ICCJ. Decizia nr. 2505/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2505/2012
Dosar nr.1306/115/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 975 din 2 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă a admis în parte acţiunea reclamantei C.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă abuzivă a strămutării.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta împreună cu familia sa (mama A.L., tatăl A.P., fratele cu soţia acestuia şi doi copii), a fost deportată din zona de frontieră cu Iugoslavia în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu în satul Mărculeştii Noi, jud. Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951-07 ianuarie 1956, fiind afectate drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la imagine şi dreptul la libertate, deportaţii au fost excluşi din viaţa socială şi politică a comunităţii, le-a fost restrâns accesul la educaţie şi la un loc de muncă corespunzător pregătirii, iar în urma condiţiilor mizere de trai şi a muncilor la care au fost supuşi în perioada deportării, părinţii reclamantei au contactat boli grave, fiindu-le astfel afectat dreptul la viaţă şi sănătate.
Constatând că reclamanta nu a beneficiat de alte despăgubiri şi că indemnizaţia acordată în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie o reparaţie îndestulătoare pentru suferinţele îndurate, tribunalul a apreciat că suma de 75.000 euro constituie o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta C.E., cât şi pârâtul Statul Român, prin M.F.P.
Reclamanta a arătat că, deşi instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, a acordat doar parţial despăgubirile solicitate, care însă nu acoperă prejudiciul creat prin măsura abuzivă, ale cărei efecte traumatizante s-au resimţit şi după încetarea acesteia.
Pârâtul a arătat că daunele morale au fost acordate într-un cuantum care contravine jurisprudenţei C.E.D.O. în materie şi se constituie într-o îmbogăţire iară justă cauză.
Prin Decizia civilă nr. 692/ A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care a servit ca temei juridic al acţiunii introductive de instanţă, pretenţiile astfel formulate rămânând tară suport legal.
Instanţa de apel a mai reţinut că, având în vedere că Decizia de neconstituţionalitate arătată a fost publicată anterior soluţionării definitive a cauzei în calea de atac a apelului, aceasta este incidenţă în cauză şi determină respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, în condiţiile în care reclamanta nu avea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 „un bun" în sensul Convenţiei, ci doar posibilitatea dobândirii printr-o hotărâre judecătorească, ce putea fi executată doar ulterior rămânerii definitive în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.E., arătând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, reţinând în motivare doar o parte a jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, tară a lua în considerare dispoziţiile art. 1, 5 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanta a mai arătat că instanţa de apel a încălcat, prin soluţia pronunţată, art. 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009 şi a reiterat situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a-l constata ca fiind nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamanta îşi exprimă nemulţumirea generică cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată cauză şi reia situaţia de fapt conţinută în cererea de chemare în judecată, cu privire la condiţiile în care a fost luată măsura deportării şi la consecinţele acesteia, chestiuni ce au fost deja analizate de instanţele anterioare.
Astfel, în lipsa indicării punctuale a aspectelor pentru care hotărârea obiect al prezentei căi de atac nu este conformă legii, susţinerile reclamantei nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 629/ A din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2503/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
