ICCJ. Decizia nr. 2531/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2531/2012
Dosar nr. 253/62/2010
Şedinţa din 5 aprilie 2012
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7798/197, la data de 05 mai 2009, pe rolul Judecătoriei Braşov reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâtul B.D.R., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să dispună rezilierea contractului de execuţie nr. 129 din 22 mai 2008, ce a fost perfectat între părţi, să îl oblige pe pârât la restituirea sumei de 152.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii efective, actualizată cu rata inflaţiei, să îl oblige pe pârât la plata de daune – interese în favoarea sa de 0,15%/zi din suma achitată până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentinţa civilă nr. 11589 din 03 decembrie 2009, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, în raport de valoarea obiectului contractului a cărui reziliere s-a solicitat a fi dispusă.
În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, aceasta a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 ianuarie 2010, sub nr. 253/62/2010.
Prin sentinţa nr. 133 din 23 aprilie 2010, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâtul B.D.R. şi, în consecinţă: a dispus rezilierea contractului de execuţie nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat între părţi; a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 152.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plăţii, reactualizată cu data inflaţiei; a obligat pârâtul să achite reclamantei daune-interese, reprezentând 0,15% din suma de bani mai sus indicată; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3.570 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial; a obligat pârâtul să achite Statului Român suma de 8.785 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că rezilierea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
Pentru a fi admisibilă rezilierea, se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: una dintre părţile contractante să nu-şi fi executat obligaţiile ce îi revin, neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a executat obligaţia, debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de starea de fapt existentă, tribunalul a constatat că în speţa dedusă judecăţii sunt îndeplinite toate aceste condiţii. Astfel, deşi reclamanta a achitat a doua zi după perfectarea contractului preţul acestuia, în integralitate, pârâtul nu a procedat la executarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o, aceea de a obţine toată documentaţia necesară edificării construcţiei, inclusiv autorizaţia de construire şi de a proceda la ridicarea acesteia în termen de 155 de zile de la obţinerea autorizaţiei, pe baza unei documentaţii tehnice agreată de beneficiar.
Prin decizia nr. 31/Ap din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva sentinţei primei instanţe, fiind obligat apelantul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1240 lei în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit clauzelor contractului nr. 129 din 22 mai 2008, încheiat între reclamanta F.M., în calitate de beneficiar şi B.D.R. în calitate de executant, acesta din urmă s-a obligat să realizeze la cheie, cu toate instalaţiile funcţionale, două imobile, construcţii, pe terenurile înscrise în C.F. 3029 Tărlungeni, pe top. 2525/2/29 şi 2525/2/30, pentru preţul de 152.000 Euro. Termenul de predare al imobilului, a fost convenit de părţi, ca fiind 155 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire. A doua zi, de la data perfectării contractului, respectiv în data de 13 mai 2008, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului, aşa cum s-a stipulat în contract.
În cuprinsul cap. V al contractului, au fost prevăzute obligaţiile executantului, iar la capitolul VI au fost prevăzute obligaţiile beneficiarului.
În niciuna din clauzele privind obligaţiile reclamantei nu rezultă că obligaţia de obţinere a autorizaţiei revine acesteia.
Potrivit susţinerilor pârâtului obligaţia de a obţine autorizaţia de construire, revenea, conform înţelegerii cu cocontractantul, părţii beneficiare a construcţiei şi nu constructorului.
Acest lucru nu rezultă din nicio clauză a contactului, fiind simple afirmaţii, care nu au niciun suport probatoriu.
Potrivit înscrisului de la dosarul de fond filele 85, 86 şi 87, intitulat contract de antrepriză, nr. 1/2007, încheiat între SC C.L.C. SRL, reprezentat de P.S.C., în calitate de antreprenor, pe de o parte şi SC L.W. SRL în calitate de beneficiar pe de altă parte, reprezentat de pârât, rezultă că antreprenorul se obligă să obţină o serie de avize, acorduri, autorizaţii, inclusiv autorizaţia de construire, necesare realizării de către beneficiar a obiectivului de investiţii Ansamblu Rezidenţial Locuinţe, conform certificatului de urbanism 188/2007. (pct. 2 lit. a.).
