ICCJ. Decizia nr. 2547/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2547/2012
Dosar nr. 5376/63/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Deliberând conform art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată;
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 7 septembrie 2010, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.D.N. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Dolj.
A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, ca urmare a arestării tatălui reclamantului M.I.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 20 aprilie 2010, reclamantul M.D.N., în calitatea de descendent de gr. I al autorului M.I.D. a chemat în judecată pe pârâtul sus menţionat, solicitând obligarea acestuia, la plata sumei de 150.000 euro sau echivalentul în lei, la cursul B.N.R. de la data efectuări plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său, în regimul comunist.
Prin Ordinul M.A.I. nr. 10052/195 9, în baza Decretului nr. 89/1958, tatăl reclamantului a fost arestat la data de 23 iunie 1959, internat într-o colonie de muncă, pe o perioadă de 24 de luni, pentru fapte calificate drept manifestări mincinoase la adresa regimului, pus în libertate la 23 iunie 1961, conform actelor depuse la dosar, astfel că instanţa de fond a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 3 lit. a) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Ca atare, tribunalul a reţinut că privarea de libertate a autorului reclamantului a adus grave atingeri drepturilor şi libertăţilor fundamentale, determinând suferinţe fizice şi psihice, în raport de care, conform principiului proporţionalităţii daunelor morale cu gravitatea suferinţelor cauzate acestuia, astfel că, a stabilit cuantumul daunelor morale acordate la suma de 5.000 euro, având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O.
Instanţa de fond a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de principiu, pot solicita instanţei în termen de 3 ani de la data intrării în vigoarea a legii menţionate, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apeluri, reclamantul M.N. şi pârâtul S.R. prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul-reclamant a criticat, în esenţă, cuantumul daunelor morale acordate, apreciindu-l ca fiind foarte redus şi a arătat că dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât acţiunea dedusă judecăţii se afla pe rol la data intrării în vigoare a actului normativ, care nu poate retroactiva.
În motivarea apelului său, pârâtul a adus critici referitoare la aceeaşi chestiune, a daunelor morale acordate, însă a susţinut că prejudiciul moral a fost reparat şi că nu a fost apreciat rezonabil, prejudiciul suferit de familia reclamantului, aşa încât solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului.
Prin decizia nr. 235 din 2 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 335 din 7 septembrie 2010 a Tribunalului Dolj.
A schimbat sentinţa sus menţionată şi a respins acţiunea.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că la data promovării acţiunii de către reclamant, erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care constituiau cadrul legislativ pentru persoanele condamnate politic sau cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic (sau moştenitorilor acestora) să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text reprezentând temeiul de drept al cererii formulată injustiţie.
Dispoziţiile legale mai sus citate au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 761/15.11.2010) şi, ulterior acestei date, Curtea Constituţională a constatat şi prin alte decizii, neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituţia.
În atare situaţie, instanţa a avut în vedere prevederile art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 alin. (l) din Constituţie, potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională, duce la încetarea efectelor textului de lege, după 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of.
La data soluţionării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că prevederile art. 5 alin. (l) lit. a) din actul normativ menţionat, nu mai pot fi aplicate, declararea ca neconstituţională, echivalând cu inexistenţa normei juridice.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile legale în vigoare, la data când soluţionează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind nelegal ca legea veche să retroactiveze.
Aşadar, constatând că la data când se soluţionează apelurile nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel apreciază că acţiunea este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, ca atare.
Instanţa a mai reţinut şi că, prin hotărârea nr. 463 din 22 noiembrie 1990 s-au stabilit drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru reclamant, apreciindu-se astfel, că prejudiciul suferit în perioada arestării şi condamnării este reparat, ca urmare a beneficierii de drepturile materiale, potrivit actelor normative reparatorii anterioare. Declararea ca neconstituţional a textului art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care a constituit temeiul juridic al acţiunii reclamantului, nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului de acces la justiţie sau a dreptului de proprietate, aşa cum acesta este garantat de art. l din Protocolul adiţional nr. l la C.E.D.O.
În accepţiunea acestui din urmă text, reclamanţii nu sunt titularii unui bun, pentru că art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data promovării acţiunii, a născut pentru reclamanţi doar o vocaţie la obţinerea unor despăgubiri, nu un drept efectiv.
Împotriva Deciziei civile nr. 235 din 2 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs, reclamantul M.N., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere că, legea aplicabilă era aceea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, şi că nu se aplica Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că a învestit instanţa cu soluţionarea prezentei acţiuni anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010 şi ale deciziei sus menţionate a Curţii Constituţionale şi, prin urmare, instanţa de apel a aplicat greşit legea, deoarece aceste dispoziţii nu pot produce efecte, retroactiv.
În acest sens, recurentul a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, precum şi cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că beneficiile acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990 nu înlătură dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin urmare, recurentul a arătat că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile în speţă, deoarece acţiunea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 5 alin. (l) lit. a) din aceeaşi lege, care erau în vigoare la data introducerii acţiunii, iar dispoziţiile privind neconstituţionalitatea acestui text de lege, nu sunt incidente în speţă.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Problema de drept a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12/19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată (M. Of. nr. 789/7.11.2011), ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (l) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.”
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele C.E.D.O. şi de jurisprudenţa instanţei europene, creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentid) în temeiul Legii nr. 221/2009, cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă, sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
Aşa fiind, faţă de caracterul imperativ, de ordine publică al dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, aplicarea generală şi obligatorie a deciziei Curţii Constituţionale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este posibil faţă de dispoziţiile Constituţiei României.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situaţia dată.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. l din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării Deciziei Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care reclamantul susţine că s-ar afla, dat fiind că cererea sa nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme neclare, imprecise.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 235 din 2 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2546/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2552/2012. Civil → |
|---|
