ICCJ. Decizia nr. 2552/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2552/2012

Dosar nr. 1687/102/2001

Şedinţa publică din 5 aprilie 2012

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 356/ R din 4 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociaţia Pro a Minorite Creştin - Democrat împotriva încheierii din 7 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş.

Instanţa a reţinut că prin decizia sus menţionată s-a reţinut că încheierea atacată este irevocabilă, astfel că nu mai poate fi atacată cu recurs, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 356/ R din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie a declarat recurs reclamanta, cale de atac inadmisibilă, ce urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului";.

Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispoziţiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia civilă nr. 356/ R din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil, astfel că un nou recurs la recurs, nu este admisibil.

Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociaţia Pro a Minorite Creştin - Democrat împotriva deciziei nr. 356/ R din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2552/2012. Civil