ICCJ. Decizia nr. 2537/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2537/2012

Dosar nr. 4919/30/2009

Şedinţa publică din 5 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 916 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4919/30/2009 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.S. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că reclamanta a solicitat acordarea unor daune morale pentru prejudiciul suferit în urma deportării de către tatăl şi bunicii săi, precum şi acordarea unor daune materiale constând în echivalentul bunurilor confiscate ca efect al deportării, respectiv o serie de bunuri mobile făcând parte din inventarul gospodăresc, animalele şi păsările din gospodărie, alimente, precum şi degradările pricinuite imobilului în timpul deportării şi lipsa de folosinţă asupra terenului agricol în acea perioadă.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurii administrative sau repunerea în drepturi precum şi unele măsuri adiacente.

Interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 conduce la concluzia acordării unor despăgubiri doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar nu şi în situaţia aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic.

A mai reţinut prima instanţă că partea introductivă a art. 5, se referă atât la cei condamnaţi, cât şi la cei care au suferit o măsură administrativă, însă acest enunţ are un caracter general, iar ipoteza de la lit. a individualizează categoriile de persoane care pot beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

A mai reţinut tribunalul că, pe lângă argumentul literal mai există un argument la lit. b), în care se prevede că pot fi acordate despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, astfel că orice altă interpretare ar conduce la încălcarea regulilor de interpretare sistematică şi gramaticală.

În privinţa daunelor materiale solicitate, tribunalul a reţinut că acestea nu pot fi acordate decât pentru bunurile imobile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, bunuri ce formează obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 sau al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestor hotărâri a declarat apel reclamanta B.S., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţe în vederea trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, deoarece această instanţă nu a judecat cauza pe fondul său, respingând pe excepţia inadmisibilităţii petitul din acţiunea introductivă privind acordarea daunelor materiale.

Prin decizia civilă nr. 777/ A din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.S. împotriva sentinţei civile nr. 916 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, a anulat hotărârea şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiş.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în considerentele deciziei, că petitul din acţiunea introductivă privind acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 200.000 euro a fost respins ca inadmisibil, reţinându-se în mod greşit că pot beneficia de despăgubiri materiale în sensul art. 5 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 221/1009, doar acele persoane care invocă nerestituirea unor bunuri imobile ce constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Interpretarea primei instanţe este în afara spiritului Legii nr. 221/2009, care are în vedere, în primul rând, satisfacerea ideii de reparaţie morală şi materială a persoanelor ce fac obiectul legii.

Singurele condiţii instituite de text vizează restituirea bunurilor sau obţinerea de despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001.

Acestea sunt condiţii de realizare a acţiunii civile în despăgubiri, dar nu sunt condiţii de limitare a sferei bunurilor materiale cum greşit a interpretat prima instanţă.

Faţă de acest raţionament juridic, curtea a admis apelul reclamantei şi întrucât nu a examinat vreunul dintre petitele acţiunii civile în fondul său, respectiv acele de acordare a despăgubirilor materiale a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş invocând ca motiv dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, în condiţiile în care această instanţă a analizat pe larg în considerentele sentinţei, situaţia despăgubirilor materiale solicitate de reclamantă, raportat la prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

A mai susţinut recurentul că, în speţă, reclamanta - intimată a arătat că nu a uzat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel încât o atare solicitare nu este întemeiată.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiza acestui text de lege s-a făcut sub un dublu aspect, respectiv cel al constituţionalităţii sale dar şi cel al compatibilităţii lui cu dispoziţiile CEDO.

Faţă de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, întrucât în mod greşit a fost anulată sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel fiind competentă să examineze pe fond cauza în virtutea caracterului devolutiv, specific căii de atac a apelului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut cu lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Se consacră astfel regula reţinerii cauzei spre rejudecare, trimiterea spre rejudecare fiind excepţia.

În speţă, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.S., atât în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri materiale şi morale, arătând pe larg, motivele pentru care reclamanta nu poate beneficia de beneficiul Legii nr. 221/2009.

În aceste condiţii, greşit instanţa de apel a anulat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la această instanţă, în loc să examineze fondul cauzei în virtutea efectului devolutiv, specific căii de atac a apelului.

Faţă de cele expuse, va admite recursul declarat de pârâtul - recurent Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva deciziei civile nr. 777/ A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2537/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs