neconstituţionalităţii textului legal ce reglementa acordarea daunelor morale în temeiul actului normativ de reparaţie arătat, nu se mai impune analizarea criticii privind modalitatea de cuantificare a acestor daune.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei nr. 451/ A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2505/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