S-a reţinut că, în mod corect instanţa de fond a înlăturat efectele actului adiţional 1 la contractul de antrepriză nr. 1/2007, nefiind datat şi a cărui veridicitate şi autenticitate este pusă la îndoială, putând fi întocmit „pro cauza”, cu scopul exclusiv de a fi exonerat pârâtul, de obligaţia de a obţine autorizaţia de construire necesară.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a înlăturat prezumţia că obligaţia de a obţine autorizaţie de construire revine reclamantei, prin raportare la clauzele contractelor de construire, încheiate de pârât cu terţe persoane. În raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârât, clauzele sunt strict prevăzute, drepturile şi obligaţiile acestora sunt strict individualizate, la punctele V şi VI din contract, iar o astfel de interpretare, aşa cum doreşte pârâtul, nu poate fi desprinsă, prin raportare la alte clauze contractuale, încheiate de pârât cu terţe persoane fizice.
Din interpretarea coroborată a clauzelor contractului în discuţie cu înscrisurile depuse la dosar, în special cu contractul de antrepriză nr. 1/2007 mai sus evocat, rezultă că obligaţia de a obţine autorizaţia de construire, revenea constructorului, obligaţie pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o.
Această concluzie poate fi desprinsă şi din conţinutul art. II al contractului nr. 129/2007 potrivit căreia „obiectul contractului îl constituie realizarea de către executant pentru beneficiar a lucrărilor de construire, amenajare interioară şi exterioară a două imobile”, pe top. mai sus menţionate, „imobile ce vor fi realizate la cheie cu toate instalaţiile funcţionale”.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1020 – 1021 C. civ., privind desfiinţarea convenţiei, motiv pentru care, în mod corect prima instanţă a admis acţiunea şi a dispus rezilierea contractului de execuţie 129/2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul B.D.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, să fie casată hotărârea atacată şi să fie trimisă cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov, secţia comercială, în temeiul art. 312 pct. 1 şi 2 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În subsidiar, pe fond, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel pentru completarea probatoriului, apreciind că instanţa a soluţionat cauza fără a intra pe fond, arătând totodată că înţelege să formuleze calea de atac şi împotriva încheierilor interlocutorii prin care a fost respinsă excepţia cu privire la necompetenţa funcţională şi materială a Tribunalului Braşov, precum şi prin care au fost respinse cererile de probatorii.
Într-un alt subsidiar, recurentul a solicitat ca, în rejudecare, să fie schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
La termenul de judecată din 29 martie 2012, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia insuficientei timbrări a recursului şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi art. 3.
Art. 11 din Legea nr. 146/1997 statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Aplicând aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 5369,31 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, recurentul fiind citat cu menţiune în acest sens pentru termenul de judecată din 29 martie 2012, aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 47-48 din dosarul de recurs.
La data de 28 martie 2012, recurentul a depus taxa judiciară de timbru de 2690, 67 lei achitată cu chitanţa din 27.03.2012, taxa judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanţa din 20 decembrie 2010 şi taxa judiciară de timbru de 1339,32 lei achitată cu chitanţa din 20 ianuarie 2011, aceste chitanţe însumate reprezentând cuantumul total al taxei judiciare de timbru, respectiv 5369,31 lei.
În acelaşi timp, se constată că, prin încheierea din camera de consiliu din 28 octombrie 2010, pronunţată în faza procesuală a apelului (fila 82 dosar apel), s-a încuviinţat cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantul pârât B.D.R. şi s-a dispus eşalonarea plăţii sumei de 5.359,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru apel în 4 rate lunare, respectiv, câte 1339,32 lei, începând cu luna noiembrie 2010, rate scadente în data de 20 a fiecărei luni.
În aceste împrejurări, se observă că cele două chitanţe, în cuantum de câte 1339,32 lei fiecare, au fost plătite anterior datei declarării recursului pendinte, respectiv la 20 decembrie 2010 şi 20 ianuarie 2011 şi vizează, în raport de cuantumul şi data achitării lor, taxele judiciare de timbru aferente căii de atac a apelului, conform eşalonărilor la datele scadente stabilite prin încheierea de şedinţă sus-menţionată.
În plus, în confirmarea acestui aspect, vine şi faptul că în dosarul instanţei de apel nu se regăsesc cele două chitanţe care au fost depuse în recurs.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege prevede că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Întrucât recurentului i s-a comunicat odată cu citaţia obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5369,31 lei, aferentă căii de atac a recursului, iar acesta nu s-a conformat întocmai acestei obligaţii, în sensul că, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse rezultă că a achitat numai 2690, 67 lei, recursul declarat urmează a fi anulat ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul B.D.R. împotriva deciziei nr. 31/Ap din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2534/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
