ICCJ. Decizia nr. 2545/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2545/2012
Dosar nr. 3253/108/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Deliberând conform art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată;
Prin sentinţa civilă nr. 803 din 24 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a respins ca nefondate, acţiunile conexate formulate de reclamanţii B.I. şi B.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin acţiunile conexate, înregistrate pe rolul Tribunalului Arad, la data de 25 mai 2010, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului sus menţionat la plata sumei de 500.000 euro, fiecare, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a luării măsurii arestării faţă de autorul B.D. (tatăl reclamantului şi, respectiv soţul reclamantei) pentru motivul că ar fi dorit să-i ajute pe partizanii care luptau împotriva regimului comunist şi, apoi, ca urmare a măsurii deportării întregii familii în Bărăgan, pentru o perioadă de 4 ani şi 8 luni, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunilor, întemeiate în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, reclamanţii au arătat că luarea acestor măsuri le-a adus mari prejudicii morale, care au avut grave repercusiuni asupra întregii lor existenţe, întrucât la data de 22 noiembrie 1950, autorul B.D. a fost arestat până la 9 mai 1951, iar după eliberarea acestuia, împreună cu familia sa a fost deportat din localitatea de domiciliu, Periam în Bărăgan, începând cu 18 iunie 1951 pentru o perioadă de 4 ani şi 8 luni.
Instanţa de fond a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de principiu, pot solicita instanţei în termen de 3 ani de la data intrării în vigoarea a legii menţionate, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Însă, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată în mai multe dosare şi s-a constatat că prevederile legale sus citate, cuprinse în art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării în M. Of. al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar conform art. 147 alin. (1) din aceeaşi lege fundamentală, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Instanţa de fond a concluzionat în considerentele hotărârii sale, că în condiţiile în care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu pot produce efecte juridice şi nu există niciun alt text de lege în vigoare, care să consacre dreptul reclamanţilor de a beneficia de despăgubiri morale pentru prejudiciul încercat ca urmare a deportării lor în Bărăgan şi, ca urmare a condamnării politice a autorului lor, nu pot fi acordate daune morale, deoarece temeiul acordării acestora a fost declarat neconstituţional.
Împotriva sentinţei Tribunalului Arad au declarat apel, reclamanţii B.l. şi B.L., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că acţiunile sunt fondate, şi nu nefondate, fiind invocate prevederile Legii nr. .221/2009, art. 5 alin. (4), iar tribunalul, în mod nelegal, le-a respins acţiunile conexe.
Prin decizia nr. 574 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi, păstrând soluţia şi motivarea instanţei de fond, care a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi a art. 47 alin. (4) din Constituţie, în ceea ce priveşte efectul deciziei Curţii Constituţionale.
Împotriva deciziei sus menţionate a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă au declarat recurs, reclamanţii B.l. şi B.L., fără însă a motiva calea de atac şi a arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate. Nu au fost indicate în drept, nici motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Recursul este nul pentru considerentele ce succed: Simpla afirmaţie a recurenţilor-reclamanţi, în sensul că decizia împotriva căreia s-a declarat recursul de faţă, este nelegală, nu poate constitui o motivare, în sensul dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Conform art. 302 alin. (1) lit. c) din cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, menţiunile privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Potrivit textului procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ., ci şi dezvoltarea acestora, printr-un conţinut care să poată determina instanţa la o încadrarea corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Or, în ipoteza în care recurenţii-reclamanţi s-au limitat doar la a aprecia ca nelegală decizia atacată, fără a invoca şi dezvolta în mod concret, prin raportare la speţă, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanţei, nu se poate reţine în sarcina instanţei, obligaţia de a realiza o încadrare a criticilor.
De altfel, încadrarea criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conţinutul expunerii, o formă care să permită instanţei a le califica din punct de vedere al temeiului de drept, ceea ce nu se regăseşte în speţă.
Aşa fiind, cum criticile reclamanţilor nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul, conform art. 306 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii B.I. şi B.L. împotriva deciziei nr. 574 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2546/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
